UPDATE "Transgaz" vrea să cumpere, împreună cu "GRTgaz", operatorul de transport de gaze din Grecia

A.C.
Piaţa de Capital / 8 august 2017

"Transgaz" vrea să cumpere, împreună cu "GRTgaz", operatorul de transport de gaze din Grecia

Actualizare 19:50

Societatea "Transgaz" (TGN) şi-a exprimat interesul de a participa, împreună cu "GRTgaz" din Franţa, la privatizarea operatorului de transport gaze naturale "DESFA" din Grecia. În acest sens, consorţiul format de "Transgaz" şi operatorul de transport al gazelor din Franţa a depus o scrisoare de intenţie pentru achiziţia a 66% din acţiunile "DESFA" care fac obiectul privatizării organizate de Fondul Republicii Elene pentru Dezvoltarea Activelor (HRADF), potrivit unui comunicat al TGN trimis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Transgaz" precizează că vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al DESFA face parte din măsurile convenite de autorităţile de la Atena cu Comisia Europeană şi cu creditorii internaţionali, în cadrul programului mai amplu de redresare a economiei elene, fiind confirmată ca un element cheie al pachetului de reforme în cuprinsul celei de a doua revizii a Raportului de conformare întocmit de Executivul comunitar.

"Prin înscrierea alături de GRTgaz în competiţia de selecţie a potenţialilor câştigători ai licitaţiei, confirmată la 07.08.2017 prin comunicatul oficial al HRADF, Transgaz îşi exprimă intenţia de a contribui la creşterea gradului de predictibilitate pe piaţa europeană a energiei", susţine operatorul naţional de transport al gazelor din ţara noastră.

(S.A.)

-------------

Societatea Transgaz (TGN), alături de GRTgas, operatorul de transport al gazelor din Franţa şi-au exprimat interesul de a achiziţiona pachetul de 66% din acţiunile operatorului de transport gaze naturale din Grecia -DESFA, potrivit unui comunicat transmis luni de Fondul elen pentru dezvoltarea activelor, citat de o sursă din presă.

Alături de consorţiul Transgaz - GRTgas SA, alte cinci companii şi consorţii [Macquarie Infrastructure and Real Assets (Europe) Limited, Snam S.p.A./ Enagas Internacional S.L.U./ Fluxys S.A./ N.V. Nederlandse Gasunie, Regasificadora del Noroeste, Integrated Utility Services Inc. (INTUS), Powerglobe LLC) şi-au exprimat interesul de a achizitiona pachetul de acţiuni ale operatorului de transport gaze naturale din Grecia, conform Hotnews.ro.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Fondului elen pentru dezvoltarea activelor vor analiza scrisorile de intenţie depuse şi vor înainta Consiliului de Administraţie recomandările privind candidaţii care se vor califica pentru următoarea fază a licitaţiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. [Mesaj eliminat conform regulamentului]

    Nepotul se inscrie la o excursie la Paris si amintindu-si ca si bunicul lui a fost acolo se duce sa-i ceara sfaturi...

    - Fii atent, baiete, te duci la Moulin Rouge, intri cu tupeu si strigi cit poti "femei". Ba, sar pe tine vreo citeva bucati, bune de tot... faci ce vrei cu ele, si culmea, totul gratis. Apoi strigi "sampanie", apare chelnerul cu cea mai buna sticla, de doi litri, si culmea, e gratis.  

    Pleaca baiatul la Paris si apare dupa doua zile inapoi la usa bunicului batut mar, vai de capul lui.  

    - Pai bine bunicule, am facut cum ai zis... M-au batut doi bodyguarzi de mi-au sarit dintii, chelnerul mi-a luat o mie de euro pe sampanie, ce dracu m-ai pus sa fac?  

    - Stai baiete ca e ceva in neregula... Tu cu ce te-ai dus la Paris?  

    - Pai cu ce, cu Atlassibul...

    - Ei vezi, aici e diferenta : eu am fost cu Wehrmacht-ul... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb