VASILE GHEŢĂU, ACADEMIA ROMÂNĂ: Pragul de la referendum nu poate fi stabilit pe baza recensământului

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Politică / 24 iulie 2012

Pragul de la referendum nu poate fi stabilit pe baza recensământului

Datele recensământului populaţiei din luna octombrie a anului trecut nu pot fi folosite drept bază pentru determinarea numărului de alegători care pot să participe la referendumul de duminică, arată profesorul Vasile Gheţău, Directorul Centrului de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici" al Academiei Române, autorul cărţii "Drama noastră demografică", pe blogul Editurii Compania. În condiţiile în care recensământul are un grad ridicat de nerecenzare şi coduri numerice personale (CNP) cunoscute doar pentru o parte a populaţiei recenzate, registrul de populaţie al Ministerului Afacerilor şi Internelor (MAI) reprezintă singura sursă de informaţii personale pentru alegeri, potrivit domniei sale.

Numărul populaţiei stabile din rezultatele provizorii publicate, estimat la 19,043 milioane locuitori, include doar persoanele care au declarat că locuiesc în ţara noastră de cel puţin douăsprezece luni, sau de mai puţin timp, dar au intenţia să locuias­că la respectiva reşedinţă o perioadă similară, explică Vasile Gheţău. "Foarte importantă va fi la prelucrarea datelor confirmarea existenţei a 19.043 mii de formulare individuale de recensământ în care situaţia persoanei la data recensământului este cea de prezentă sau temporar absentă", a declarat profesorul.

Populaţia cu drept de vot include şi cetăţenii români care au reşedinţa în străinătate pentru o perioadă de cel puţin douăsprezece luni şi care au domiciliul, în documentul de identitate, în ţara noastră, estimaţi, în baza datelor provizorii, la doar 910.000. Numărul celor nerecenzaţi este, potrivit Comisiei Centrale de Recensământ, de un milion de persoane, însă o analiză mai aprofundată duce la concluzia că acest număr este mai mare, atrage atenţia domnia sa.

Vasile Gheţău precizează că datele actuale nu oferă structura pe vârste a populaţiei înregistrate, necesară pentru a determina numărul celor cu drept de vot.

Recensământul din martie 2002 a relevat o populaţie stabilă de 21,681 milioane locuitori, dintre care cea cu vârsta de cel puţin optsprezece ani reprezenta 78%, echivalentul a 16,834 milioane locuitori. Numărul celor plecaţi pentru cel puţin douăsprezece luni a fost de 159.000, aminteşte domnia sa. "Admiţând că toate aceste persoane aveau vârste de 18 ani şi peste, putem spune că întrea­ga populaţie de 18 ani şi peste în martie 2002 era de 17 milioane", scrie Vasile Gheţău.

La 1 ianuarie 2011, populaţia ţării noastre era de 21,414 milioane locuitori (inclusiv persoanele plecate în străinătate dar continuând să aibă în documentul de identitate domiciliul în ţara noastră), dintre care cei cu vârsta de optsprezece ani sau mai mult reprezentau 82%, respectiv 17,5 milioane locuitori.

Creşterea numărului populaţiei de 18 ani şi peste îşi găseşte explicaţie în reducerea numărului de decese în perioada de după recensământul din martie 2002, explică Vasile Gheţău, care arată că numărul persoanelor majore de la mijlocul anului trecut nu poate să difere semnificativ de cel din această lună, având în vedere dimensiunea scăderii naturale a populaţiei în perioada iulie 2011-iulie 2012.

Numărul alegătorilor înregistraţi la Biroul Electoral Central (BEC) la 9 iulie era, însă, de 18,3 milioane, cu 800.000 mai mare decât cel estimat pe baza referendumului din 2002, atrage atenţia profesorul. Aceasta este cifra care urmează să fie luată în considerare la referendum, ceea ce înseamnă că pragul de validare, de 50%+1 dintre alegători, este de 9.154.307 persoane, arată domnia sa.

Potrivit lui Vasile Gheţău, fundamentarea cifrei de 18,3 milioane alegători în acest an pe rezultatele recensământului din martie 2002 nu era posibilă, în condiţiile în care, în cadrul acelui referendum, nu a fost înregistrat CNP-ul, ceea ce ar fi făcut posibilă conectarea informaţiilor de la recensământ cu cele din registrul populaţiei Ministerului Adiministraţiei şi Internelor (MAI), iar numărul celor care plecaseră din ţară pentru mai mult de douăsprezece luni a fost de doar 159.000. Populaţia ţării corespunzătoare procentului celor de cel puţin optsprezece ani ar fi fost de 22,4 milioane persoane, mai mare cu un milion decât estimările pentru această lună. "Diferenţa ar trebui să fie numărul de români aflaţi în străinătate şi care nu au fost înregistraţi la recensământul din anul 2002 şi, implicit, nici în registrul de populaţie, dacă acest registru ar fi construit plecând de la rezultatele recensământului din martie 2002", explică Vasile Gheţău.

Credibilitatea actualului registru de populaţie va fi alta atunci când se vor putea verifica datele ce se află în el, componentele de actualizare şi, mai ales, cauza existenţei în registru a unor persoane decedate ori care nu mai au domiciliul în ţara noastră, consideră domnia sa. Profesorul sus­ţine şi construirea unui registru electoral, care să fie gestionat de o instituţie independentă, civilă, care să res­pecte prevederi clare, care să asigure transparenţa. "Un astfel de regis­tru a devenit indispensabil atâta timp cât nu se poate şi nu se va putea conta pe datele de recensământ, iar actualele liste electorale permanente sunt extrase dintr-un registru al popu­laţiei care ridică semne de întrebare asupra conţinutului său, al modului de actualizare şi a calităţii informaţiilor", conchide Vasile Gheţău.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La cati bani se praduiesc pe autostrazi div. investitii etc. ,cate 100 lei (noi) pt fiecare CNP prezentat la vot ar inbunatati procentul prezentei la vot de care e atata nevoie ar diminua fenomenul spagii electorale pe doi mici ar legitima procentual candidatii ar imbunatati calitatea DEMO-cratiei

    La cat fuge Euro in sus bani vin iapoi prin TVa cel putin Poate politicul s-ar certa atfel mai putin si s-ar pune pe masuri de crestere economica .Dar ,avem curaj sa schimbam ? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb