UPDATE Chiţoiu: "PNL nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%"

F.A.
Macroeconomie / 24 octombrie 2013

Chiţoiu: "PNL nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%"

Update 17:53 Ponta: "I-am cerut lui Chiţoiu scenarii pentru creşterea încasărilor la buget"

Premierul Victor Ponta a declarat că i-a cerut ministrului de Finanţe diferite scenarii pentru creşterea încasărilor la buget, discutate în USL, deoarece este mai uşor să se ceară la TV scăderi de taxe şi bani "mai ales când ai campanie electorală şi nicio responsabilitate".

Scenariile cerute ministrului de Finanţe au vizat reducerea TVA, scăderea CAS şi "alte măsuri", a precizat Ponta.

În privinţa cotei unice de impozitare, premierul a arătat că aceasta poate şi este bine să scadă pentru persoanele cu venituri reduse, iar în cazul scăderii CAS anul viitor, Ponta a răspuns că măsura va fi aplicată "dacă sunt bani".

----

Update 13:51 Borbely: "Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice"

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat că formaţiunea sa nu este de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută, precizând că "ceea ce păgubeşte România cel mai mult" este schimbarea frecventă a legislaţiei.

"Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice. Pentru că a funcţionat bine, e stabilitate şi ceea ce păgubeşte România cel mai mult este că schimbăm tot timpul legislaţia. Deci, această cotă unică a funcţionat bine, nu trebuie schimbată", a afirmat Borbely.

Chestionat cu privire la cealaltă măsură care ar fi avută în vedere de Guvern, potrivit unor surse din USL, de scădere a TVA cu două puncte procentuale, Borbely a arătat că discuţia este "mai complexă". "Dacă vorbim de 2016, vă închipuiţi câte discuţii vor fi pe tema aceasta", a mai spus el.

----

Update 12:47 Antonescu: "Cota unică rămâne 16%, cum am stabilit în programul de guvernare"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, la Slatina că nivelul cotei unice va rămâne cel actual, aşa cum prevede şi programul de guvernare, respectiv 16%.

"Cota unică rămâne cum am stabilit şi cum scrie şi în programul de guvernare, 16%", a declarat Antonescu, co-preşedinte al USL.

"Este o variantă exclusă. Nu avem nicio ezitare în a spune că nu luăm în calcul o asemenea variantă", a subliniat liderul liberal, care a susţinut că "nimeni nici prim ministrul, nici alţi colegi din USL nu au venit cu această propunere, să mărim cota unică".

"A fost pur şi simplu o discuţie preliminară, discuţia pe fond va urma, săptămâna viitoare sau la sfârşitul acestei săptămâni, în perspectiva construcţiei bugetare. S-au discutat mai multe variante având în vedere că există o problemă când construim bugetul, pentru că el nu ajunge, nu sunt venituri suficiente, sunt în continuare cheltuieli publice foarte mari", a explicat acesta, într-o conferinţă de presă.

----

Update 09:56 Ministrul Finanţelor: "La nivelul USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014"

Vicepremierul liberal, Daniel Chiţoiu, a declarat că Partidul Naţional Liberal (PNL) "nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%", se arată într-un comunicat transmis azi de formaţiunea politică, citat de sursele de presă.

Domnia sa a explicat: "În urma speculaţiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% şi reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Naţional Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%".

---

Surse: Creşterea cotei unice, necesară pentru majorarea salariilor şi pensiilor fără un deficit mai mare

Creşterea cotei unice ar fi necesară în cazul în care Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) nu acceptă, pentru anul viitor, un deficit bugetar mai mare din cofinanţarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor şi a pensiilor, transmit sursele de presă.

Potrivit acestora, autorităţile nu prevăd un program de bază pentru anul viitor care să presupună majorări de taxe.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat că "PNL nu va accepta sub nicio formă, cât timp se află la guvernare, creşterea cotei unice de impozitare", arată sursele de presă.

Domnia sa a precizat că a existat, în cadrul şedinţei USL, o discuţie despre bugetul pentru anul următor, în care au fost prezentate mai multe variante.

Antonescu a explicat, conform surselor: "A existat o discuţie, nu o propunere a premierului sau a cuiva de a se mări cota unică, în perspectiva construcţiei bugetului pentru anul viitor în care s-au înfăţişat diferite variante pentru a putea spori veniturile. Printre aceste variante pur teoretice se număra şi aceasta, dar nimeni, nici premierul Ponta, nici cineva din PSD sau PNL nu a susţinut-o. Ceea ce vă pot asigura eu în acest moment, ştiind foarte bine care e poziţia ministrului de Finanţe, este că nu mărirea cotei unice va fi varianta aleasă. De altfel, chiar în cursul vizitei din SUA, premierul, în dialogul său cu mediul de afaceri, cu companiile americane, a invocat tocmai existenţa unei cote relativ scăzute de impozitare. Cert e că PNL nu va accepta sub nicio formă, cât timp se află la guvernare, creşterea cotei unice de impozitare. Nu e de imaginat că o mărire a cotei unice ar putea să fie suportată într-un mediu de afaceri care şi-aşa se mişcă foarte greu. Trebuie să ne gândim la ce facem să impulsionăm dinamica economică, şi nu să o strivim definitiv".

De asemenea, Antonescu a afirmat: "Poziţia noastră e de a modifica politica de redevenţe, de a obţine o sporire de venituri de acolo, şi nu din supra-impozitarea mediului economic la nivelul cotei unice".

Liderii USL au vorbit la finalul ultimei şedinţe a USL despre varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3070
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9688
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6543

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb