Vestea bună, vestea rea

Obsesia cifrelor electorale a dominat comportamentul partidelor şi al personalităţilor politice în pregătirea alegerilor europene, după cum le domină şi acum, la primele bilanţuri. O perspectivă cît se poate de întemeiată, s-ar spune, pentru că numărul voturilor obţinute exprimă, în mod direct, puterea de reprezentare politică şi, mai ales, determină accesul sau ratarea mult rîvnitelor fotolii ale guvernării.

Greşeala politicienilor constă în semnul de identitate pe care l-au pus între acest moment şi scrutinurile obişnuite ale ciclului electoral. S-au încăpăţînat să considere rezultatele de la europene drept un prim test, sau chiar mai mult, drept o preliminare, eventual chiar o acreditare a poziţiilor pe care şi le doresc la viitoarele alegeri parlamentare: PD şi PSD rolul de "partid al majorităţii", pentru care sunt în competiţie; PNL rolul de "second best"; PRM acreditarea poziţiei de principal şi solid "contestatar al sistemului"; PNŢ-cd, PIN, PNG, PC - teritoriul partidelor de nişă. În realitate, alegerile europene reprezintă un exerciţiu electoral radical diferit, datorită, în principal, mizei sale. Prin rezultatele lor, alegerile europene nu alocă putere de guvernare, chiar dacă stabilesc, între partide, o ierarhie a puterii de reprezentare în Parlamentul European. Interesul pentru aceste alegeri al româ­nilor ca, de altfel, şi al celorlalţi europeni ce se consideră mai întîi germani, francezi, polonezi, spanioli, englezi etc. este, în mod natural, scăzut. Cu sau fără votul majorităţii, vom avea cei 35 de europarlamentari. Care este deosebirea dacă jumătate dintre ei provin de la "Partidul gospodinelor" sau de la "Partidul grădinarilor"? Niciuna, din punctul de vedere al alegătorului. Exact această lipsă de relevanţă a alegerii naţionale, între partide, face ca cele 670 de locuri din Parlamentul European să fie ocupate fie de politicieni expiraţi, pe plan intern, fie de anonimi de tipul unui anume domn Watson, care n-a fost niciodată ales, în ţara lui, nici măcar în colegiul parohial! A devenit, în schimb, euro-important, datorită jocurilor de interese dintr-un parlament care nu este nici al ţărilor reprezentate, nici al Uniunii Europene. Încă şi mai mult, reprezentanţii partidelor, aleşi în România, după ce devin membri ai PE, îşi pierd identitatea şi chiar votul în maşinăria de interese ale unor grupuri parlamentare care nu reprezintă, concret, pe nimeni şi nu au nimic de a face cu politica din ţările membre. Devin nişte simple instrumente într-un joc fără miză pentru electoratul naţional, care i-a trimis acolo. Oricît ar fi românii de "neinformaţi" în privinţa UE, aceste lucruri le sunt cunoscute! Reacţionează, deci, în consecinţă.

Interpretarea politică a rezultatelor de la recentele alegeri pentru Parlamentul European, prin prisma aceleiaşi perspective eronate, ar putea avea consecinţe şi mai dezastruoase pentru partidele politice, intrate deja în febra localelor şi a parlamentarelor. Singura concluzie validă pe care o pot lua din experienţa europenelor este "mobilizarea electoratului propriu". Un capitol la care toate s-au dovedit grav deficitare.

În spatele discursurilor triumfaliste, din noaptea anunţării rezultatelor, partidele politice au ales să dezbată concluziile şi să decidă asupra măsurilor viitoare sub semnul nemulţumirii. S-ar putea să descopere că aceasta nu este nici pe departe cel mai bun sfetnic.

PD-ul ar fi fost, probabil, mulţumit, dacă nu era atît de nemulţumit Preşedintele Traian Băsescu. În consecinţă, a început un fel de competiţie pentru a afla a cui nemulţumire este mai mare şi mai bine întemeiată: a preşedintelui pentru că nu s-a apropiat de mobilizarea de care avea nevoie pentru a-şi trece referendumul, a unora dintre lideri care-i reproşează strategia care i-a obligat să scoată în faţă PLD-ul, în detrimentul propriului partid; a centrului faţă de conducerile locale; a conducerilor locale faţă de sprijinul firav al centrului şi iritat de pretenţiile sale de a dicta fiecare mişcare de jos... etc. PD, fie că-şi dă seama, fie că nu, o ia în jos, pe panta pe care a apucat-o PSD-ul, acum 6-7 ani, cînd s-au pus bazele fracturii definitive dintre "centru" şi "teritoriu". Schimbarea, acum, a echipelor de conducere locale va aduce mai multe pierderi în planul coerenţei şi forţei de acţiune, decît cîştiguri. Echipele de conducere nu sunt simple formule manageriale, pe care le angajezi şi le dai afară cînd nu fac performaţa prezumată. Ele sunt rezultatul unor raporturi şi echilibre, adesea fragile, între grupurile de interese locale. Schimbarea administrativă, de la centru, a conducerii filialelor are efectul stîrnirii unui viespar. Nici la centru PD-ul nu stă prea strălucit, disensiunile şi competiţia dintre diferitele grupări accentuîndu-se şi alimentîndu-se din "nemulţumirea" care domină interpretarea rezultatelor.

La PSD, steagul nemulţumirii a fost ridicat de Ion Iliescu, ceea ce arată, poate pentru prima dată fără echivoc, că "liderul istoric" al social democraţilor fie este trădat de simţului lui politic proverbial, fie s-a hotărît să sacrifice orice, inclusiv şansa electorală a partidului la viitoarele alegeri, pentru a-şi realiza agenda personală. O agendă pe care scrie un singur cuvînt: revanşă. A reproşa conducerii actuale a PSD scorul de 23%, ca fiind cel mai slab din istoria partidului este ridicol. Dacă este un scor prost, atunci el reflectă eficienţa redusă a partidului, măcinat de zîzania şi competiţia fără orizont politic, electoral, care domină centrul de aproape un deceniu, iniţiată pe axa Iliescu-Năstase şi continuată în triunghiul Iliescu-Năstase-Geoană. Dacă iei în considerare performanţa politică a liderilor de la centru ai PSD, scorul europenelor este foarte bun! Dacă ar pune lucrurile în perspectivă, liderii PSD ar înţelege că epoca lui 33% din pornire a apus şi nu se mai întoarce, niciodată, în actualul sistem electoral pe liste. De aceea, în loc să se irosească în noi dispute la vîrf, dacă vrea să nu ajungă la 10%, liderii partidului ar putea să se preocupe mai serios de viitoarele alegeri uninominale şi la schimbările radicale de abordare pe care trebuie să le facă. Oricare formulă de uninominal va fi operantă, la viitoarele alegeri, un lucru este sigur: centrul de greutate al deciziilor şi acţiunilor se va muta de la centru către organizaţiile locale şi liderii lor. Era "baronilor" abia acum începe!

PRM pare încă şi mai mult copleşit de nemulţumire. Rezultatul imediat ameninţă să fie ieşirea din ţîţîni a partidului sau a ceea ce a mai rămas din el. Nici liderul C.V. Tudor, prin gestul intempestiv al ieşirii din Parlament, nici principalii responsabili de conducerea partidului, prin sfidarea pe care i-au lansat-o, nu oferă o soluţie pentru ieşirea din impas. Aici, ca şi în celelalte cazuri, nemulţumirea nu va crea baza de reconstrucţie de care partidul are nevoie. Cu centrul dezbinat şi disolutiv şi cu teritoriul erodat insistent de ofertele oportuniste ale competitorilor politici cu şanse de guvernare, PRM are în faţă puţin timp să se redreseze. Sub al cui stindard şi cu ce mesaj, rămîne încă neclar, deşi de aceste lucruri depinde soarta lui electorală şi politcă.

Desigur, partidele de nişă, care nu au trecut pragul de 5% au şi ele motive de nemulţumire, poate încă şi mai întemeiate. Puţin probabil ca, după eroarea strategică de a se prezenta la nişte alegeri fără miză, din care nu aveau cum să iasă în cîştig, aceste partide să mai găsească resursele financiare şi politice necesare unei noi abordări. Repetarea eşecului, deja marcat, la viitoa­rele scrutinuri, va marca ieşirea lor definitivă din raza vizibilă a spectrului politic. Greşelile se răzbună, ca şi ocaziile ratate.

Ceea ce se întîmplă cu partidele politice, după alegerile europene, este încă o dovadă - mai era nevoie de una? - că ele nu reprezintă vectorii politici de care electoratul are nevoie pentru a-şi exprima opţiunile şi mai ales pentru a furniza formulele stabile de guvernare de care este nevoie.

Vestea proastă, pentru noi alegătorii, este că, pînă la viitoarele tururi de scrutin, partidele nu au nici timpul şi nici energia necesare pentru a se mai schimba. Vestea bună este că, dacă nu se schimbă, au toate şansele să eşueze!