Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează în parteneriat cu Alpha Bank România, cea de a XII - a ediţie a Conferinţei "Ziua Profesiilor Liberale din România", arată un comunicat remis Redacţiei noastre.
Evenimentul are loc marţi, 5 noiembrie 2019, la Sala Panoramic a Hotelului Marshal Garden din Calea Dorobanţilor nr. 50B, Sector 1, Bucureşti.
Tema evenimentului din acest an va fi: "Profesiile liberale şi interesul public".
Adrian Vascu, Preşedinte UPLR, a declarat: "Dorim să evidenţiem rolul şi importanţa profesiilor liberale în dezvoltarea economiei şi a societăţii, precum şi contextul în care membrii acestora îşi desfăşoară activitatea curentă asociată interesului public".
În prima parte vor lua cuvântul preşedinţii asociaţiilor membre UPLR, iar un panel va fi dedicat aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, în cadrul căruia vor avea intervenţii reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai profesiilor liberale de profil. Lucrările evenimentului vor începe la ora 09:30 şi se vor încheia la ora 13:30, potrivit comunicatului citat.