VICTOR NEGRESCU: "Situaţia din România, total diferită de cea a Poloniei în privinţa activării articolului 7"

A.C.
Politică / 23 decembrie 2017

Victor Negrescu (Sursa foto: Facebook)

Victor Negrescu (Sursa foto: Facebook)

Situaţia din Polonia, faţă de care Comisia Europeană (CE) a activat articolul 7 al Tratatului de la Lisabona, şi cea din România sunt "total diferite", ţara noastră participând la "un dialog constructiv cu Comisia Europeană", a declarat, într-un interviu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

"Poate nu avem întotdeauna aceleaşi opinii, dar suntem acolo pentru a dialoga şi uşa noastră, mai ales a Guvernului României, este total deschisă pentru un dialog cu privire la orice tip de reformă care are loc în ţară", a punctat el, pentru Agerpres.

Negrescu a arătat că, în cazul Poloniei, este vorba de "o serie de reforme realizate pe perioada ultimilor ani, aproape doi ani, reforme succesive, care au mers într-o anumită direcţie pe care Comisia Europeană o consideră inadecvată".

Oficialul român a subliniat: "Suplimentar, Polonia nu a reuşit să realizeze mecanismele de cooperare şi de comunicare cu reprezentanţii Comisiei Europene, uneori existând un blocaj destul de mare în această comunicare. În cazul României (...) atât la nivelul Executivului, cât şi la nivelul celorlalte instituţii, a existat o comunicare permanentă cu reprezentanţii Comisiei Europene".

Demnitarul a precizat că, în relaţia cu Bruxelles-ul, România dă dovadă de "foarte multă transparenţă", menţionând în acest sens Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)

"Ministrul Justiţiei a fost prezent la Bruxelles în nenumărate rânduri, aşa cum a fost şi premierul României şi eu la rândul meu, pentru a comunica şi discuta despre tot ce se întâmplă, uneori cu răspunsuri mai bune, uneori cu răspunsuri mai puţin fructuoase, dar fiind acolo prezenţi. Deci e o situaţie total diferită între ce se întâmplă în Polonia şi ce se întâmplă în România", a adăugat Negrescu.

El a detaliat că declanşarea articolului 7 "prevede posibilitatea ca Polonia să îşi piardă dreptul de vot la nivelul Consiliului".

Victor Negrescu a adăugat: "Trebuie să spunem că au, în momentul de faţă, o perioadă de graţie de trei luni, pentru a răspunde apelului lansat de către Comisia Europeană. Comisia Europeană, în cazul lor, are o serie de propuneri concrete - de exemplu vârsta de pensionare, care a scăzut, sau anumite metode de nominalizare sau alte decizii care au schimbat sistemul faţă de ce era anterior, inclusiv schimbări la nivelul Curţii Constituţionale, ceea ce, din nou, în cazul României, nu s-a întâmplat".

În termeni reali, perspectiva retragerii dreptului de vot este una îndepărtată, a mai spus Negrescu.

Ministrul delegat a evidenţiat: "Această retragere de drept de vot se aplică reprezentanţilor la nivelul Consiliului Uniunii Europene, dar şi reprezentanţilor în Consiliul European. România este reprezentată la nivelul Consiliului Uniunii Europene de miniştri. (...) Şeful de stat, preşedintele României, este cel care reprezintă interesele noastre în Consiliul European. În cazul Poloniei avem aceeaşi formaţiune politică reprezentată în cele două forumuri şi ei ar risca să îşi piardă acest drept. În cazul nostru, vorbim de un efect mai larg şi nu cred că este în interesul nimănui din România ca acest drept de exprimare a poziţiei naţionale - dat fiind acest caracter diferit de reprezentare - să fie pierdut şi cred că încă nu vorbim de această posibilitate pentru ţara noastră".

Acesta a subliniat, totodată, că mandatul său este de a reprezenta interesele României la Bruxelles, dincolo de discuţiile politice din ţară.

"România trebuie să fie reprezentată adecvat la Bruxelles. România are dreptul de vot, nu o persoană sau altă persoană, nu un partid sau alt partid. Şi, în consecinţă, rolul meu ca ministru delegat va fi să protejez acest rol al României de a fi reprezentată acolo într-o manieră adecvată, oferind cele mai bune argumente", a susţinut el.

Comparând cele două ţări, Victor Negrescu a spus că România are un "dialog constructiv" cu partenerii forului european şi că modificările propuse în sistemul judiciar din ţara noastră nu sunt "atât de complexe".

"Nu vorbim de o perioadă de doi ani, nu vorbim de aceleaşi modificări legislative, nu vorbim de afectarea Curţii Constituţionale, nu vorbim de elemente atât de complexe ca în cazul Poloniei, care au generat o astfel de discuţie şi mai ales vorbim de faptul că România participă la un dialog constructiv cu Comisia Europeană", a punctat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. asadar reprezentant interesele tarii in Consiliul European. Pana in 2014 era un domn foarte vociferant care mereu vrea sa faca el aceasta reprezentare avand functie de prim ministru.. Si chiar si Monitorul Oficial nu mai este de ieri sub administratie guvernului.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb