UNIUNEA MEDIATORILOR BANCARI ŞI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA Conflictele dintre clienţi şi bănci ar putea fi rezolvate cu ajutorul mediatorilor

Gabriela Căpăţînă
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 ianuarie 2010

Medierea financiar-bancară nu poate evita intrarea în faliment a unei firme, dar poate preveni acest fapt, potrivit reprezentanţilor Uniunii Mediatorilor Bancari care şi-a început, ieri, activitatea.

Astfel, cu ajutorul mediatorilor bancari, posibilele conflicte între instituţiile financiare şi clienţii lor pot fi soluţionate mult mai uşor şi mai ieftin, susţin reprezentanţii UMB.

Tudor Tatu, preşedintele UMB, a mai precizat că onorariul mediatorilor se stabileşte de comun acord cu părţile: "Nu avem un tarif standard, variază în funcţie de anumiţi factori".

Domnia sa a dat exemplu că în cazul unui prejudiciu de 1000 lei, mediatorul nu poate să ceară sub 100 lei, în cazul societăţilor comerciale, onorariul fiind puţin mai mare.

Conflicte ce pot fi soluţionate de mediatorii bancari sunt calcularea greşită sau impunerea de dobânzi şi comisioane abuzive, fără acordul clientului, erori în procesarea tranzacţiilor cu CEC-uri, carduri, modificarea graficului/restructurării creditului în cazul incapacităţii de plată temporară a clientului, fraude bancare, în asigurări sau leasing, introducerea de clauze abuzive şi neacceptarea eliminării, înscrierea neanunţată sau eronată la Biroul de Credite, întârzierea sau refuzul de plată de către client la scadenţă, denigrarea nejustificată a băncii în mass-media de către client, neplata daunelor la producerea evenimentelor asigurate prin CASCO sau RCA, neplata ratelor de leasing, fapte penale săvârşite de reprezentanţii instituţiilor financiar-bancare sau de către clienţii acestora.

Tudor Tatu a spus că medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea de către mediator a unor metode şi tehnici specifice mizate pe comunicare şi negociere.

În majoritatea statelor dezvoltate sunt şi persoane care practică medierea ca profesie liberă, independenţi, neutri şi imparţiali faţă de terţi. Acesta este şi modelul ales de membrii UMB, mediatori autorizaţi conform legii nr.192/2006, în cadrul formelor de exercitare a profesiei înregistrate la Consiliul Medierii.

Simultan, UMB nu exclude posibilitatea înfiinţării unei autorităţi cu atribuţii ca ANPC, CSA, în domeniul bancar, în subordinea Băncii Naţionale a României sau a guvernului, căreia clienţii îi pot adresa reclamaţii la adresa băncilor.

Fondatorii asociaţiei UMB sunt mediatori autorizaţi din ţara noastră, potrivit Actului constitutiv, în special pentru medierea în domeniul financiar-bancar.

Asociaţia Băncilor din România avea în vedere înfiinţarea unei instituţii a Ombusman-ului Bancar (mediere bancară), cum au ţările dezvoltate, dar UMB consideră că în acest caz asociaţia nu ar fi imparţială şi ar favoriza băncile.

UMB va deschide, în 2011, un birou de mediere în Spania

La nivelul ţării sunt în jur de 1000 de mediatori, iar Giurgiu este singurul judeţ în care se află un singur mediator, spun reprezentanţii UMB. Tudor Tatu, preşedintele UMB a declarat: "Vom deschide filiale la nivel de judeţe, iar în fiecare vreau să am cel puţin cinci mediatori. Vrem să deschidem, în Spania, un birou de mediere bancară, este un proiect pe care îl vom realiza în anul 2011, pentru ca cei din Spania să beneficieze de ajutorul unor mediatori români".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb