UPDATE SUA, în şomaj tehnic parţial

F.A.
Internaţional / 1 octombrie 2013

SUA, în şomaj tehnic parţial

Casa Albă le-a ordonat agenţiilor federale americane, luni, cu puţin timp înainte de miezul nopţii (07.00 ora României), să îşi înceteze activităţile, Congresul nereuşind să voteze un buget înaintea orei limită, transmite AFP.

Update 14:59 Hagel: "Suspendarea activităţii afectează credibilitatea SUA în faţa aliaţilor săi"

Suspendarea activităţii administraţiilor americane din cauza impasului privind bugetul "afectează" credibilitatea Statelor Unite ale Americii în faţa aliaţilor săi, care "îşi pun semne de întrebare asupra angajamentului" american, a afirmat astăzi la Seul ministrul apărării Chuck Hagel, conform AFP.

"Aceasta afectează într-o manieră semnificativă credibilitatea SUA în faţa aliaţilor, ne afectează misiunile din lume şi îi face pe aliaţii noştri să îşi pună semne de întrebare referitor la angajamentul nostru", a declarat ministrul pentru jurnalişti la scurtă vreme după intrarea în "şomaj tehnic" a statului federal american.

Vizita pe care o efectuează şeful Pentagonului în Coreea de Sud, după care urmează o deplasare în Japonia, vizează reiterarea angajamentului american în regiune, în condiţiile în care Seulul le-a cerut SUA să păstreze controlul armatei sud-coreene pe timp de război, pe care ar fi trebuit să îl preia la sfârşitul lui 2015.

----

Update 11:09 S&P: Dezbaterile privind creşterea limitei de îndatorare nu afectează ratingul SUA

Dezbaterile privind creşterea limitei de îndatorare a SUA nu vor duce, probabil, la modificarea ratingului ţării, dacă vor fi de scurtă durată, a anunţat Standard & Poor's (S&P).

Plafonul de îndatorare al SUA este stabilit în prezent la 16.700 de miliarde de dolari, iar Trezoreria a anunţat că nu va mai putea împrumuta după data de 17 octombrie, în lipsa unei creşteri a acestei limite de către Congres.

S&P acordă Statelor Unite rating "AA+", cu perspectivă stabilă, fiind singura dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară care nu acordă SUA rating maxim. Agenţia a retrogradat SUA de la "AAA", maxim posibil, în 2011, după ce politicienii americani au negociat până în ultimul moment pentru a majora plafonul de îndatorare.

"Atâta timp cât impasul este de scurtă durată, nu anticipăm să conducă la schimbarea ratigului suveran", a scris analistul S&P Marie Cavanaugh într-o notă de cercetare, citată de MarketWatch.

----

Update 10:15 Cîţu: "Reacţia pieţelor la oprirea activităţilor guvernului SUA este una pozitivă"

Până în acest moment, reacţia pieţelor la oprirea activităţilor guvernului SUA este una pozitivă, a scris analistul Florin Cîţu, pe Facebook, în această dimineaţă: "Nu mă surprinde. O să vedem şi reacţia pieţelor financiare din EU şi SUA în timpul zilei de azi, dar nu există motive de scădere atâta timp cât FED încă funcţionează şi nu reduce suma de 85 miliarde USD cu care cumpără active".

Potrivit analistului, nu este nevoie să ne panicăm: "Nu este prima dată când guvernul SUA îşi opreşte activitatea şi economia a mers mai departe".

----

Update 10:00 Obama se va întâlni cu directorii marilor bănci de pe Wall Street

Directorii marilor bănci de pe Wall Street, inclusiv Goldman Sachs şi JPMorgan, se vor întâlni miercuri cu preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a discuta despre impasul negocierilor din Congres privind bugetul federal şi despre creşterea limitei de îndatorare a Statelor Unite.

Vizita bancherilor la Casa Albă, confirmată de mai multe surse, a fost aranjată de Formul pentru Servicii Financiare, o organizaţie care include directorii generali ai celor mai mari 19 bănci şi companii de asigurări din SUA, relatează Bloomberg. Cei mai mulţi dintre membrii forumului vor participa la întrevederea cu preşedintele, urmând să aibă şi o întâlnire cu secretarul Trezoreriei, Jacob J. Lew.

Detaliile întâlnirilor nu sunt încă finalizate, au spus sursele citate de Bloomberg.

----

Update 09:49 Blocarea parţială a activităţii agenţiilor federale va cauza pierderi de 300 milioane de dolari pe zi

Blocarea parţială a activităţii statului federal american va cauza într-o primă perioadă pierderi de 300 milioane de dolari pe zi economiei SUA, potrivit estimărilor firmei de cercetare IHS, informează Bloomberg.

Chiar dacă suma reprezintă doar o mică parte din economia americană, de 15.700 de miliarde de dolari, impactul zilnic al blocajului bugetar va deveni treptat mai puternic. Prelungirea acestei situaţii afectează încrederea şi cheltuielile companiilor şi populaţiei.

IHS consideră că întreruperea parţială a activităţii statului pentru o săptămână va reduce creşterea anualizată a PIB de la 2,2% la 2% în trimestrul al patrulea. Un blocaj de 21 de zile, precum cel din 1995-1996, ar putea avea un impact în avansul PIB de 0,9-1,4 puncte procentuale, afirmă Guy LeBas, analist la Janney Montgomery Scott, din Philadelphia.

----

Casa Albă le-a ordonat agenţiilor federale americane, luni, cu puţin timp înainte de miezul nopţii (07.00 ora României), să îşi înceteze activităţile, Congresul nereuşind să voteze un buget înaintea orei limită, transmite AFP.

"Din nefericire, nu avem o indicaţie clară potrivit căreia Congresul va acţiona la timp pentru ca preşedintele să semneze o rezoluţie bugetară până la sfârşitul zilei de mâine, 1 octombrie 2013", a anunţat Sylvia M. Burwell, directoarea biroului răspunzător de buget al Casei Albe.

"Agenţiile trebuie, prin urmare, să îşi execute planurile pentru o încetare ordonată a activităţilor în absenţa bugetului", a explicat ea.

Peste 800.000 de funcţionari federali consideraţi neesenţiali dintr-un total de peste două milioane, ar trebui să intre în concediu forţat fără plată începând de marţi dimineaţa.

Efectivele administraţiei se vor reduce la minimul vital, unele agenţii urmând să funcţioneze cu doar 5% din efective.

Senatul american a respins luni seară, cu două ore şi jumătate înaintea unui eventual blocaj guvernamental, un nou proiect de lege a bugetului adoptat cu puţin timp înainte de Camera Reprezentanţilor.

Cei 54 de senatori democraţi s-au opus textului care amâna intrarea în vigoare a legii privind sistemul de sănătate a lui Barack Obama şi care constituie a treia tentativă a republicanilor.

Ieri, preşedintele american Barack Obama a afirmat că nu s-a resemnat cu blocarea statului federal, care pare a fi iminentă dată fiind absenţa unui acord privind bugetul, între democraţii şi republicanii din Congres.

"Am spus deja, Congresul are două responsabilităţi: votarea unui buget, plata facturilor. Nu sunt doar deschis la negocieri pentru a obţine un buget pe termen lung, chiar doresc să port aceste negocieri", a continuat Obama.

În luna martie a fost adoptat un buget provizoriu, iar, în luna mai ministrul de finanţe Jack Lew avertiza despre posibilitatea intrării în faliment.

"Cel mai târziu la mijlocul lui octombrie, nici pentru asta nu mai sunt bani, iar atunci SUA intră în faliment", a avertizat acesta, citat de n-tv.de. Vizate sunt administraţii şi instituţii de stat, ministere şi Pentagonul.

Motivul blocajului se numeşte "Obamacare", aşa cum este supranumită reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama. Republicanii cer ca orice acord bugetar să revină, sub o formă sau alta, asupra acestei legi emblematice pentru primul mandat al lui Barack Obama, votată în 2010. Începând de marţi, milioane de americani fără asigurare medicală vor putea să se înscrie pe Internet pentru a beneficia de o asigurare subvenţionată începând din ianuarie 2014.

Orice american va trebui să fie asigurat începând cu această dată, sub pedeapsa unei penalizări fiscale cu o valoare iniţială simbolică, respectiv de 95 de dolari în 2014.

Preşedintele a promulgat luni seară o lege care le garantează militarilor că vor fi plătiţi la timp indiferent ce s-ar întâmpla.

Eşecul Congresului marchează punctul culminant după 33 de luni de dispută continuă asupra bugetului între democraţi şi republicani, care au preluat controlul în Camera Reprezentanţilor în ianuarie 2011 după alegerea a zeci de membri ai Tea Party.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb