Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată începând cu 1 ianuarie 2018

A.C.
Politică / 4 august 2017

Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată începând cu 1 ianuarie 2018

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care stabileşte că valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unui comunicat de presă.

Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creşterea ponderii în rândul salariaţilor, în acord cu prevederile Strategiei naţionale "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi", informează sursa.

În comunicat se menţionează: "Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în Ordonanţa de urgenţă se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi actualizat periodic de guvern. Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Comsum (IPC)".

Reprezentanţii Executivului precizează că, începând cu 1 ianuarie 2018, vor creşte:

a) indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:

- 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav;

- 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;

b) bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:

- 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav;

- 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;

- 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

c) prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

- 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;

- 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;

- 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

De asemenea, Începând cu 1 iulie 2018 vor creşte:

a) indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:

- 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;

- 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.

b) bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:

- 30% din ISR;

- 22% din ISR;

- 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

c) prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

- 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;

- 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;

- 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

În comunicat se mai arată: "Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creşterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilităţi, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu. O altă noutate a actului normativ o constituie obligaţia instituţiilor publice cu peste 50 de salariaţi de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilităţi".

Măsura decisă astăzi de guvern este cuprinsă în Programul de guvernare 2017-2020 şi, în acelaşi timp, transpune în practică principiile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York în 2006 şi ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cresterea sprijinului financiar pentru persoanele cu dizabilitati va fi "semnificativa", mai exact cu 110 lei la 1 ianuarie 2018 si cu inca 50 de lei de la 1 iulie 2018 (pentru persoanele cu handicap grav).

    Daca 110 lei inseamna "semnificativ", atunci sumele cu care si-au marit parlamentarii salariile cum pot fi numite? Caci in comunicatele de presa in care au fost anuntate, nu s-a spus nici macar ca ar fi "maricele". Probabil ca nici nu exista un termen in limba romana pentru a incadra acele majorari. 

    Este interesant ca s-a facut printr-o ordonanta "de urgenta", fiind deci o problema care nu suferea amanare, doar ca se va aplica abia peste aproximativ 5 luni. Interesanta urgenta... 

    Este importanta raportarea la indicatorul social de referinta, in valoare de 500 lei, care se actualizeaza "periodic", dar care de fapt nu a mai fost modificat din 2008? 

    Sigur ca este. La acest indicator se raporteaza ajutoarele de somaj, de incalzire, venitul minim si multe alte cheltuieli sociale, asa ca chiar daca va fi la un moment dat majorat, va fi majorat nesemnificativ, fiindca in caz contrar ar afecta prea mult bugetul de stat si atunci parlamentarii nu si-ar mai putea dubla salariile... ar fi nasol. 

    Am inteles ca in opinia guvernului o modificare o data la zece ani inseamna "modificare periodica". Sigur ca da, doar si 10 ani este o perioada... 

    Ordonanta de urgenta ne spune ca institutiile publice vor fi obligate, fortate, silite sa organizeze concursuri in vederea angajarii persoanelor cu dizabilitati, si pretinde ca asta ar fi o "noutate". 

    Si Legea 448/2006, in vigoare de mai mult de un deceniu obliga toate institutiile care au cel putin 50 de angajati sa angajeze minim 4% persoane cu dizabilitati, doar ca legea nu este respectata pur si simplu, fiindca nu se prevad sanctiuni personale, ci doar ca institutia publica trebuie sa plateasca o taxa de solidaritate tot statului, ceea ce evident face sa nu aiba niciun efect. Nici ordonanta lu' Olguta de la Craiova nu va avea niciun efect atat timp cat nerespectarea legii nu este insotita si de sanctiuni suficient de dure. 

    Si in fond, nu asa se face "integrarea" handicapatilor, cu forta. Integrarea se face prin concursuri pentru toata lumea, la care sa poata participa si persoanele cu dizabilitati, dar oferindu-le posibilitatea sa comunice cum pot ei, folosind un interpret mimico-gestual, folosind un laptop cu sinteza vocala pentru orbi, sau posibilitatea unei examinari orale, un timp suplimentar pentru examinare, un sistem de invatamant nu segregationist sau "special" cum este in prezent, ci unul in care persoanele cu dizabilitati sa poata studia impreuna cu celelalte, dar avand parte de solutii pentru accesibilizarea materialelor didactice etc. Persoanele cu dizabilitati care vor munci in institutiile publice trebuie sa fie bine pregatite, nu angajate doar ca sa bifeze guvernul ca a contribuit la angajarea lor.

    1. De ce nu se face calculul şi pentru insoțitor sau tutore care primeşte în prezent 1065 lei pentru adultul cu handicap grav? Cat va primi de la 01 ianuarie 2018?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb