UNSAR: ''Nivelul de protecţie financiară a societăţii poate creşte odată cu educaţia financiară''

Bănci-Asigurări / 21 decembrie 2021

''Nivelul de protecţie financiară a societăţii poate creşte odată cu educaţia financiară''

UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a lansat un nou proiect de informare, derulat sub egida "CĂTRE O ROMÂNIE ASIGURATĂ". Astfel, pe parcursul a trei emisiuni dedicate, cu oamenii din asigurări şi cu alţi actori relevanţi din viaţa publică, se identifică soluţii şi se evidenţiază noi perspective în domeniul gestionării riscurilor, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

A treia dintre aceste dezbateri îi are ca invitaţi pe Prof. Daniel DAVID, Rector Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel APOSTOL, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară, Gelu DUMINICĂ, Sociolog, Dorel DUŢĂ, UNSICAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România, Adriana GRECU, PRBAR - Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare şi Reasigurare, Mădălin ROŞU, BAAR - Biroul Asiguratorilor Auto din România şi pe Alexandru CIUNCAN, UNSAR - Uniunea Naţională a Asiguratorilor şi Reasiguratorilor.

''România a făcut paşi importanţi în cei peste 30 de ani de economie de piaţă, însă nivelul de protecţie financiară în faţa riscurilor rămâne unul scăzut'', se precizează în comunicat.

Dezbatere: Perpectiva consumatorilor

Dezbaterea urmăreşte tendinţe şi aspecte concrete cu impact asupra consumatorilor şi cum pot asigurările să vină în sprijinul oamenilor, al economiei şi al societăţii.

Reluăm mai jos câteva dintre principalele declaraţii:

Prof. Daniel DAVID, Rector Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca:

- S-au făcut multe studii care au încercat să descrie, să explice şi să prezică fenomenul asigurărilor din zona non-psihologică. Au fost identificate variabile clare care ţin de mediul economic, aspecte demografice, diverse componente instituţionale. Aceste variabile ne pot ajuta să monitorizăm lucrurile, să facem predicţii şi să vedem evoluţia acestui fenomen.

- Astfel, în cazul asigurărilor de viaţă există 3 predictori puternici: nivelul de individualism (individ autonom - cu cât nivelul de autonomie este mai ridicat, cu atât deschiderea către o asigurare de viaţă este mai mare), distribuţia puterii sociale (în societăţile în care puterea este concentrată, interesul pentru asigurări este mai scăzut), competitivitate vs. armonie (cu cât nivelul de competitivitate este mai ridicat, interesul pentru asigurări de viaţă este mai scăzut).

-România este o ţară cu un nivel scăzut de individualism, are încă un scor mare de concentrare a puterii, iar în zona de competitivitate este echilibrată.

-Generaţiile mai tinere sunt mai deschise către autonomie şi decentralizarea puterii, dar au resursele necesare?

Gelu DUMINICĂ, Sociolog

- România a recuperat destul de multe în cei 30 de ani de economie de piaţă, iar viitorul arată bine în condiţiile în care înţelegem că este un proces de schimbare şi toate comportamentele se învaţă (n.red. - din punct de vedere socio-economic).

- Dezvoltarea pieţei de asigurări merge mână în mână cu dezvoltarea socio-economică. La o populaţie cu 40% persoane aflate în deprivare financiară severă, e greu de discutat despre asigurarea viitorului.

- Asigurarea înseamnă şi o solidaritate cu alte generaţii, cu familia ta, cu copiii, cu vecinii tăi. Asigurările nu pot funcţiona în afara societăţii.

- Ceea ce ţine de piaţă şi de asiguratori este credibilizarea actorilor din interior, reglementarea în interiorul sistemului, solidarizare.

- Avem aşteptări foarte mari, în condiţiile în care noi ne târguim în loc să promovăm responsabilizarea. Ar fi de urmărit câteva reguli, prima fiind: Schimbarea începe cu mine.

- Asigurarea nu trebuie percepută ca pe o constrângere. Serviciul trebuie să fie cât mai aproape de cetăţean şi să fie pe înţelesul lui.

Daniel APOSTOL, Purtător de cuvânt ASF

- Industria asigurărilor nu are cum să funcţioneze în afara încrederii. Este important de urmărit percepţia despre încredere a consumatorilor.

- Încrederea se construieşte prin ce facem noi zi de zi, printr-o relaţie sinceră cu clientul.

- Asigurarea este o investiţie pe care vrem să o facem pentru protecţia noastră. Efortul de educaţie financiară, de transmitere a unor informaţii clare şi transparente duc la încredere.

- Noţiunile financiare trebuie predate de la vârste mici.

- Aş face un efort mare ca în percepţia publică asigurarea să nu mai fie identificată cu produsul RCA, ci cu nevoia de protecţie a vieţii, a sănătăţii, a bunurilor şi a locuinţei.

- E important să îi facem pe oameni să înţeleagă conceptul de investiţie.

Adriana GRECU, Preşedinte PRBAR - Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare şi Reasigurare

- Într-un mediu complex, trebuie ca, în zona în care ne desfăşurăm activitatea, să influenţăm pozitiv

- Este nevoie de şi mai multă responsabilitate socială .

- Calitatea distribuţiei trebuie să fie una înaltă. Este necesară responsabilitate în educarea colaboratorilor şi a angajaţilor, astfel încât actul vânzării să fie de calitate, astfel încât informaţia să ajungă la consumator.

- În ceea ce priveşte educaţia financiară - as organiza o caravană de promovare a asigurărilor care să meargă în toată ţara.

Dorel DUŢĂ, Preşedinte UNSICAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România

- În cazul producerii unei daune, statul poate te ajută, dar poliţa de asigurare îţi acoperă în integralitate prejudiciul.

- Este important să transmitem prin brokerii de asigurări exemplele pozitive din domeniu, avantajele asigurării.

- Misiunea noastră este foarte importantă, de a educa tinerii, în a le explica de la vârste fragede că cel mai bine este să te ajuţi singur. Este bine să fii protejat.

- Aş pune accent pe educaţia financiară şi familiarizarea tinerilor cu termenii din zona financiară şi juridică.

- Legea actuală privind asigurarea obligatorie a locuinţelor nu este complet aplicată. Ca în orice domeniu, ca o lege să fie respectată, este necesar ca autorităţile să se implice.

Mădălin ROŞU, Preşedinte BAAR - Biroul Asiguratorilor Auto din România

- Noi, ca români, nu suntem conştienţi de riscurile pe care le putem produce. Atunci când te urci în maşină, deţii o armă mortală şi poţi produce vătămări grave sau chiar decese.

- Iată că avem cea mai mare frecvenţă a daunelor din Europa. Cu cât cresc despăgubirile, cu atât vom avea un impact mai mare în prima de asigurare.

- Multe iniţiative legislative sunt în zona populismului. Noi suntem în continuare campioni la morţi pe şosele în Europa [...] Nu trebuie să ne mai moară oameni pe stradă. Avem mai mulţi morţi într-un an decât în cutremurul din 1977.

- Avem nevoie de o legislaţie rutieră bine pusă la punct şi aplicată.

- Conceptul de asigurare ar trebui discutat mult mai în detaliu. De exemplu, pe piaţa germană sunt mult mai multe tipuri de asigurări obligatorii. Dacă vrei să-ţi înfiinţezi o companie, nu poţi să o faci dacă nu ai acea asigurare obligatorie de răspundere civilă. În România nu avem cultura riscurilor.

- Aş introduce psihologia ca materie obligatorie încă de la grădiniţă, pentru a se face diferenţa dintre nevoie şi dorinţă.

Alexandru CIUNCAN, Director General UNSAR - Uniunea Naţională a Asiguratorilor şi Reasiguratorilor

- Este rolul nostru ca industrie să comunicăm mai bine toate proiectele de educare şi de CSR, şi să discutăm mai mult despre ceea ce facem ca să aducem educaţia financiară mai aproape de români.

- România are un deficit important în ceea ce priveşte educaţia financiară, faţă de alte state din Europa de Vest. Este rolul nostru ca industrie să venim mai aproape de români şi să le punem la dispoziţie acele informaţii care sunt cu adevărat necesare pentru luarea unei decizii în cunoştinţă de cauză. Portalul Asiguropedia.ro reprezintă un bun punct de plecare în acest sens.

- Rolul nostru este să oferim protecţie financiară oamenilor şi companiilor care au cu adevărat nevoie de ea. Şi facem asta prin plata unor despăgubiri de 3.5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

- Este important să reducem deficitul de protecţie financiară, care se traduce prin vulnerabilitate în plan social.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb