Vasile Puşcaş: "Ne trebuie o Europă a cetăţenilor"

Alexandru Sârbu
Macroeconomie / 28 februarie 2012

În prezent, Europa este a elitelor şi guvernelor, iar nouă ne trebuie o Europă a cetăţenilor, a declarat Vasile Puşcaş, fostul negociator şef al ţării noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE), prezent la decernarea premiilor "My Europe", la Banca Naţională a României.

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a decernat, ieri, premiul pentru câştigătorul concursului de articole "My Europe", în cadrul unei festivităţi.

Tema eseurilor a constituit viziunea unei Europe a viitorului. Vasile Puşcaş a declarat că articolele participante sunt, în acelaşi timp, optimiste şi critice, autorii fiind pe drumul cel bun în gândirea asupra Europei. UE trebuie să combine identitatea naţională cu cea europeană, în codiţiile în care ne lipseşte un management corect, eficient şi corespunzător al diversităţii la nivel european, a adăugat fostul negociator şef al ţării noastre.

Competiţia "My Europe" presupune ca elevi şi studenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani participă la întâlniri cu reprezentanţi ai presei şi ai mediului de afaceri, precum şi cu experţi în probleme europene, pentru a învăţa cum să îşi exprime viziunile asupra Europei în articole. Scopul proiectului este să creeze a apropiere a tinerilor faţă de Europa şi moneda europeană, potrivit organizatorilor. "My Europe" se desfăşoară sub înaltul patronaj al Vice-Preşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding. De asemenea, beneficiază de sprijinul unor personalităţi din ţările unde au loc competiţii, în ţara noastră această personalitate fiind Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb