Ursul păcălind o vulpe

Prin 2017, undeva pe insula Baffin, în nordul Canadei, un fotograf a surprins o imagine sfâşietoare. Un urs polar, slab ca un schelet, îngenuncheat şi singur. Fotografia a făcut imediat înconjorul lumii. National Geographic a proclamat: "Aceasta este adevărata faţă a încălzirii globale!". Publicul a fost înspământat să afle că datorită topirii gheţurilor, urşii polari nu mai au suficientă hrană. Lumea lor, altădată albă, s-a transformat într-un deşert de piatră seacă. Asta ne aşteaptă şi pe noi.

Problema este că lucrurile nu sunt exact ceea ce par. După circa un an, a început să apară şi restul poveştii. Bietul urs a fost urmărit de o echipă întreagă, care l-a găsit pe cale să îşi dea duhul. L-au ridicat, cât de cât, şi l-au filmat ca şi cum ar fi fost singur în pustietatea aceea. Şi-au dat seama că era flămând şi bolnav. Nu l-au ajutat în nici un fel, nu au chemat pe nimeni să îl eutanasieze. Nu au descoperit nimic care să ducă la concluzia că suferă din cauza "încălzirii globale". S-au gândit însă că este o idee bună să tragă lumea pe sfoară. Iar National Geographic a adăugat un subtitlu şocant.

Lipsa de onestitate a ecologiştilor radicali de a se folosi de orice pentru a-şi promova doctrina apocaliptică nu are limite. Ni se spune că gheţarii se topesc. Ni se arată fotografii. Posibil reale, cine mai ştie? Dar eu mă uit chiar acum pe un articol din... National Geographic. Măsurătorile unui gheţar din Groenlanda arată că acesta, din 2016... creşte. Foarte neconvenabil.

Departe de mine să susţin că încălzirea globală nu este decât "fake-news". Şi nici nu vreau să resping ideea că ne trebuie maşini mai puţin poluante sau ambalaje mai prietenoase cu mediul. Sunt, pe undeva, un ecologist în camuflaj. Pe vremea când eram copil, familia noastră a locuit în incinta unei fabrici. Am văzut încă de atunci, întristat, ce înseamnă deşeuri industriale.

Însă ceea ce ar trebui să fie o discuţie onestă, între oameni de bună-credinţă, s-a transformat într-o păcăleală reciprocă. Sunt mobilizate personaje menite să inspire mila. Ni se pun sub ochi imagini calculate, cinic, să stârnească emoţie.

Cum ar fi cele cu pescăruşi tocaţi de palele turbinelor eoliene. Este adevărat că acestea ucid păsări. Însă mai multe păsări sunt ucise de faţadele de sticlă ale cădirilor înalte. Sau de centralele pe bază de cărbune. Desigur, este legitim să ne întrebăm cum putem evita sau reduce aceste pierderi. Dar nu să ne manipulăm reciproc.

În acest timp, politicienii stau ascunşi. Sau scot capul doar când au ceva aberant de spus. Prin 2008 Parlamentul a votat subvenţii şi facilităţi masive pentru producătorii de energie eoliană. În total, când schemele acestea se vor epuiza, noi vom fi plătit circa 20 de miliarde de euro. Nu era mai simplu să facem cu banii aceştia câteva centrale nucleare? Şi să eliminăm complet centralele pe cărbune şi păcură? Evident, nu. Există interese. Cum ar fi acelea legate de sindicatele minerilor. Sau de petrolul şi gazele extrase din locuri precum Rusia, importate de "băieţii deştepţi".

Da, este clar că activităţile umane au afectat grav regiuni întinse de pe glob. Când zbori pe deasupra Iranului, cât vezi cu ochii, ard focuri de la sonde şi rafinării. Însă nu îi aud pe ecologişti arătând cu degetul către aceste ţări, multe dintre ele cu regimuri dictatoriale. Problema lor, mai nou, este cu beţişoarele de urechi din supermarket-urile occidentale.

Suntem expuşi zilnic la asemenenea measaje. În camerele de hotel ni se spune să reutilizăm prosoapele pentru a consuma mai puţină apă şi detergent. Pare să aibă sens. Însă un studiu recent (publicat în Journal of Hospitality and Tourism Research) a arătat că spălarea mai rară a prosoapelor şi lenjeriei, în hoteluri, duce la rufe mai murdare. Ceea ce presupune - aţi ghicit - un consum mai mare de apă şi detergenţi. Plus problemele de sănătate suplimentare. Ca să nu mai vorbim că unele firme se folosesc de acest pretext pur şi simplu pentru a reduce costurile cu forţa de muncă. Bingo!

Rezultatul acestei confuzii a valorilor şi a priorităţilor este... mai multă confuzie. Nimeni nu mai înţelege nimic. Asta nu îi împiedică pe cei mai mulţi, totuşi, să aibă opinii.

Spre exemplu, toţi vor ca avioanele să aibă emisii mai reduse de CO2. Asta înseamnă să ardă mai puţin carburant. Nimic rău în asta, chiar dacă liniile aeriene nu sunt, în realitate, printre cei mai mari poluatori din lume. Motoare cu consum mai mic? Să fie primite!

Ca de obicei, problemele abia aşteaptă să apară. Boeing a pus pe piaţă un asemenea eco-avion, celebrul 737 Max. Noile motoare determină o altă aerodinamică, iar avionul avea tendinţa de a pierde portanţa. De aici nevoia de a scrie un program de computer care să compenseze această tendinţă. Care însă se pare că a dus la câteva accidente fatale, când piloţii au fost surprinşi de intervenţia calculatorului. Se înţelege că lobby-ul verde nu a părut deranjat un fel de aceste întâmplări. Victime necesare ale Progresului, presupun...