Vasile Dîncu ar putea reveni în prim-planul conducerii PSD

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 29 ianuarie 2008

Preşedintele filialei Cluj a Partidului Social Democrat, Vasile Dîncu, ar putea reveni în funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii, conform liderului PSD, Mircea Geoană. În schimb, Dîncu declară că se mai gândeşte la acest aspect. "Domnul Dîncu a început să participe la şedinţele noastre şi sunt convins că îşi va rezolva problema statutar şi procedural", a spus Mircea Geoană, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional. Vasile Dîncu, citat de Rompres, a declarat că, deocamdată, a revenit la şedinţele BPN, urmând să analizeze dacă va accepta să redevină din nou vicepreşedinte al PSD. El a fost prezent la şedinţa de ieri a BPN, după o lungă absenţă. Vasile Dîncu a demisionat, în 16 iulie 2007, din funcţia de vicepreşedinte pentru analiză politică şi comunicare, invocând motivaţii personale, dar şi politice, legate de modalităţile concrete prin care se realizează managementul politic al PSD. "În ultimele luni, partidul pune în practică o strategie şi o serie de tactici pe care le consider a deteriora imaginea publică şi credibilitatea PSD ca partid de opoziţie, iar soluţiile propuse de mine sunt, în mod sistematic, respinse. În plus, hotărârea dumneavoastră de a-mi interzice să dau interviuri presei, "pe teme strategice", reiterată la ultimul Comitet Executiv Naţional, mă pune în imposibilitatea de a răspunde sarcinilor pe care le am ca vicepreşedinte pentru analiză politică şi comunicare", îi scria, anul trecut, Dîncu preşedintelui partidului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb