Ursache, ASF: "Pragul la SIF-uri reprezintă una dintre barierele care trebuie eliminate"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 ianuarie 2015

Ursache, ASF: "Pragul la SIF-uri reprezintă una dintre barierele care trebuie eliminate"

"Legislaţia privind piaţa de capital, corespunzătoare pieţelor europene"

15 companii din Ministerul Economiei, în vederea ASF, pentru listare

Una dintre barierele care trebuie eliminate este pragul la SIF-uri, iar acesta va face obiectul unei legi care să reglementeze acest aspect, a spus, ieri, Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF pentru piaţa de capital.

"Eliminarea pragului la SIF-uri este o problemă care, din motive pe care niciodată nu le-am înţeles, intră în sfera politicului", a spus domnia sa, adăugând: "Am văzut însă că există în momentul de faţă un punct de vedere unitar la nivelul politicului pe acest subiect".

În opinia vicepreşedintelui ASF, decizia de eliminarea a pragului pentru SIF-uri nu trebuie să fie o decizie politică, ci una pe care piaţa de capital şi ASF trebuie s-o adopte.

În context, domnia sa a dat drept exemplu faptul că, prin modificările legislative, statul s-a retras "cu toate bagajele" de la Fondul Proprietatea, dând posibilitatea acţionarilor să îşi stabilească administratorul şi să îl remunereze cum doresc.

Potrivit lui Mircea Ursache, ţara noastră are, în prezent, o legislaţie corespunzătoare cu cea din statele europene, din punct de vedere al protecţiei pentru investitori, în urma modificărilor operate, în ultima perioadă.

"Investitorii instituţionali găsesc aici aceleaşi reguli ca la Londra sau la Paris", a precizat domnul Ursache.

Cele mai importante schimbări privind legislaţia pieţei de capital sunt legea pentru desfiinţarea pieţei RASDAQ, ordonanţa de urgenţă a Guvernului de la finele anului trecut, legea 10/2015, care aprobă OUG 32/2012, ASF amintind şi de proiectul de lege privind administratorii de fonduri de investiţii alternative.

Potrivit vicepreşedintelui ASF, există şi o componetă socială a acestor schimbări: "Pachetul legislativ trebuie să încurajeze investitorii de retail să capete încrederea să investească în piaţa de capital, în detrimentul depozitelor bancare".

Ordonanţa Guvernului din decembrie care a modificat legea pieţei de capital prevede creşterea pragului limită de deţinere la operatorii de piaţă, de la 5%, la 20%, şi reducerea cvorumurilor pentru Adunările Generale ale Acţionarilor pentru burse, în timp ce legea 10/2015 stipulează reducerea cvorumurilor în cazul SIF-urilor.

Mircea Ursache a precizat că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în atenţie, în vederea unor listări, 15 companii din Ministerul Economiei.

Mircea Ursache a spus: "2015 înseamnă continuarea politicilor de listare. Astăzi sunt în atenţia noastră, în vederea unor posibile listări în acest an, 15 companii din Ministerul Economiei, aproape 7 din administrarea participaţiilor statului, din energie, precum şi din alte ministere, de la turism, societate informatică sau Ministerul de Finanţe. Va fi mult mai uşor. Avem în momentul de faţă legislaţia capabilă să ne facă interesanţi pe piaţa europeană a investitorilor".

Domnul Ursache consideră că piaţa ar trebui să se mişte şi în zona listărilor companiilor private. "Cred că, cel puţin în cazul eşuat anul trecut (n.r. AdePlast) o să vedem o revenire", a spus domnia sa.

Veniturile ASF din sectorul instrumentelor financiare au depăşit 78 de milioane lei, în 2014

Veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din sectorul instrumentelor financiare s-au ridicat la 78,328 milioane lei în 2014, fiind aproape echivalent cu cele ale asigurărilor şi pensiilor private la un loc, a declarat Mircea Ursache, într-o conferinţă de presă.

"După două reduceri de comisioane şi tarife practicate de sectorul instrumentelor financiare în 2014, care reprezintă încă un element în plus pentru investitori de a apela la piaţa de capital românească, veniturile în 2014 ale sectorului au fost de 78,328 milioane lei. Ponderea cea mai mare de 37,298 milioane lei vine din taxele pe valoarea activului net al organismelor de plasament colectiv, iar restul sunt de la ofertele publice de cumpărare/preluare, din tranzacţiile derulate pe pieţele reglementate şi din prestarea de servicii către entităţi supravegheate sau terţe persoane", a spus Ursache.

Domnia sa a precizat că în 2015 se va păstra acelaşi nivel al veniturilor.

Vicepreşedintele ASF a precizat că proiectarea pe 2015 a veniturilor sectorului rămâne la nivelul din 2014, fiind suficientă pentru funcţionarea Autorităţii şi mai ales pentru respectarea angajamentelor internaţionale. Din sectorul asigurărilor, ASF a obţinut 49,704 milioane lei, iar din cel al pensiilor private 34,141 milioane lei, în 2014.

Noutăţile legislative în domeniul pieţei de capital se referă la:

- Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate;

- Regulamentul nr. 17/2014 privind statutul juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate;

- Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital;

- Legea nr. 10/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

- Proiect de lege privind administratorii de fonduri de investitii alternative;

- Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Membri grupurilor infractionale organizate aflate dupa gratii pot ciripi cum au trecut de ASF(Ursache) la AGA cu peste 5% din drepturi de vot, cum au impus cumpararile icrucisate intre sifuri, alte magarii la comanda si celebrul studiu de impact al lui ursache pentru ca majorand acum pragul la sifuri balteanu si ceilalti nu vor mai fi obligati sa vanda si scapa si din mana DIICOT-ului.

    Am mai auzit abureala asta la ursache de cate ori sa intamplat ceva rau pentru piata de capital si pe urma sa dat la fund . 

    78 milioane de lei luati din buzunarul investitorilor !

    1. 78 de milioane lei pe fata si xx milioane pe din dos.

      dupa cum se vede ursache e pe o mana cu balteanu

      Balteanu trebuie linistit prin mesaje pozitive sa nu inceapa sa vorbeasca. Acum toate nucleele s-au activat si toti fac presiuni pentru finalizarea rapida a modificarilor legislative privind SIF-urile in vederea albirii rapide a tuturor petelor. Daca si Balteanu incepe sa vorbeasca, lantul caderilor o sa fie mai mare si...acest lucru trebuie evitat. Dovada a presiunii foarte mari si a nevoii urgente de rezultate este balbaiala legata de modificarea dispozitiilor Legii 297/2004, modificata prin ordonanta si prin lege in doar cateva zile.

    Mircea Ursache, aceasta carpa de sters pantofii infractorilor de la SIF-uri, vorbeste despre reguli, protectia investitorilor, transparenta si incredere in piata noastra de capital.

    Cine oare a favorizat infractorii Hrebenciuc, Bilteanu, Lakis, Filimon sa inlocuiasca activele lichide si valoroase ale SIF-urilor cu "vehicole investiíonale" nerentabile si supraevaluate? Cum protejeaza ASF investitorii de astfel de specialisti? 

    Oare ASF s-a gandit la investitorii de la SIF1 de exemplu, care trebuie sa plateasca bani multi ca sa-si poata exercita dreptul la vot, in conditiile in care au fost furati sistematic si sustinut timp de 2 ani de grupul infractional Bilteanu&Lakis?  

    Cum intervine Ursache Mircea arunci cand vede ca SIF! si SIF4 nu se constituie parte prejudiciata in situatia in care frauda si delapidarea la aceaste societati este evidenta, iar de votat voteaza doar actionarii care au cauzat prejudiciul? 

    Nu stiu cum de acest personaj mai este in functia in care este. Sa speram ca Viorel Hrebenciuc si Drags Bilteanu o sa-si aminteasca cam cat i-a costat accesul neingradit la pusculita Sif-urilor, cumpararea de influenta si vor povesti.

    Dle Negritoiu ar cam fi cazul sa bateti cu pumnul in masa. 

    Cred si eu ca vrei sa intre Biltica in legalitate. Abia asteapta sa se scoata pragul!

    Cei care efectiv conteaza in piata si reprezinta piata - actionarii (clientii, altfel spus, ca ei pun banii si indirect platesc ASF-ul, Bursa etc.) - tot critica, pe buna dreptate, mizeriile tolerate (daca nu chiar protejate) de Ursache si nimeni nu il rejecteaza de la ASF Negritoiu este un mare palmier acolo.

    In alta ordine de idei, ca tot se intreaba "expertul" asta de la ASF de ce este necesar ca politicul trebuie sa schimbe pragul la SIF-uri, ii dau 2 motive: 

    - pentru ca tot el (politicul) l-a impus 

    - pentru ca actionarii de buna credinta nu o pot face intrucat sunt dispersati, au detineri mici si li se pun diverse piedici (prin cerintele sau/si structura formularelor de vot) in exprimarea scrisa/electronica a votului. In plus, nu exista un control extern (independent) al contabilizarii voturilor. A verificat ASF, prin sondaj, macar la o sedinta a SIFs (de exemplu la SIF3), daca voturile au fost asa cum s-a declarat oficial? A stabilit ASF un formular tip de vot prin posta/electronic obligatoriu pentru toate companiile listate? Nimic in acest sens. ASF prin detestatul Ursache a avut ca prioritate protejarea infractorilor gen bilteanu, ginel etc.. Toata piata stia ce fac astia, mai putin ASF si Ursache. 

    Alo, Negritoiule, de ce mai existati din moment ce nu serviti piata si intersele ei?

    Cum poate Ursache asta sa raspunda de piata de capital cand nu reuseste (sau si mai rau, nu vrea) sa inteleaga niste aspecte atat de clare legate de bunul mers al pietei. Pe langa toate astea avem si o APIC de nimic, doar de forma. Zero.  

    1. Nici nu o sa poata ASF sau orice alta autoritate sa verifice deoarece voturile se distrug imediat dupa AGA si raman doar procesele verbale. Astfel, nimeni nu mai poate sa verifice dupa AGA daca mentiunile din procesele verbale sunt corecte sau nu. Singurul care a fost verificat la sange de CNVM a fost Chelu si companiile sale, SIF-urile investind sume exorbitante pentru a urmari si identifica toate firmele lui si a le concerta. De atunci nu s-a mai facut nimic serios pe aceasta directie....

    Ce gluma buna cu "componentă socială" : "Pachetul legislativ trebuie să încurajeze investitorii de retail să capete încrederea să investească în piaţa de capital, în detrimentul depozitelor bancare". Ursache- SIF1 are 5 milioane de investitori care nu pot vota prin corespondenta - asta da componenta sociala.

    toate aceste mesaje ,la al caror continut subscriu fara ezitare arata ca in curand sif-urile vor fi in centrul unui scandal major si se vor evidentia cauzele si responsabilii situatiei de fapt de aceia consider ca lichidarea acesor societati se impune cu necesitate iar actionarii sa-si redirectioneze sumele obtinute spre investitii adevarate si sa nu mai asiste la acest spectacol jalnic.Nu stiu daca cineva mai citeste aceste mesaje asa ca sunt pesimist iar sectacolul continua in coordonate romanesti.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb