VASILE DÎNCU: ''În acest moment vorbim doar de sprijin umanitar pentru Ucraina, nu de armament''

G.U.
Politică / 20 aprilie 2022

Sursă foto: Vasile Dîncu/Facebook

Sursă foto: Vasile Dîncu/Facebook

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, astăzi, la Cluj, că, cel puţin deocamdată, sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei este doar umanitar, nu şi militar, cu armament, conform Agerpres.

"Nu vorbim despre armament în acest moment. Aşa cum a spus premierul ieri într-o declaraţie, în acest moment suntem concentraţi pe ajutor umanitar", a declarat Vasile Dîncu, într-o conferinţă de presă, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor

Acesta a precizat că nici despre avioane MiG nu este vorba în sprijinirea Ucrainei.

"Nu avem nicio solicitare în acest sens, MiG-urile pe care le avem, în acest moment nu sunt scoase în totalitate din uz, noi avem în acest moment o anchetă, au fost suspendate de la zbor, vor fi, în cel mai rău caz, conservate, pentru că în acest moment putem să acoperim, cu cele 22 de Eurofigther pe care le avem din partea forţelor străine (...) plus escadrila noastră, toate elementele de securitate aeriană de care are nevoie România în acest moment", a subliniat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, Însărcinatul pentru Afaceri al Ucrainei la Bucureşti, Păun Rohovei, antrenorii echipelor de fotbal Dinamo Kiev şi CFR Cluj - Mircea Lucescu şi Dan Petrescu - au vizitat, miercuri, Centrul suport integrat pentru refugiaţi ucraineni, amenajat într-un hotel din Cluj-Napoca.

Ministrul Vasile Dîncu va participa, în cursul zilei de miercuri, la spectacolul "Credinţă şi Onoare", care va avea loc la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, iar de la ora 21.30 va asista la meciul de fotbal CFR 1907 Cluj - Dinamo Kiev, un meci caritabil pentru pace organizat pentru sprijinirea ucrainenilor greu încercaţi de războiul din ţara lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb