Uniunea Notarilor Publici este dispusă să pună la dispoziţia BNR date privind piaţa imobiliară

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 10 aprilie 2008

Piaţa imobiliară din România este dictată doar de mass media, în care apar diverşi specialişti, care fac fel de fel de estimări referitoare la trendul pieţii imobiliare, la valoarea apartamentelor sau a caselor sau a terenurilor, a declarat Mihai Atănăsoaiei, purtătorul de cuvânt al Uniunii Notarilor Publici din România. "De aceea am dorit să avem o discuţie cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, pentru a-i pune la dispoziţie ceea ce putem noi, astfel încât Banca Naţională să poată să tragă concluziile pe care doreşte să le tragă", a precizat Mihai Atănăsoaiei. Conform reprezentanţilor notarilor, relatările privind evoluţia sectorului imobiliar din România nu se bazează pe date concrete, ci pe impresiile celor implicaţi în domeniu. Spre exemplu, la începutul acestui an, se vorbea de o blocare a tranzacţiilor imobiliare. Conform datelor Uniunii Notarilor Publici numărul tranzacţiilor imobiliare în luna ianuarie 2008 a fost cu peste 3.500 mai mare decât în ianuarie 2007, iar în februarie 2008 numărul tranzacţiilor a fost cu circa 11.000 peste numărul celor înregistrate în februarie 2007.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb