USR atrage atenţia că majorarea accizelor va avea efecte devastatoare în economie, lovind în primul rând în cei cu venituri mici şi în competitivitatea firmelor din România. Un comunicat USR precizează: "Majorarea accizelor la benzină şi motorină, începând cu 1 septembrie, cu cel puţin 45 de bani pe litru va duce la scumpiri în lanţ la majoritatea produselor, afectând grav puterea de cumpărare a românilor. Iar cei mai afectaţi vor fi cei cu venituri mici, pensionarii şi angajaţii cu salariu minim pe economie, celor cărora coaliţia PSD - ALDE se laudă că le-a majorat veniturile. În realitate, încă o dată se demonstrează că guvernarea PSD - ALDE ia cu două mâini ceea ce promite să dea cu o mână".
Totodată, USR susţine că, prin această majorare, se reintroduce supraacciza de 7 eurocenţi, adoptată tot de PSD în aprilie 2014 şi care a fost eliminată de la 1 ianuarie 2017 ca urmare a promisiunilor electorale făcute de liderul social-democraţilor. "În campanie, domnul Dragnea anunţa că vor dispărea unele taxe, inclusiv supraacciza de 7 eurocenţi, şi după şase luni de guvernare dezastruoasă guvernul condus de PSD anunţă că reintroduce această taxă în regim de urgenţă. Românii au fost minţiţi în faţă cu neruşinare", a afirmat deputatul Dan Barna, purtătorul de cuvânt al Uniunii Salvaţi România, citat în comunicat.
Competitivitatea economiei româneşti va fi puternic afectată, iar companiile riscă, potrivit USR, să piardă competiţia cu producătorii din alte ţări.