Rezultatele înregistrate în primele 6 luni ale anului 2024 confirmă trendul de creştere pe care Transilvania Investments se află în ultimii ani. Cu un profit net de 73,91 milioane lei, Transilvania Investments reconfirmă ca este unul dintre cele mai importante fonduri de investiţii din România, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Potrivit comunicatului, la 30 iunie a.c., Transilvania Investments înregistrează un profit net de 73,91 milioane de lei, cu 41,1 % mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Veniturile au crescut şi ele la 93,21 milioane de lei, cu 40,21% mai mari decât cele înregistrate la 30 iunie 2023. Activele totale ale fondului de investiţii însumează 2.061,88 milioane lei, în creştere cu 569,79 milioane lei, respectiv cu 38,19% faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent şi în creştere cu 13,04% comparativ cu 31 decembrie 2023. Preţul unei acţiuni Transilvania Investments, tranzacţionată pe BVB sub simbolul TRANSI, era, la finalul lunii iunie a.c., de 0,3720 lei, în creştere cu 31,45% comparativ cu preţul înregistrat la finalul lunii iunie a anului anterior.
Plasamentele în acţiunile din sectorul financiar (bănci şi servicii financiare) continuă să ocupe cea mai mare parte din portofoliul fondului de investiţii, peste 46%. De asemenea, Transilvania Investments şi-a intensificat eforturile de dezvoltare a companiilor în care deţine pachetul majoritar de acţiuni, în principal cele din sectorul ospitalităţii şi real estate.
"Afilierea la lanţuri internaţionale de prestigiu a mai multor hoteluri deţinute de companiile ARO Palace Braşov şi Turism Felix reprezintă un pas important. Vorbim de investiţii de zeci de milioane de Euro care oferă noi perspective, pe termen lung pentru acestea. Pentru Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră am abordat o strategie diferită, prin implementarea unui nou model de business, constând în închirierea activelor. Pentru activele imobiliare pe care le deţin companiile din portofoliu, precum Transilvania Investments Alliance Real Estate sau International Trade Center din Braşov, gradul de închiriere a fost crescut la aproape 80% şi a fost accelerată modernizarea altor active în cadrul unor proiecte derulate în Sibiu", arată Marius Moldovan, Preşedinte Executiv al Transilvania Investments.
Transilvania Investments va prezenta rezultatele financiare semestriale la 30.06.2024 în cadrul videoconferinţei cu analişti şi investitori ce va fi organizată în data de 21.08.2024, ora 12:00. De asemenea echipa Directoratului societăţii urmează să se întâlnească cu investitorii la "Ziua Investitorului", eveniment anual a cărui dată urmează să fie anunţată în curând, se menţionează în comunicat.
1. OPINIE
(mesaj trimis de MICUTZU în data de 12.08.2024, 23:44)
SUCCES MARIUS MOLDOVAN, bine ai revenit la TRANSILVANIA, esti persoana care trebuie si competenta sa dezvolte business-ul aici!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.08.2024, 00:16)
Puberul de Moldovan e mic copil pe lângă foștii conducători