Universitatea Spiru Haret doreşte consolidarea relaţiilor dintre învăţământul universitar şi cel preuniversitar

F. A.
Comunicate de presă / 6 februarie 2013

Universitatea Spiru Haret doreşte consolidarea relaţiilor dintre învăţământul universitar şi cel preuniversitar prin demararea unei campanii care are drept obiectiv dotarea a 35 de licee bucureştene cu 1000 de calculatoare, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.

"Obiectivul acestei campanii, iniţiată de Universitatea Spiru Haret, constă în dotarea liceelor respective cu laboratoare multimedia. Aici, elevii vor avea acces şi la cursuri online, în cadrul diverselor activităţi extracuriculare la care participă, oferind posibilitatea realizării unor parcursuri şcolare individualizate, motivante pentru elevi, orientate spre inovaţie şi spre împlinire personală. Această abordare a actului educaţional va ajuta la implementarea recomandărilor europene privind educaţia centrată pe elev sau student", a declarat conf. univ. dr. Aurelian A. Bondrea, rectorul Universităţii Spiru Haret.

21 de licee au beneficiat deja de donaţia Universităţii în urma campaniei demarate începând cu luna ianuarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb