Vara aceasta, ţara noastră a avut cu 15% mai mulţi străini

A consemnat ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 23 septembrie 2015

Vara aceasta, ţara noastră a avut cu 15% mai mulţi străini

Interviu cu domnul Aurelian Marin, preşedintele ANAT

2015 a fost cel mai bun an turistic, în ceea ce priveşte realizările şi încasările, din ultimii opt ani, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Conjunctura internaţională, dar şi măsurile economice implementate au favorizat turismul şi au adus creşteri în această zonă, au declarat recent oficialii ANAT şi FPTR (Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc), în cadrul unei conferinţe care a avut loc în staţiunea Venus.

Litoralul s-a bucurat de multe investiţii noi, în opinia oficialilor din turism, iar eforturile hotelierilor din ultimii 4-5 ani încep să se vadă, astfel că aşteptările pentru anul viitor sunt şi mai mari, ţinând cont că preţurile nu vor creşte şi vor apărea pe piaţă primele vouchere de vacanţă, de la care se aşteaptă o creştere de 15-20% a numărului de turişti.

Continuă să existe, însă, mari neînţelegeri între primăria Mangalia şi agenţii de turism/hotelierii din zona de sud a Litoralului, în ceea ce priveşte spaţiile verzi, asfaltarea, iluminarea, curăţenia, chioşcurile/tarabele, clădirile în paragină, gradul de colectare al taxelor de la hotelieri, însă ambele părţi sunt conştiente că trebuie să ajungă la un acord şi să găsească un mod de colaborare.

Domnul Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), ne-a povestit, într-un interviu la malul mării, situaţia actuală a turismului, în special cel din sudul litoralului.

Reporter: Care au fost rezultatele acestei veri? Câţi turişti a reuşit să "strângă" litoralul românesc?

Aurelian Marin: Estimările noastre sunt că, vara aceasta, au fost peste 1,5 milioane de turişti. Dacă e să comparăm cu anul trecut, hotelierii au declarat o creştere de 15-20%, ceea ce este o cifră diferită de a noastră, dar este explicabil acest lucru pentru că ei au mai multe canale de vânzare.

De exemplu, pentru Mamaia, noi am estimat o creştere de 5%, în condiţiile în care locurile de cazare sunt limitate acolo, iar în sudul litoralului am previzionat că vânzările agenţiilor de turism au crescut cu 10% anul acesta, comparativ cu 2014.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia turismului în România?

Aurelian Marin: Lucrurile merg spre bine din foarte, foarte multe motive. Piaţa a ajuns la maturizare. Pe de o parte, s-au maturizat operatorii economici, atât hotelierii, cât şi agenţiile de turism şi, în momentul acesta, serviciile sunt net superioare faţă de ceea ce se întâmpla acum câţiva ani. Pe de altă parte, şi clienţii noştri, turiştii, s-au "maturizat", ca să spunem aşa, sunt tot mai "experimentaţi" consumatorii de servicii turistice care au mers în foarte multe locuri, atât în Romania, cât şi în străinătate şi ştiu ce vor, ştiu să-şi aleagă ceea ce îşi doresc.

Reporter: Care consideraţi că sunt principalele probleme cu care se confruntă agenţiile de turism?

Aurelian Marin: Ne aflăm într-un mediu concurenţial foarte puternic, într-un mediu legislativ destul de permisiv, astfel încât pe piaţă se află şi foarte multe companii care nu deţin licenţă, dar -cu toate acestea- intermediază servicii turistice sub alte forme, găsind breşe prin lege.

În plus, activitatea noastră este foarte dificilă, întrucât mediul online este foarte agresiv, iar noi, agenţiile, ne luptăm aici cu hotelurile care au şi ele sistemele online speciale de rezervări. Putem fi "săriţi" lesne cu atîtea variante de a face rezervări..

Reporter: Când credeţi că va deveni România cu adevărat o destinaţie turistică, tot mai cunoscută turiştilor de pretutindeni?

Aurelian Marin: Este un proces de lungă durată, este bine că acest proces a început. Dacă, pentru noi, România este o destinaţie turistică, majoritatea petrecându-ne vacanţa în ţară, pentru străini abia în ultimii doi-trei ani am reînceput să intrăm mai viguros pe această hartă a turismului. Străinii redescoperă România, am avut creşteri constante în ultimii ani pe sosiri, anul aceasta am ajuns chiar undeva la 15 % mai mult comparativ cu anul trecut, pe primele 6 luni, comform datelor INS-ului, ceea ce este un lucru foarte bun.

Sunt zone intens vizitate, cum ar fi Bucureşti pe city-break, partea de Transilvania care include Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, zona Maramureş, zona Bucovinei... Oarece creşteri sunt şi pe Litoral, dar nu foarte mari, deocamdată.

Reporter: Care este strategia pe care ANAT o urmează în momentul de faţă?

Aurelian Marin: Ne concentrăm activitatea, pe de o parte, pe zona legislativă - suntem foarte atenţi la tot ceea ce se întâmplă în mediul politic şi legislativ, pentru că orice măsură poate avea, fie numai tangenţial, efecte asupra noastră, poate şi din cauză că agenţiile de turism lucrează într-o zonă în care marjele de profit sunt foarte, foarte mici.

O altă zonă care ne interesează foarte tare este cea de promovare, sensibilă pentru noi, deoarece industria noastră este relativ emoţională şi poate reacţiona foarte uşor la tot felul de schimbări. Pot să dau aici ca exemplu Grecia, ştiţi foarte bine că atunci când s-a pus problema, la început de iulie, a ieşirii acesteia din UE, piaţa a reacţionat imediat. În acel moment, şi noi am fost obligaţi să luăm tot felul de măsuri ca să le arătăm oamenilor că, în continuare, vacanţele lor în Grecia se pot desfăşura în mod normal, iar realitatea chiar asta era. Pe de altă parte, pe fond emoţional, au existat turişti care s-au retras sau şi-au amânat decizia lor de a pleca acolo, aşteptând să vadă ce se mai întâmplă.

Reporter: S-a bucurat de succes noul parc de aventură Paradise Land din Neptun?

Aurelian Marin: Da, parcul este un proiect interesant. Pe de o parte, ca afacere, dar pe de altă parte el, în sine, este un produs turistic, o alternativă pentru cei care îşi fac vacanţele în partea aceasta de sud a Litoralului şi nu numai. A fost foarte bine primit atât de constănţeni, cât şi de turişti şi asta ne bucură foarte tare.

Reporter: După această investiţie, care este următoarea?

Aurelian Marin: Sincer, suntem motivaţi acum în zona aceasta de entertainment, de distracţie. Văzând ce succes am avut cu parcul, ne gândim că ar fi deosebit de interesant şi profitabil să mai facem investiţii pe această zonă. Deocamdată, suntem la stadiul de proiecte ... în gând.

Reporter: Au reuşit noile investiţii din sudul Litoralului să atragă mai mulţi turişti?

Aurelian Marin: Da, cu siguranţă. De exemplu, staţiunea Venus, care cu doar 5 ani în urmă era o "Cenuşăreasă", ca toată zona de aici, dintr-o dată a ajuns "mireasa cea mai curtată".

Avem, pe de o parte, investiţii foarte mari făcute, în sensul că au fost luate hoteluri care practic nici nu mai funcţionau - erau doar nişte simple carcase - şi au ajuns la stadiul de resorturi de 4 stele, cu multiple facilităţi şi servicii.

Pe de altă parte, proprietarii care deja renovaseră unele hoteluri au mai investit în ele, crescând mereu calitatea serviciilo şi aducând tot felul de facilităţi pentru turişti, legate de locuri de joacă pentru copii, de piscine, de terase, restaurant etc. Lucrurile astea se simt, mai ales că aici, în sudul Litoralului, încă există multe hoteluri în paragină şi atunci, pentru cei care au făcut investiţii, este o luptă şi cu aceste hoteluri, pentru că ele aduc o imagine dificilă zonei.

Reporter: Sudul Litoralului a reuşit să se apropie de staţiunea Mamaia în ceea ce priveşte numărul de turişti?

Aurelian Marin: Este probabil că numărul de turişti din sudul litoralului este probabil să fi depăşit numărul de turişti din Mamaia. Ceea ce până la urmă e normal, capacitatea de cazare în Sud este mult mai mare faţă de cea din Mamaia. Numărul până acum relativ echilibrat sau mai mare în Mamaia era dat de faptul că gradul de ocupare era mic aici.

Reporter: Cum a influenţat scăderea TVA piaţa de turism?

Aurelian Marin: Pozitiv, în sensul că tarifele nu au scăzut în prima fază, dar, la cea mai mică sincopă sau în anumite zone în care nu au avut un grad de ocupare bun, agenţiile au fost imediat motivate să dea oferte mai mici sau să scadă tarifele. Se vede cu ochiul liber, iar cifrele o "spun". Circulaţia turiştilor în România a sporit cu peste 15% , venirile de turişti străini au crescut cu aproximativ acelaşi procent, deci asta înseamnă clar că şi reducerea TVA şi-a pus amprenta. Preţurile poate nu au scăzut atât de mult, dar a fost suficient cât să conteze.

A fost la un moment dat şi un studiu care arăta că România -, una dintre pieţele turistice de litoral - comparativ cu Bulgaria, Grecia şi Spania, era de departe cea mai ieftină destinaţie. Şi aşa este şi în momentul de faţă.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb