USR PROPUNE:  Structură de Parchet distinctă, pentru infracţiunile de mediu

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 10 martie 2020

Structură de Parchet distinctă, pentru infracţiunile de mediu

Uniunea Salvaţi România a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM), o instituţie pe modelul DIICOT, care să activeze la nivel naţional şi să combată infracţiunile împotriva mediului înconjurător, potrivit unui comunicat de presă. Proiectul a fost iniţiat de deputaţii USR Stelian Ion, Silviu Dehelean şi Cornel Zainea şi senatorii USR George Dircă, Allen Coliban şi Mihai Goţiu.

Potrivit iniţiativei, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu va funcţiona în cadrul Parchetului General şi va fi condusă de un procuror-şef, numit de preşedintele României la propunerea ministrului Justiţiei cu avizul CSM. Numărul maxim de posturi este prevăzut astfel: 295 de procurori, 40 de specialişti, 270 de angajaţi ca personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ, 40 de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară şi 290 de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară ce urmează a fi desemnaţi în următorii 5 ani (câte 50 pe an).

DIIM va ancheta, printre altele, tăierile ilegale de păduri, depozitările ilegale şi traficul de deşeuri, nerespectarea normelor anti-poluare, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.

Senatorul Allen Coliban a declarat că problemele de mediu din România sunt multe, grave şi cronice. El a menţionat dispariţia anuală din pădurile ţării a 20 de milioane de metri cubi, ceea ce înseamnă un prejudiciu de peste un miliard de euro. Coliban s-a referit şi la calitatea aerului şi la managementul deşeurilor, domeniu în care în ultimul timp s-au înmulţit cazurile de importuri ilegale de deşeuri.

"Dacă ne uităm la faptele care stau în spatele acestor probleme, multe dintre ele ridică suspiciuni de grupuri infracţionale organizate. Multe dintre ele sunt încadrate ca infracţiuni, dar foarte puţine persoane ajung să fie pedepsite şi de aceea avem nevoie de structuri specializate", a spus senatorul Allen Coliban.

La rândul său, senatorul George Dircă a precizat: "Noi propunem înfiinţarea unei noi direcţii specializate în cadrul Parchetului General, pe modelul DIICOT, pentru că există o incidenţă foarte mare a infracţiunilor de mediu. După traficul de droguri, traficul de persoane şi traficul de arme, pe locul patru în lume se înregistrează infracţiuni care aduc atingere mediului înconjurător, fie că vorbim de poluarea apelor, poluarea solului, fie de tăierea ilegală a pădurilor şi braconaj, care a dus chiar la dispariţia unor specii. Este esenţial să avem o astfel de structură. Avem nevoie de procurori specializaţi care să lucreze în echipe mixte alături de specialişti de mediu, angajaţi ai Gărzilor de Mediu şi Poliţie".

În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat de Parlament, viitoarea structură va prezenta anual un raport ministrului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii, în care va menţiona exact câte cazuri a avut şi câte a rezolvat. Acest raport va fi, ulterior, înaintat Parlamentului.

Amintim că ministrul Mediului, Costel Alexe, a trimis săptămâna trecută Parchetului competent, un dosar privind defrişările ilegale din judeţul Maramureş, unde a fost tăiată pădurea pe o suprafaţă de 340 de hectare - aproximativ 100.000 metri cubi de lemn - şi s-a produs un prejudiciu de peste 12 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb