Valeriu Stoica îi dă un ultimatum premierului

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Politică / 24 martie 2004

Adrian Năstase trebuie să dezmintă public, în 48 de ore, acuzele pe care PSD i le aduce fostului ministru al justiţiei; în caz contrar, fostul liderl liberal îl acţionează în judecată

Fostul ministru al justiţiei, Valeriu Stoica, a trimis, ieri, o scrisoare deschisă premierului Adrian Năstase, solicitîndu-i acestuia să dezmintă oficial, în 48 de ore, acuzele care i-au fost aduse în legătură cu implicarea în adopţiile internaţionale, într-un comunicat de presă publicat de Direcţia de relaţii cu mass-media a PSD, la data de 19 martie. "Afirmaţiile din comunicatul de presă sînt mincinoase", afirmă Valeriu Stoica, adăugînd: "Pentru a înlătura prejudiciul cauzat de aceste afirmaţii, vă cer, în calitatea mea de avocat şi cadru didactic universitar, nu în calitate de om politic, să dezminţiţi oficial aceste acuze, în numele partidului pe care îl conduceţi, în termen de 48 de ore de la primirea scrisorii".

Valeriu Stoica a declarat, într-o conferinţă de presă, că, în situaţia în care premierul nu dezminte acuzaţiile (printr-un comunicat sau scrisoare), va introduce acţiune civilă în justiţie, solicitînd obligarea lui Adrian Năstase şi a PSD la plata daunelor morale pentru repararea prejudiciului cauzat demnităţii şi onoarei sale. Valeriu Stoica nu a vrut să dezvăluie suma despăgubirilor pe care le va cere, însă a menţionat că ea va fi destinată copiilor aflaţi în dificultate.

În comunicatul PSD, era vorba despre declanşarea unei anchete PNA, dat fiind că Valeriu Stoica trebuie să facă lumină asupra dispariţiei din arhivele instituţiilor abilitate, în perioada 1997-2000, a sute de acte de adopţie. "Valeriu Stoica ar trebui să declare în mod public destinaţia acestor copii încredinţaţi spre adopţie şi motivul pentru care nu mai figurează, din motive mai mult decît suspecte, în nici o bază de date", se arată în comunicatul PSD.

Fostul ministru al justiţiei şi lider liberal spune că nu se teme de nici o anchetă PNA, întrucît, spre deosebire de PSD, nu are nimic de ascuns, nu este în situaţia de a se apăra. Domnul Stoica mai precizează că, în perioada 1992-1996, cînd nu era ministru, a pledat la Curtea Supremă de Justiţie într-un singur caz de anulare a unei adopţii. Valeriu Stoica consideră că atacurile PSD nu îşi au rostul, mai ales că domnia sa nu intenţionează să candideze pentru un mandat în Parlament.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930