Inflaţia în creştere accentuată este un argument în plus care arată că aderarea ţării noastre la moneda Euro se va putea realiza într-un orizont îndepărtat, consideră Noble Securities, potrivit unui comunicat de presă.
"Presupunând totuşi că România ar ajunge cumva să îndeplinească la timp toate criteriile de convergenţă nominală (ceea ce nu este deloc uşor), anul 2015 rămâne încă într-o perspectivă de risc din punct de vedere al convergenţei reale şi deci al dezechilibrelor care ar putea să apară. În plus, criza din Zona Euro este departe de a fi rezolvată şi nu avem un orizont de timp în acest sens, astfel încât a avea o politică monetară proprie pare să rămână un avantaj în următorii ani", a declarat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.