Urmărire penală "in rem" pentru exportul cărbunelui de la Complexul Oltenia

E.D.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 22 iulie 2015

Urmărire penală "in rem" pentru exportul cărbunelui de la Complexul Oltenia

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală in rem în cazul contractului încheiat de Complexul Energetic Oltenia pentru livrarea în Serbia a unei cantităţi de 1,2 milioane de tone de cărbune, ne-au spus surse judiciare.

Potrivit acestora, în cauză este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Un raport al Curţii de Conturi încheiat în primul trimestru al anului constată că încheierea de către Complexul Energetic Oltenia (CEO) a contractului de livrare a lignitului cu BVA Coal se află sub nivelul costului realizat de companie în noiembrie 2014. Cărbunele a ajuns în Serbia, unde CEO nu a exportat direct, ci prin BVA Coal.

Conform raportului intrat în posesia ziarului BURSA, Curtea de Conturi consideră că acest contract "ar putea genera o pierdere totală estimată la 84,5 milioane de lei dacă pentru acest cost nu se vor lua măsuri de reducere a cheltuielilor în 2015, sub costul (n.r. de producţie) realizat în noiembrie 2014".

Preţul din contract este de 13 euro (58,1 lei) pe tona de cărbune, în timp ce costul mediu pe primele 11 luni ale anului trecut a fost de 65,22 de lei/tonă, susţin inspectorii Curţii.

Laurenţiu Ciurel, directorul general al CEO, ne-a declarat, la finele lunii mai: "Am contestat în instanţă acest raport. CEO nu a înregistrat pierdere din acest contract, ci un profit de 500.000 de euro. În acest an am realizat o medie de circa 53 de lei pe tonă ca preţ de producţie. Am avut 50,5 lei în ianuarie, 53 de lei în februarie şi 57 de lei în martie. Contractul este suspendat de şase săptămâni pentru că sârbii nu mai vor să-şi asume costurile de transport, de 25 de euro pe tonă. Lor le-ar fi convenit un preţ de achiziţie a cărbunelui în jur de 11 euro pe tonă. Este posibil să reluăm livrările în toamnă".

Domnia sa susţine că aceste costuri reduse pentru producţia de cărbune sunt obţinute nu numai prin creşterea volumelor extrase şi vândute, ci şi prin măsuri de restructurare, respectiv externalizarea minelor Berbeşti către CET Govora, cu tot cu personal, dar şi demararea unui program de disponibilizări cu 2000 de angajaţi.

În iarnă, gorjnews titra că CEO vinde cărbune Serbiei, sub preţul de producţie, prin interpuşi din gruparea criminală a lui Sergiu Băhăian. Încă de atunci conducerea companiei a negat acuzaţiile, explicând că nu a participat direct la licitaţia organizată de Ministerul Energiei din Serbia, pentru că acest lucru presupunea şi transportul cărbunelui pe calea ferată, autocamion, barjă, în spaţiul românesc şi sârbesc. "Participarea directă presupunea, de asemenea, închirierea unor porturi în vederea transportului fluvial. CEO nu are capacitatea de a integra toate aceste feluri de transport pe teritoriul a două state. Vânzătorul a pus condiţia fermă ca obligaţia ce îi revine să fie doar livrarea cărbunelui în mijloacele de transport, fără a se implica în asigurarea transportului", a mai spus atunci conducerea CEO.

Compania a impus BVA să plătească în avans cărbunele livrat, contractul fiind încheiat pentru 1,2 milioane tone.

În ianuarie 2015, Corpul de control al Ministerului Energiei, Andrei Gerea, a desfăşurat la CEO o acţiune de control având ca obiect contractul pentru livrarea de cărbune din Serbia. Ulterior, în martie, raportul Corpului de control a fost transmis la DNA - Structura centrală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb