Vânzările retail din SUA stimulează bursele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 septembrie 2009

Vânzările retail din SUA stimulează bursele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urcat ieri, ca urmare a publicării datelor privind creşterea vânzărilor retail din SUA (+2,7% în luna august).

Titlurile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au urcat cu 1,5%, la 2.645 pence. Acţiunile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au crescut cu 2,6%, la 953 pence.

Acţiunile "Commerzbank" AG, a doua bancă din Germania, au urcat cu 5%, la 8,56 euro. Anul trecut, titlurile băncii au pierdut 74%.

Acţiunile "Air France-KLM Group", cea mai mare companie aeriană europeană, au câştigat 1,2%, ajungând la 11,65 euro. "Bank of America" Corp. îndeamnă la achiziţia de titluri ale operatorului de transport aerian.

Acţiunile "Electricité de France" SA au crescut cu 4,9%, la 39.53 euro. Potrivit cotidianului Les Echos, guvernul de la Paris şi Comisia Europeană au ajuns la un acord privind unele schimbări ale reglementărilor de pe piaţa de profil, care vor face ca autorităţile de la Bruxelles să renunţe la două anchete privind "Electricité de France".

Acţiunile producătorului francez de anvelope "Michelin & Cie." au urcat cu 1,1%, la 55,62 euro. Directorul executiv al societăţii, Michel Rollier, a declarat, citat de cotidianul La Tribune, că preţurile reduse ale materiilor prime duc la creşterea profiturilor "Michelin".

Acţiunile producătorului italian de anvelope "Pirelli & C." SpA au crescut cu 2,1%, la 37 de cenţi (cel mai ridicat curs din ultimele 11 luni). Preşedintele companiei, Marco Tronchetti Provera, afirmă că tarifele anvelopelor chinezeşti de pe piaţa SUA nu vor avea impact asupra companiei pe care o conduce.

Titlurile "Peugeot Citroen", cel mai mare constructor auto din Franţa, au urcat cu 2,5%, la 21,35 euro. Directorul executiv Philippe Varin a precizat că societatea e pe cale să înregis-treze pierderi operaţionale mai aproape de un miliard de euro (1,5 miliarde dolari) în 2009, nu de două miliarde, cât era limita superioară a estimării precedente.

Titlurile "Parmalat" SpA au urcat cu 2,2%, la 1,89 euro. "Bank of America" Corp. ar trebui să fie responsabilă pentru falimentul din 2003 al producătorului de lactate, susţin unii avocaţi.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 5.048,97 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,6%, la 3.753,60, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,3%, la 5.636,47.

SUA, în ascensiune

Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au crescut ieri, în deschidere, şi aici având o influenţă pozitivă cifrele privind vânzările retail.

Titlurile lanţului de magazine "Macy"s" Inc. au urcat cu 3,5%, la 17,41 dolari. Acţiunile "Home Depot" Inc., cel mai mare distribuitor american de amenajări interioare, au câştigat 0,4%, stabilind un curs de 27,63 dolari.

În schimb, acţiunile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare retailer din lume, au scăzut cu 0,2%, la 50,27 dolari.

La ora 9:51, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,1%, la 1.048,69 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,02%, la 9.625,29, Nasdaq Composite a urcat cu 0,04%, la 2.092,72.

Asia a revenit la creştere

Majoritatea acţiunilor tranzacţionate pe pieţele din Asia au crescut ieri, în principal cele ale producătorilor de materii prime.

Titlurile "LG Chem Ltd., cel mai mare producător de chimicale din Coreea de Sud, au crescut cu 9,2%, la 231.000 woni, în baza speculaţiilor potrivit cărora societatea ar putea vinde baterii auto către "Volkswagen" AG din Germania.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au urcat cu 1,6%, la 58,98 dolari australieni. Luni, compania a anunţat că a făcut un prim pas în sensul desprinderii operaţiunilor "Alcan Engineered Products", urmând să vândă 56% din această divizie către "Platinum Equity" LLC. "Rio Tinto" va rămâ-ne furnizor pentru fabricile din America de Nord ale diviziei.

Titlurile "Daikin Industries" Ltd., producător de aparate de aer condiţionat, au urcat cu 5%, la 3.350 yeni, după ce "Credit Suisse Group" AG şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru industria utilajelor din ţară: "overweight", de la "market weight".

Acţiunile "Alibaba.com" Ltd., operatorul unui site de comerţ online, au scăzut cu 11% pe piaţa din Hong Kong, la 18,80 dolari HK, după ce "Yahoo!" Inc. şi-a oferit spre vânzare participaţia la societatea chineză.

Titlurile "Aiful" Corp., cea mai mare societate niponă specializată în acordarea de credite de consum, au coborât cu 8,4%, la 208 yeni. Agenţia de evaluare "Standard & Poor"s" a anunţat că a plasat sub supraveghere societatea în vederea unei posibile reduceri a ratingului de credit.

Acţiunile "Telstra" Corp., cel mai mare operator de telefonie din Australia, au coborât cu 4,3%, la 3,11 dolari australieni. Guvernul aus-tralian a anunţat că societatea ar trebui să-şi desprindă unele operaţiuni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,2%, la 10.217,62 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 1,1%, la 1.653,40, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 0,3%, la 20.866,37.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb