URSS 1984

Ciudat lucru, memoria omului. Ne aducem aminte selectiv, ce ne convine. Iar dacă nu ne convine, nu ne mai amintim. Altfel nu îmi explic amnezia unora. Iată de ce vă propun săptă-mâna aceasta o întoarcere în timp.

Am în faţă un număr al revis-tei Soviet Life, din Octombrie 1984. Este o publicaţie distribuită de sovietici în Statele Unite, cu un preţ afişat de 1,25 do-lari. Cred că este, în esenţă, aceeaşi revistă care era distribuită în Româ-nia sub titlul Uniunea Sovietică. Desigur, o expresie a propagandei acelor timpuri. Dar chiar şi aşa, merită să o răsfoim.

Pe copertă, un cuplu pe o motocicletă modernă. Atracţia pentru sportul cu motor nu i-a aşteptat, din câte se vede, pe copiii "socialismului-caviar". Primele pagini sunt dedicate unui interviu cu primul-secretar al Partidului Comunist din Uzbekistan. "60 de ani de progres" etc. Nicio vorbă despre distrugerea mediului pentru a face loc culturilor de bumbac. Nimic care anunţă scandalul de corupţie în care a fost implicat ginerele lui Brejnev. "Astăzi noi suntem o republică sovietică suverană, cu o industrie modernă şi cu o agricultură puternic mecanizată". Dacă aşa spune tovarăşul secretar-general...

Unul dintre articolele din revistă este despre progresele "medicinei sovietice". În curând, boli precum cancerul sau afecţiunile cardiovas-culare ar putea fi "învinse". Un tabel tipărit cu litere mari prezintă şi costurile pentru pacienţii sovietici. Operaţia: gratuită. Analiza sângelului: gratuită. Radiografia: gratuită. Medicamentele: gratuite. Etc.

Mesajul, evident, este că doar în capitalismul cel putred oamenii îşi plătesc medicamentele, doctorii, operaţiile sau analizele. Şi tot evident este că lipseşte orice fel de analiză critică, lucidă, a schemei propuse. Cine plăteşte, în cele din urmă? Cât de eficient este un sistem în care facturile consumatorilor afişează, mereu, cifra zero? Cum se poate evita supra-consumul de servicii medicale? Nu în ultimul rând: cum se poate evita declinul calităţii actului medical într-un sistem în care medicii nu sunt răplătiţi direct de pacienţi, iar pacienţii nu îşi pot alege medicii?

Medicina sovietică devenise o imensă şarlatanie patronată de stat. O fotografie cu deosebire bizară prezintă un medic sau asistent care vorbeşte la telefon. Este îmbrăcat într-un halat alb şi are în cap un fel de coif de bucătar. Are ochelari de soare tip Nicu Ceauşescu, deşi scena se petrece în interior. În faţa lui este un gen de container cu un geam sferic. Dincolo de acest geam desluşim un om care stă în recipient ca într-un fel de costum de cosmonaut. Se disting nişte difuzoare şi o ţeavă, probabil de oxigen. Omul este într-un fel de halat ridicol, cu revere, ca într-o piesă de Cehov. Explicaţia este de-a dreptul psihedelică: "O cameră de presiune care înlătură oboseala de pe linia de montaj". Prin urmare iei muncitorul şi îl încarci sub presiune, la fel ca bateriile de sifon. Nu e de mirare că în câţiva ani URSS-ul ajunsese la fundul sacului economic.

Una dintre concluziile cu care am rămas după ce am întors paginile aceste reviste este că socialismul se sprijinea, printre altele, pe un sentiment al ipohondriei, pe care îl stimula din plin. O bună parte din acest număr este dedicată subiectelor medicale: băi termale, lentile artificiale, pacienţi duşi cu targa (unii mor, admite revista, chiar şi în socialism, pentru că medicina nu a avansat încă suficient). Şi un titlu stupefiant: "Cancerul nu mai este mortal". În Uniunea Sovietică, desigur.

Acest lucru mi-a amintit de un sondaj de opinie făcut prin 1991, în România. L-am întrebat pe sociologul argentinian care îl coordona dacă l-a frapat ceva în masa de date pe care o analiza. Mi-a spus că da. Neaşteptat de mulţi dintre subiecţii chestionarului se declarau preocu-paţi de starea lor de sănătate. Principala publicaţie pe care o citeau nu era una politică, aşa cum ne aşteptam noi, ci o revistă medicală.

Răsfoind paginile cu fotografii cu grupuri sovietice de rock, cultivatori din Tadjikistan sau dirijori de clasă mondială, am realizat şi dimensiunile minciunii pe care se sprijinea regimul sovietic. Nimic despre Saharov, nimic despre războiul din Afganis-tan, nimic despre armele biologice, nimic despre nepotism, nimic despre KGB.

Existau oameni care credeau într-o asemenea imagine, roz-roşcat? Se pare că da. Probabil că ei există şi acum. Oameni care îşi imaginează că un sistem de sănătate poate funcţiona fără bani, doar pe baza "voinţei politice". Oameni care cred că avem dreptul să distrugem la nesfârşit natura pentru a îndeplini nişte obiective economice pe termen scurt. Oameni care văd în relaţiile externe doar "lupta pentru pace". Oameni care cred că este datoria Guvernului să îi scape de paraziţi, mâncărimi şi neîmpliniri personale. Regimurile se schimbă, însă natura umană rămâne aceeaşi. Vor fi mereu destui pentru care o minciună organizată la nivelul Statului este de preferat adevărului pe care individul poate şi trebuie să îl descopere, prin puterile sale.