Uniunea Salvaţi România a solicitat, prin intermediul deputatei Cristina Prună, includerea Văii Jiului în Grupul de lucru pentru bazinele carbonifere aflate în tranziţie.
Printr-o scrisoare adresată Comisarului european pentru mediu şi energie, domnul Miguel Arias Cañete, Cristina Prună expune problemele cu care se confruntă România în ceea ce priveşte zonele carbonifere şi faptul că o eventuală participare în grupul de lucru ar fi benefică pentru evoluţia ulterioară a zonei care este dependentă socio-economic de exploatarea de cărbune, se arată într-un comunicat de presă al USR remis Redacţiei noastre.
"Valea Jiului este o zonă care suferă din cauza faptului că este mono-industrială. Închiderea minelor are efecte devastatoare la nivel socio-economic şi consider că experienţa noastră particulară în legătură cu această zonă poate fi relevantă pentru Grupul de lucru dedicat bazinelor carbonifere. Mai mult decât atât, avem nevoie de acest schimb de experienţă pentru a înţelege cât mai bine cum ar trebui să tratăm problemele care au apărut în Valea Jiului. Participarea noastră în proiectul pilot iniţiat de Comisia Europeană este valoroasă pentru ambele părţi şi sper că acest lucru se va concretiza în curând", a declarat Cristina Prună.
Proiectul Comisiei Europene dedicat zonelor carbonifere aflate în tranziţie a fost lansat în luna decembrie a anului 2017 şi se adresează tuturor ţărilor interesate de soluţii pentru rezolvarea problemelor care apar în urma închiderii minelor. Iniţiativa este parte a Pachetului European "Energie curată pentru toţi europenii" şi se concentrează pe găsirea celor mai bune soluţii pentru tranziţia către o energie curată, soluţii alternative în diferite regiuni ale Europei care sunt dependente de cărbune şi identificarea surselor de finanţare pentru un astfel de proces, se mai arată în comunicat.