USR îi reproşează lui Iohannis că reacţionează cu întârziere în ce priveşte acuzaţiile de plagiat aduse lui Lucian Bode

M.C.
Politică / 9 februarie 2023

USR îi reproşează lui Iohannis că reacţionează cu întârziere în ce priveşte acuzaţiile de plagiat aduse lui Lucian Bode

Liderii USR l-au criticat, astăzi, pe preşedintele Klaus Iohannis că a reacţionat "după aproape o lună" în urma acuzaţiilor de plagiat în lucrarea de doctorat aduse ministrului de Interne, Lucian Bode, conform Agerpres.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a arătat că dacă Lucian Bode ar urma să fie înlocuit din funcţie în luna mai, când va avea loc rotaţia premierilor, atunci ministrul de Interne va reprezenta în continuare România la negocierile privind aderarea la Schengen.

"După aproape o lună, şi-a dat seama şi Iohannis, şeful României Educate, că Bode a furat şi nu e chiar în regulă treaba asta şi dă semnal la partid să facă ceva. Dar nu acum, la rotativa din mai. Între timp, hoţul de la Interne reprezintă România în continuare în faţa partenerilor europeni şi negociază aderarea la Schengen. Ăsta e ritmul de schimbare pe care îl preferă Iohannis. De asta, de opt ani, cu Iohannis preşedinte, nu s-a schimbat aproape nimic în ţara asta şi nici nu se va schimba câtă vreme este preşedinte. Dar scăpăm de el anul viitor şi avem o şansă", a scris Drulă pe Facebook.

Dan Barna, vicepreşedinte al USR, a precizat că sunt "luni de zile" de când Uniunea Salvaţi România îi cere preşedintelui Iohannis să precizeze dacă e de acord cu menţinerea în funcţie a lui Lucian Bode.

"Preşedintele Iohannis descoperă un pic mirat că ministrul de Interne are probleme care 'trebuie luate foarte în serios'. Dl Bode are, într-adevăr, multe probleme şi sunt luni de zile de când USR spune lucrul ăsta. Tot de luni de zile, USR îi cere şefului statului să spună românilor dacă e sau nu de acord cu menţinerea în funcţie a lui Lucian Bode. Nu ştiu dacă termenul dat de preşedinte pentru rezolvare - până la rotativa guvernamentală - e vreo dovadă de seriozitate. Ştiu doar că România a pierdut în fiecare zi în care Iohannis, Ciolacu şi Ciucă s-au făcut că nu aud şi nu văd", a scris Barna pe aceeaşi reţea de socializare.

Joi, aflat la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia 'foarte în serios' problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia, arătând că se aşteaptă ca 'cel târziu până la rotativa guvernamentală să se ia o decizie clară'.

PNL va lua o decizie în privinţa ministrului Lucian Bode până la momentul rotativei guvernamentale, a fost răspunsul prim-ministrului Nicolae Ciucă, subliniind că situaţia acestuia urmează să fie clarificată în partid.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pentru Iohannis timpul trece altfel - el deabia a ajuns in prima saptamana a primului mandat.

    1. Si voi USR-istii sunteti in prima saptamana a primului mandat in frunte cu marele obscur Drula!

      Care e legatura cu USR? Zii ceva facut de Iohhanis sau n-ai ce si nu te ajuta la salariu?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb