Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, spune că strategia imunizării "va fi puţin schimbată", în sensul în care autorităţile se vor concentra mai mult pe vaccinarea persoanelor vulnerabile la Covid-19, dar şi a copiilor. Medicul spune că de asemenea important este accesul rapid la antivirale precum şi la tratamentul adecvat, potrivit Digi24.
"Strategia de aici înainte va fi puţin schimbată, în sensul în care ne interesează foarte mult să avem o rată suficient de bună de vaccinare la persoanele vulnerabile, să avem acces la medicaţia antivirală care să fie începută rapid după momentul diagnosticului.
Există în acest moment aceste centre de evaluarea medicală la nivel naţional care dă posibilitatea persoanelor care sunt diagnosticate să acceseze rapid serviciile medicale şi să beneficieze de îngrijirile medicale corecte", a declarat, ieri, Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.
Acesta spune că ţara noastră nu ia în calcul vaccinarea obligatorie.
"Din punct de vedere medical, vaccinurile actuale nu reuşesc să limiteze într-o măsură suficient de ridicată transmiterea infecţiei cu Sars-Cov-2, având în vedere că varianta Omicron care este dominantă reuşeşte să ocolească în cea mai mare parte răspunsul imun pe care-l obţinem ca urmare a trecerii prin boală sau ca urmare a vaccinării.
Acest concept al imunităţii de grup este mai puţin util în momentul de faţă. Obiectivul campaniei de vaccinare trebuie să-l schimbăm, să creştem rata de acoperire vaccinală la cei mai vulnerabili printre noi, cei care au beneficii importante în urma vaccinării. Acest lucru l-am transmis şi în cazul copiilor, din grupa de vârstă 10-15 ani. În mod prioritar cei cu afecţiuni cronice trebuie să beneficieze în perioada următoare de vaccinare.
Singura problemă pe care valul acesta o ridică la nivel global este absenteismul, faptul că foarte multe persoane au recomandare de izolare pentru că sunt testate pozitiv şi respectiv contacţii lor de carantinare. Acest lucru blochează foarte multe activităţi, cum se întâmplă şi în sistemul medical.
Cum putem să combatem sau care ar fi măsurile imediate? Cred că este fără doar şi poate să respectăm cât mai bine măsurile de protecţie la locul de muncă, vorbim de mască. O testare mai fracventă pentru anumite categorii socio-profesională ar fi binevenită în această perioadă. Nu din raţiuni medicale, ci din a identifica mai rapid cazurile şi a preîntâmpina apariţia unor focare în astfel de sectoare de activitate", a afirmat medicul.
De asemenea, acesta a spus că rata de fatalitate în România din cauza Covid-19 este de trei ori mai mare decât media europeană.
"În momentul de faţă, în ciuda numărului mare de teste care se efectuează în fiecare zi, de peste 100.000, rata de pozitivare a lor este de peste 30%, ceea ce ne pune într-o situaţia de transmitere comunitară accelerată a variantei Omicron, responsabilă de numărul foarte mare de îmbolnăviri
Cu toate acestea, m-am uitat la datele de la nivel european legată de impactul pe care varianta Omicron îl are în ceea ce priveşte riscul de spitalizare, riscul de internare în terapie intensivă şi riscul de deces.
În continuare, în România, rata de spitalizare şi de internare în terapie intensivă este de două ori mai mare decât media europeană. Înseamnă că în ţară o persoană din 60 diagnosticate este internată, pe când în Europa în general o persoană din 100 este internată, deci rata de internare este de cam 1% în Europa.
În ceea ce priveşte rata de internare în terapie intensivă, cam o persoană din 500 în România se internează la ATI, pe când în Europa vorbim de o persoană dintr-o mie.
În ceea ce priveşte rata de fatalitate, unde ne intereasă foarte mult, este de trei ori mai mare în continuare în ţară faţă de media europeană. În sensul că la noi vorbim de o persoană din aproximativ 500 care îşi pierde viaţa din cauza Covid-19, pe când la nivel european vorbim de o persoană din 1500. Aici vorbim de actualul val 5 de îmbolnăvire cauzat de varianta Omicron.
De ce vorbim în continuare de această diferenţă dintre ţara noastră şi celelalte ţări europene? Ca urmare a faptului că rata de vaccinare în ţară este în continuare insuficientă, mai ales la categoriile de persoane vulnerabile. Acest lucru se observă atât în rata de spitalizare în terapie intensivă cât şi în rata de decese. Aparent par puţine decese comparativ cu ce-am avut în valul precedent, dar totuşi să ţinem cont că aceste decese ar fi putut fi prevenite prin vaccinare", a declarat Gheorghiţă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2022, 12:41)
Sa fii sigur, Gheorghiţă, ca lumea o sa te-astepte in curand cu furcile la portiţă!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2022, 13:39)
Cu comentariul asta te gandesti ca l-ai speriat tare de tot.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de mircea în data de 29.01.2022, 13:46)
uite ca EU il astept cu flori...Este culmea culmilor..toti ..ageamii se baga in medicina...si diagnosticari. Lasati mai fratilor sa vorbeasca specialistii,voi sa va vedeti de meseria pe care o aveti.Incercati sa va incadrati in NORMALITATE...Luati-o de buna ce spun specialistii.. Discerneti-va pozitia in care va gasiti si urmati macar o parte din sfaturile lor.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2022, 14:14)
Luam de bun ce zic specialistii obiectivi, nu cei platiti sa vaccineze. Treziti-va din somnul cel de moarte!
Niciodata nu s-a mai intamplat sa se vaccineze copii pt ceva ce nu-i omoara
uita-te de exemplu la datele din ultima luna, cati copii au murit cu covid? unul de 3 luni. care avea si alte probleme. pt ca intr-un an mor aproape 2000 de copii cu varsta de pana la un an in Romania, din diverse motive. Acesta se intampla sa fie si pozitiv cu covid. E nebunie totala ca impreuna cu vulnetabilii sa te concentrezi pe vaccinarea celor mai putin vulnerabili, copiii fara comorbiditati. Le distrugi sansa sa aiba imunitate naturala la covid intr-un moment al vietii cand acesta nu le poate provoca probleme.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2022, 19:30)
Ia te uita cum au si sarit la interval (...) rujatului Gheorghiţă!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2022, 19:47)
Specialistii obiectivi sunt cei impotriva vaccinarii?