Vânzările Cemacon au crescut cu 38% în trimestrul al treilea

F.A.
Companii / 8 octombrie 2013

Producătorul de materiale de construcţii Cemacon a înregistrat creşteri de 38% în volumul vânzărilor cantitative în trimestrul al treilea, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă remis de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În primele nouă luni ale anului, vânzările din zona Timişoarei au urcat de zece ori, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se evidenţiază în acelaşi comunicat.

Liviu Stoleru, Director General şi preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Comacon a declarat: "Anul acesta am dorit, ca prin toate proiectele pe care le întreprindem, să ne deschidem premisele de creştere". Domnia sa a precizat că se aşteaptă ca şi anul următor compania pe care o conduce să înregistreze creşteri, afirmând că deja are pregătită o strategie în acest sens.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb