Vastint România în parteneriat cu Grupul Digi (Digi24, Digi FM şi ProFM) lansează pe 17 aprilie #pauzaDeFapteBune. Alege să dăruieşti sânge şi salvează vieţi! Anul trecut, Vastint România a fost prima companie privată care s-a alăturat campaniei naţionale de responsabilitate civică iniţiată de Digi24, intitulată "Avem acelaşi sânge".
Evenimentul va avea loc La Business Garden Bucharest, unde se va muta o parte din Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. Hai în "Pauza de fapte bune"! Alătură-te maratonului de 8 ore pentru viaţă, speranţă şi salvarea celor aflaţi în secţiile de terapie intensivă.
Şi anul acesta, Vastint România îşi propune să atragă un număr cât mai mare de donatori care vor să dăruiască o parte din sângele lor pentru supravieţuirea altora mai puţin norocoşi. Cererea de sânge este imensă şi fiecare donare este crucială pentru susţinerea spitalelor şi a celor care au nevoie de transfuzii.
La jumătatea lunii aprilie, cu două săptămâni înainte de Paşte, Vastint România în colaborare cu grupul Digi, invită colaboratorii şi angajaţii din clădirile de birouri să fie mai generoşi şi să doneze sânge.
"Ne bucurăm să putem anunţa o a doua ediţie a campaniei Avem acelaşi sânge organizată în cadrul proiectului Business Garden Bucharest. Ca urmare a succesului campaniei din luna decembrie a anului trecut şi a reacţiei pozitive a comunităţii Business Garden, am ajuns la concluzia că nu trebuie să fie un eveniment singular, ci unul pilot", punctează Sorin Macovei, Director Comercial Vastint România.
"Ne propunem astfel să continuăm parteneriatul cu Grupul Digi, organizând în această lună o nouă campanie de donare sânge. Putem face mai mult de atât, astfel că sub umbrela denumită #pauzaDeFapteBune, urmează să invităm comunitatea Business Garden Bucharest să fie parte activă dintr-o serie de proiecte şi evenimente cu impact pozitiv în societate. Îi invităm cu drag să ne fie alături şi pe 17 aprilie, în acest nou demers, în aceeaşi locaţie ca şi anul trecut.", adaugă reprezentantul Vastint România.
Astăzi, donarea de sânge reprezintă un gest esenţial pentru salvarea vieţilor. Nu mai este necesară anularea operaţiilor din lipsă de sânge, iar vieţile nu trebuie să fie în pericol din cauza insuficienţei stocurilor din spitale.
Anul trecut, Vastint România s-a alăturat grupului Digi în campania de donare de sânge, manifestând dorinţa de a contribui la schimbarea mentalităţilor şi de a oferi un sprijin valoros. Angajamentul continuă şi în acest an.
"Avem acelaşi sânge" este cel mai amplu şi ambiţios proiect naţional al unei televiziuni de ştiri în beneficiul pacienţilor. Proiectul staţiei Digi24 a debutat pe 1 Decembrie 2022, reuşind ca până acum să mobilizeze un număr de 5000 de donatori din 19 judeţe.
De anul acesta, valoarea tichetelor de donare a crescut la 280 de lei, la care se adaugă o zi liberă la locul de muncă, precum şi reducere la transportul în comun. În plus, te vei bucura de un set de analize gratuite.
Pe lângă aceste avantaje, donarea de sânge aduce beneficii şi pentru sănătatea ta. Un singur donator poate salva 3 vieţi prin donarea a 450 de ml de sânge. Acest proces este realizat de personalul medical specializat, garantându-ţi verificări medicale regulate şi o îmbunătăţire a stării generale de sănătate.
Cine poate fi donator? Oricine, cu vârsta peste 18 ani şi cu o greutate minimă de 50 de kilograme. Este necesar să ai sub 60 de ani şi să nu suferi de boli cronice, precum şi să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni. Este o oportunitate pentru oricine doreşte să facă un dar special în această perioadă de sărbători şi să aducă un zâmbet pe chipurile celor în nevoie.