USL vrea ca în toamnă să fie finalizat proiectul de modificare a Constituţiei, pentru a fi supus apoi referendumului naţional, a declarat preşedintele Senatului, Crin Antonescu, la finalul primei şedinţe a comisiei parlamentare de revizuire a legii fundamentale, transmite Antena3.ro.
"Dorim ca în toamna acestui an să putem ajunge cu proiectul finalizat la referendum pentru votul popular, asta ar însemna că undeva spre jumătatea lunii mai să putem intra în faza de finalizare", a declarat Antonescu.