UPC România va investi 40 milioane euro pentru dezvoltarea reţelei

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 9 mai 2008

UPC România va investi 40 milioane euro pentru dezvoltarea reţelei

Operatorul de telecomunicaţii UPC România - furnizor naţional de servicii de cablu TV, Internet şi telefonie fixă - va investi în 2008 peste 40 milioane de euro în dezvoltarea reţelei şi introducerea de noi tehnologii, a declarat, ieri, la Ziua Comunicaţiilor, directorul general al UPC România, Jack Mikaloff. "Anul trecut operatorul a investit 45 de milioane euro pentru rebranding şi dezvoltarea reţelei, devenind la ora actuală lider de piaţă în ceea ce priveşte viteza furnizată pentru serviciul de acces la Internet", a spus Mikaloff, citat de Rompres. UPC România are în prezent 1,3 milioane clienţi în peste 200 de oraşe şi oferă pe piaţa locală pachetul de servicii triple-play (telefonie, Internet si televiziune). Directorul general al UPC România a declarat că planurile grupului UPC nu includ vânzarea companiei din România în viitorul apropiat, deşi surse din piaţă au afirmat recent că grupul francez Orange ar fi interesat de achiziţia operatorului român de telecomunicaţii. Compania UPC România a realizat în 2007 o cifră de afaceri de 237 milioane dolari, în creştere cu 26 la sută faţă de 2006. Potrivit raportului anual dat publicităţii de Liberty Global Inc., la 31 decembrie 2007, operatorul român avea 1,185 milioane de clienţi pentru transmisiile de programe TV prin cablu analog (CATV), 37.400 de abonaţi pe cablu digital şi 115.500 utilizatori de televiziune prin satelit. Compania şi-a majorat numărul de abonaţi pe segmentul de business cu 52,77 la sută, la 181.800 de abonaţi, faţă de 119.000, la 31 decembrie 2006. În 2007, UPC România a pierdut 180.000 de abonaţi la serviciul de cablu TV analog, câştigând, în schimb, peste 30.000 de abonaţi la cablul TV digital, 65.000 la TV prin satelit, respectiv aproape 60.000 de abonaţi la Internet şi 40.000 la telefonia fixă, pierderea netă de clienţi fiind de 85.000 de abonaţi. UPC utilizează, de la începutul acestui an, un sistem IT de nouă generaţie, Derby Classic, care permite o gestionare rapidă a solicitărilor clienţilor. Compania a derulat, de la intrarea pe piaţa românească, investiţii de peste 700 milioane de euro.UPC România este afiliată la compania americană Liberty Global, care furnizează servicii video, voce şi acces la Internet pentru 16 milioa­ne de clienţi din 17 state.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb