Va trece NATO de la apărarea Ucrainei la apărarea dolarului?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 aprilie 2014

Va trece NATO de la apărarea Ucrainei la apărarea dolarului?
CĂLIN RECHEA

Sancţiunile economice impuse Rusiei de către Statele Unite, ca urmare a precipitării evenimentelor din jurul Ucrainei, au început să intre pe o traiectorie profund nefavorabilă Americii.

Nu, nu este vorba de pericolul anulării unui concert al "artistei" Miley Cyrus pe un stadion din Helsinki, aflat în proprietatea unor cetăţeni ruşi care au şi cetăţenie finlandeză, după cum scrie Bloomberg, deşi fenomenul reflectă bine complexitatea relaţiilor comerciale la nivel global.

Pentru autorităţi a devenit tot mai greu să determine lanţul consecinţelor generate de sancţiunile economice, iar administraţia Obama nu face excepţie. Probabil că preşedintele american şi membrii Congresului care cer acţiuni ferme şi imediate ar fi mulţumiţi dacă singura durere de cap ar fi anularea unui concert.

Din păcate, este ceva mult mai important. De fapt, aşa de important încât ameninţă însăşi hegemonia dolarului american, şi implict a Americii, la nivel global.

Ce s-a întâmplat? O ştire Reuters, fără un interes prea mare pentru presa internaţională, arată că "Rusia şi Iranul sunt aproape de încheierea unui acord comercial de 20 de miliarde de dolari", în cadrul căruia Iranul va oferi petrol Rusiei în schimbul echipamentelor industriale şi alimentelor.

Cuvântul cheie din articol este "barter", deoarece tranzacţiile se vor desfăşura direct, fără a fi nevoie de dolar ca mijloc de plată şi include, din partea iraniană, exportul a circa 500 de mii de barili de petrol pe zi în următorii trei ani la un preţ sub cel de pe pieţele internaţionale.

"Dacă Washington-ul nu poate opri acest acord, va transmite un semnal altor naţiuni că Statele Unite nu vor risca angajarea în dispute diplomatice majore", a declarat Mark Dubowitz, de la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor, pentru Reuters.

Analistul financiar Jim Willie este mult mai tranşant în declaraţii. "Ucraina este evenimentul Waterloo pentru dolar" în opinia sa, iar orizontul de timp necesar schimbării percepţiilor nu este foarte mare, deoarece "Putin are timp şi Rusia va răspunde pe frontul economic şi financiar".

La scurt timp după anunţarea acordului iminent dintre Rusia şi Iran, site-ul financiar Zerohedge a preluat un flux de ştiri Reuters în care se arată că "Statele Unite avertizează Rusia cu privire la consecinţele acordului de barter", printre care se află şi "impunerea de noi sancţiuni economice".

Analiştii de la Zerohedge sunt convinşi că nici noile sancţiuni nu vor avea eficienţa scontată, în schimb fiind posibilă transformarea rapidă a unei "demonstraţii de putere într-o confirmare terminală a slăbiciunii".

Un motiv suplimentar îl determină pe economistul Martin Armstrong, al cărui model al fluxurilor internaţionale de capital este folosit de autorităţile chineze, să scrie că "sancţiunile economice împotriva Rusiei reprezintă un lucru cu adevărat stupid", mai ales dacă unul dintre scopuri este descurajarea Chinei de a trece la acţiuni similare în Asia.

De ce? Pentru că izolarea Chinei şi Rusiei va "elimina" doi dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Statelor Unite. "Şi atunci cu cine vom mai face comerţ?", se întreabă retoric Armstrong, în condiţiile în care costul vieţii este dublu în Europa faţă de America, iar continentul se află în declin.

Acesta este contextul internaţional în care Rusia trece la un atac deschis împotriva dolarului. Într-un articol recent de pe site-ul postului de radio "Vocea Rusiei" se arată că "Rusia este gata să atace petrodolarul", deoarece "poziţia dolarului ca monedă internaţională de rezervă conferă Statelor Unite mai multe avantaje nedrepte", printre care se află posibilitatea acumulării unor datorii imense, fără un pericol direct al incapacităţii de plată.

După ce a amintit de eforturile Chinei pentru reducerea rolului dolarului în tranzacţiile internaţionale, "Vocea Rusiei" declară că "războiul sancţiunilor" dintre Washington şi Moscova reprezintă un impuls puternic de consolidare a noii tendinţe.

Printre susţinătorii politicii Rusiei de subminare a rolului dolarului se află Igor Sechin, directorul executiv al gigantului Rosneft, care a fost numit şi preşedinte al Bursei Mărfurilor din Sankt Petersburg. Încă din octombrie 2013, Sechin a făcut un apel pentru crearea unei noi burse internaţionale a mărfurilor şi a unui mecanism nou de tranzacţionare globală a gazelor naturale, în care plăţile să se facă prin intermediul valutelor regionale.

"Se poate spune că sancţiunile americane împotriva Rusiei au deschis o cutiei a Pandorei pentru moneda americană", mai arată "Vocea Rusiei".

Tendinţa de coalizare la nivel global împotriva dominaţiei dolarului a fost analizată, în urmă cu trei ani, de James Rickards, în cartea sa "Războaiele valutare". Rickards arăta că "Rusia vorbeşte deschis despre detronarea dolarului din poziţia de monedă internaţională de rezervă", în condiţiile în care "energia poate fi utilizată drept pârghie pentru realizarea unui bloc economic regional, cu rubla în rolul de monedă de rezervă"

Deşi este prematur, desigur, să vorbim despre o ascensiune rapidă a rublei la rolul de monedă internaţională, soarta dolarului pare pecetluită. "Traiectoria dolarului este nesustenabilă, deci dolarul nu va fi susţinut", mai scrie James Rickards, iar "folosirea mai multor monede pentru rolul de monedă internaţională de rezervă nu reprezintă o soluţie probabilă, deoarece nu se rezolvă problema datoriilor şi deficitelor".

Opiniile lui Rickards nu s-au schimbat în noua sa carte, "Moartea banilor: Colapsul sistemului monetar internaţional", unde arată că "viitorul colaps al dolarului şi al sistemului monetar internaţional este predictibil, iar aceasta nu se doreşte a fi o concluzie provocatoare".

Pentru James Rickards, cauza principală a prăbuşirii dolarului nu este, nici pe departe, Rusia, deşi ultimele acţiuni ale Kremlinului par să indice că ruşii sunt gata să dea o mână de ajutor.

În opinia autorului american, lumea va renunţa la dolar ca monedă de rezervă internaţională ca urmare a "politicilor monetare şi fiscale eronate promovate de Federal Reserve şi Trezoreria SUA". Acesta este şi motivul pentru care redresarea nu va avea loc, deoarece problemele structurale nu pot fi rezolvate prin inundarea pieţelor cu hârtie tipărită, factor care a determinat doar detaşarea completă a sistemului financiar de economia reală. "Sistemul financiar actual extrage bogăţie din economie, în loc să faciliteze crearea de bogăţie", mai arată Rickards, pe fondul represiunii financiare şi a existenţei băncilor prea mari să falimenteze.

Readucerea aurului în centrul sistemului monetar internaţional este susţinută de Rickards, deoarece "standardul aur este sistemul monetar ideal pentru creatorii de bunăstare prin intermediul ingeniozităţii, spiritului antreprenorial şi muncii".

Mai mult, "băncile ar putea să cadă, bursele să se închidă şi pacea să se piardă, dar astfel de evenimente nu au niciun impact asupra valorii intrinseci a aurului", mai scrie Rickards, aurul fiind "adevăratul activ lipsit de risc", în condiţiile în care banii de astăzi sunt, prin natura lor, doar reprezentarea fizică sau virtuală a unei datorii.

Este greu de crezut că Statele Unite vor accepta uşor pierderea privilegiului reprezentat de dolar. Când Saddam Hussein, fost aliat al Statelor Unite, şi-a anunţat intenţiile de a vinde petrolul irakian în euro, America a reacţionat prin "pacificarea" Irakului şi a dictatorului său. La fel s-a întâmplat şi cu Libia.

De data aceasta, raportul de forţe este radical diferit. Rusia şi China colaborează pentru "subminarea" dolarului prin mijloace economice şi financiare.

Se va schimba, oare, misiunea NATO, de la apărarea "păcii şi democraţiei", inclusiv pe frontul din Ucraina, la apărarea, cu orice preţ, a dolarului, chiar dacă astfel se poate ajunge la un nou război mondial?

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. .... sa zicem ca Petrolul nu se va mai tranzactiona-schimba in dolari SUA. 

    DARrrrrr: Aurul nu se tranzactioneaza-schimba - exclusiv - in dolari SUA ? 

    Asa ca: 

    1) DACA dolarul SUA pica-dispare; 

    2) atunci AURUL - ramas fara referinta - nu mai valoreaza nici el nimic ! 

    Razboiul contra Rusiei va avea loc din orice motiv. Pentru ca americanii - si cateaua lor germana - vor: 

    " TOTUL sau NIMIC ! "  

    ... orice activ lipsit de risc, este un in_activ, respectiv: 

    un pasiv total ne_interesant. 

    ..... de genul: " Redevenirea Aurului Etalon Monetar ! ", deoarece: 

    1) pana si aurul poate fi divizat=diluat - masluit - la infinit, ca orice alta moneda; 

    2) si astfel, ajungeti la vorba lui Caragiale: 

    " Sa se MODIFICE primim ! Dar sa nu se SCHIMBE nimic ! " 

    1. .... nu vedeti ? 

      Apropos de divizarea-diluarea-masluirea etaloanelor-standardelor, adica a: 

      "UNITATILOR" de masura ???  

      Ca traiti in plina Era a Pixelului - Pipsului Ultra_Violet ................ care se contracta si se tot contracta pana la a (...)shpea zecimala ??? 

      Tocmai ca sa poata sa ajunga la toata lumea ? 

      ....  

      1) nu doar PACEA, dar-ci mai ales RAZBOIUL; 

      2) numai cu CHELTUIALA - datorie - din ce in ce mai mare se tine ? 

      Chiar nu-l uRECHEAza nimeni ? a acaparat tot spatiul? vad ca, nebagat in seama, se intreaba si-si raspunde singur 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb