Veştea: "Lucrările la Sala Polivalentă a Braşovului sunt realizate în proporţie de 30%"

T.B.
Politică / 14 aprilie

Veştea: "Lucrările la Sala Polivalentă a Braşovului sunt realizate în proporţie de 30%"

Lucrările la viitoarea Sală Polivalentă a Braşovului sunt realizate în proporţie de 30% şi sunt programate să se încheie în toamna anului viitor, a declarat, duminică, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, care a efectuat o vizită pe şantier, a transmis acesta pe pagina sa de socializare.

Potrivit sursei, "Astăzi am efectuat o vizită de lucru pe şantierul Sălii Polivalente din municipiul Braşov, un proiect esenţial în cadrul strategiei de dezvoltare a zonei metropolitane şi de promovare a sportului şi culturii. (...) Proiectul, care va dispune de 11.233 de locuri, va servi drept punct central pentru evenimentele culturale şi sportive, consolidând astfel poziţia Braşovului ca municipiu al marilor proiecte. (...) Sala Polivalentă nu este doar un proiect municipal, ci un element cheie într-o strategie mai amplă, destinată întregii zone metropolitane. Aceasta va reflecta dinamismul şi inovaţia care caracterizează Braşovul, municipiul marilor proiecte", a declarat ministrul Adrian Veştea, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Investiţia în acest proiect este de 356.735.894,75 lei, inclusiv TVA, şi este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), prin Compania Naţională de Investiţii, a menţionat Veştea.

După vizita pe şantierul lucrărilor la Sala Polivalentă, ministrul Veştea s-a deplasat, împreună cu reprezentanţi ai CNAIR, membri ai conducerii PNL Braşov şi candidaţi în alegerile din 9 iunie, la Feldioara, la inaugurarea noii baze sportive. Şi acest obiectiv a fost realizat printr-un proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, se mai arată în postare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb