URSUS Breweries a înregistrat o creştere de peste 50% a volumului de vânzări

I.P.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 1 august 2007

URSUS Breweries a înregistrat o creştere de peste 50% a volumului de vânzări

URSUS Breweries, subsidiară a SABMiller plc, a înregistrat o creştere de peste 50% a volumului de vânzări în primul trimestru al exerciţiului financiar curent (aprilie - iunie 2007), comparativ cu perioada similară a anului precedent. Aceste rezultate au fost determinate de performanţele mărcilor din portofoliul URSUS Breweries, investiţiilor realizate în ultimul an în vederea extinderii capacităţilor de producţie şi îmbuteliere a berii până la 4,5 milioane hl şi, nu în ultimul rând, datorită re­ducerii sezonalităţii, în contextul unui sezon cald prelungit.

"Timişoreana şi-a continuat performanţa spectaculoasă, dublân­du-şi vânzările în această perioadă şi consolidându-şi astfel poziţia de lider pe piaţa berii din România din punct de vedere al volumelor. URSUS şi-a întărit poziţia de lider pe segmentul premium, cu o creştere a volumelor de peste 20%, în timp ce vânzările Ciucaş au cres­cut cu peste 30%", a declarat Dieter Schulze, preşedinte şi CEO şi URSUS Breweries.

Anul trecut, Timişoreana a fost marca cu cea mai rapidă creştere de pe piaţa berii din România, cu o creştere de volum de 59%, datorită lansării cu succes a ambalajului PET în iulie 2006.

URSUS Breweries, subsidiară a SABMiller plc, este al doilea mare producător de bere din România, cu o cotă de piaţă de 24%, potrivit MEMRB. Compania are sediul central în Bucureşti şi deţine 4 fabrici de bere în Cluj-Napoca, Ti­mişoara, Buzău şi Braşov, având peste 1.300 de angajaţi. Mărcile URSUS Breweries sunt: Peroni Nastro Azzurro, URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Stejar şi Pilsner Urquell.

SABMiller plc este unul dintre cei mai mari producători de bere din lume, cu participaţii în companii de fabricare a berii şi contracte de distribuţie în peste 60 de ţări de pe şase continente. Mărcile grupului includ beri internaţionale premium, cum ar fi Miller Genuine Draft, Peroni Nastro Azzurro şi Pilsner Urquell, precum şi o gamă excepţională de mărci locale cu poziţii de lideri de piaţă. În afara SUA, SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii de îmbuteliere a produselor Coca-Cola din lume. În exerciţiul financiar încheiat la 31 martie 2007, grupul a raportat un profit brut ajustat de 3.154 milioane USD si o cifră de afaceri de 18.620 milioane USD. Compania SABMiller plc este cotată la bursele de valori din Londra si Johannesburg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb