Ţara noastră are nevoie, pe termen lung, de stimulente pentru investiţiile autohtone pentru a putea menţine creşterea economică la un nivel care să ne permită recuperarea decalajului faţă de ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, susţine Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, în cadrul "Conferinţei de evaluare economică pe termen mediu", organizată la Iaşi, de către Comisia Naţională de Prognoză. O reducere a cererii odată cu încetinirea ritmului creditării determină o îngustare a decalajului dintre cerere şi ofertă, ceea ce ar duce la o creştere economică de 2-3%, insuficientă însă pentru recuperearea decalajului existent, a explicat ministrul. "Ţara noastră nu poate asigura în acest moment un "export de investiţii" pentru a susţine creşterea economică", a mai adăugat domnia sa.
Juan Fernandez Ansola, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, susţine că, odată cu criza existentă la nivel internaţional, intrările de capital din ţara noastră vor deveni din ce în ce mai scumpe, împrumutătorii fiind cei care vor resimţi aceste efecte. Astfel, domnia sa a explicat că investiţiile, alături de consum, vor suferi o încetinire deoarece investitorii vor prefera să amâne planurile de dezvoltare. FMI anticipează o creştere economică de 4%-5% pentru anul 2009, a anunţat reprezentantul instituţiei, explicând că o problemă o constituie inflaţia de bază este încă mare, iar reducerea ei va depinde de politicile fiscale.
Pe de altă parte, însă, domnia sa a menţionat faptul că ţara noastră reprezintă un mediu investiţional atractiv pentru investitorii străini, care vor continua să investească, chiar dacă cu o anumită întârziere dată de situaţia internaţională actuală.
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a menţinut estimarea pentru inflaţia la sfârşitul acestui an, de 5,8%, dar a majorat-o uşor pe cea pentru finalul anului 2009, de la 4% la 4,5%, arată varianta preliminară a prognozei de toamnă, publicată, joi, de către CNP.
CNP a ajustat uşor rata medie a inflaţiei de la 7,5% la 7,6% în 2008, respectiv de la 4,5% la 4,7% în anul viitor, potrivit informaţiilot CNP.
Totodată, nivelul produsului intern brut estimat de Comisie pentru anul 2008, este de 9,1%, iar în 2009 vom avea un nivel al PIB de 6,5%.