VIDEOCONFERINŢA  "EDUCAŢIE: ÎNVĂŢĂTURĂ, DIGITALIZARE, SĂNĂTATE" / NICOLETA MUNTEANU, VICEPREŞEDINTELE CONAF ŞI FONDATOR KIDS IN BUSINESS: "Şcolile private au înţeles importanţa educaţiei antreprenoriale în şcoală şi au introdus-o în programă"

M.G.
Ziarul BURSA #Politică / 29 septembrie 2021

"Şcolile private au înţeles importanţa educaţiei antreprenoriale în şcoală şi au introdus-o în programă"

Şcolile private au înţeles importanţa educaţiei antreprenoriale în şcoală şi au introdus-o în programă, a declarat Nicoleta Munteanu, vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), managing partner EURO INSOL şi Fondator Kids in Business.

Aceasta a afirmat: "În anul 2019 a fost semnat de către Ministerul Educaţiei, CONAF şi FFPG, pactul pentru educaţie antreprenorială, potrivit căruia educaţia antreprenorială ar fi trebuit introdusă ca materie opţională la gimnaziu şi liceu începând cu anul 2020. Din păcate, a apărut acest eveniment neprevăzut în viaţa noastră, pandemia, care a întârziat acest proces. Însă, din fericire pentru noi, şcolile private au înţeles importanţa educaţiei antreprenoriale în şcoală şi au introdus-o în programă. Kids in Business este un program de educaţie antreprenorială care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Am avut nişte experienţe deosebite la clasele I-IV, când copiii au înţeles ceea ce înseamnă un buget, când au înţeles cum se realizează un plan de afaceri, ce înseamnă producţia, comerţul şi serviciile, şi ca să mă duc puţin şi în zona de educaţie financiară vreau să vă spun că dacă până în 2019-2020 vorbeam despre instrumentele tradiţionale de plată copiii au început să pună întrebări şi să devină foarte interesaţi de blockchain, de criptomonede, de procesul de gamification, sunt interesaţi să fie în conectare directă cu tot ceea ce este nou şi digital".

Potrivit Nicoletei Munteanu, copiii care au absolvit un program de educaţie antreprenorială au început să facă educaţie antreprenorială acasă cu prietenii, cu fraţii şi surorile, cu părinţii şi chiar cu bunicii: "Recunosc că, în 2020, odată cu pandemia, şi eu am manifestat o anumită anxietate vizavi de această metodă hibridă de predare, eram confuză cu privire la ceea ce înseamnă «blended learning» şi aşa mai departe, însă foarte repede am identificat oportunităţile pe care le aduce digitalizarea în procesul de învăţământ astfel încât am creat laboratoare hibride de educaţie antreprenorială, tot felul de aplicaţii de educaţie antreprenorială dedicate copiilor, jocuri de educaţie antreprenorială şi nu în ultimul rând cred că VR-ul va face parte din procesul de educaţie foarte curând deşi necesită investiţii foarte mari. Există un interes al copiilor în această zonă".

Potrivit domniei sale, nu putem să vorbim despre viitor dacă nu vorbim despre educaţie.

"Nu putem să vorbim despre o societate prosperă dacă nu avem antreprenori. Din acest punct de vedere Kids in Business dezvoltă competenţe antreprenoriale, abilităţi antreprenoriale, pentru că antreprenoriatul vine cu o serie de beneficii. Într-adevăr, nu este pentru toată lumea, dar studiile au arătat că un tânăr cu competenţe antreprenoriale este foarte valoros într-o companie, este mult mai performant. Din acest punct de vedere programul nostru Kids in Business a pornit de la ideea că în România, din păcate, durata medie de viaţă a unei companii este de 10 ani, adică foarte mică dacă ne raportăm la cei 30 de ani de capitalism românesc. Jumătate dintre aceste companii îşi întrerup activitatea în primii cinci ani, iar neînţelegerea regulilor de business este principalul motiv pentru care multe companii eşuează", a spus Nicoleta Munteanu.

Aceasta a mai precizat că, prin programul Kids in Business, se încearcă apropierea de copii a ideii că a eşua nu este o ruşine, ci o oportunitate, o lecţie de viaţă.

"Face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Poate că ideea de business nu a fost cea corectă, poate că planul de marketing nu a fost unul adecvat, poate nu am analizat foarte bine concurenţa. Faptul că am avut o astfel de experienţă ne ajută să o luăm de la capăt şi aici este foarte important să le dăm copiilor încredere şi să îi asigurăm că a eşua nu este o ruşine", a spus doamna Munteanu.

Nicoleta Munteanu a mai notat că este foarte important ca la şcoală, atunci când se predă educaţia antreprenorială şi educaţia financiară, să participe antreprenori reali.

"Intervenţia antreprenorilor reali în viaţa copiilor aş putea spune că face miracole. Ei conectează economia locală cu sistemul de învăţământ. Copiii sunt fascinaţi de un antreprenor real şi vin cu o sumedenie de întrebări legate de ceea ce se întâmplă în viaţa reală. Antreprenoriatul ţine de dezvoltarea acelor abilităţi precum creativitatea, spiritul practic, spiritul de iniţiativă, capacitatea de a gândi critic, de a fi flexibil, de a gestiona un proiect, de a cântări rezultatele şi nu în ultimul rând capacitatea de asumare a eşecului. Foarte multe companii eşuează, foarte mulţi tineri eşuează şi eu cred că aceştia trebuie încurajaţi şi să înţeleagă că eşecul face parte din viaţa noastră de zi cu zi şi este o lecţie şi o oportunitate de a o lua de la capăt, desigur, cu lecţia învăţată. (...) Copiii care au absolvit un program de educaţie antreprenorială au început să facă educaţie antreprenorială acasă cu prietenii, cu fraţii şi surorile, cu părinţii şi chiar cu bunicii şi din punctul acesta de vedere eu mă simt ca un antreprenor împlinit", a conchis Nicoleta Munteanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb