VIDEOCONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / NICOLETA MUNTEANU, VICEPREŞEDINTE CONAF: "Lipsa educaţiei antreprenoriale - principalul motiv pentru care multe companii eşuează"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 16 aprilie 2021

Nicoleta Munteanu

Nicoleta Munteanu

Lipsa educaţiei antreprenoriale este principalul motiv pentru care multe companii eşuază, deşi multă lume crede că acesta este reprezentat de lipsa de finanţare, a declarat Nicoleta Munteanu, vicepreşedinte în cadrul Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Nicoleta Munteanu a explicat: "Neîn­ţelegerea regulilor de business care vine din lipsa educaţiei antreprenoriale este principalul motiv pentru care multe companii au eşuat. Din acest motiv, introducerea educaţiei antreprenoriale şi digitale în învăţământul primar, gimnazial şi liuceu ar trebui să devină o prioritate pentru noi toţi. Programele de educaţie antreprenorială sunt cele care oferă posibilitatea de a conecta sistemele de învăţământ cu economia locală prin participarea direct şi voluntară a antreprenorilor reali evitându-se astfel acel decalaj dintre teorie şi practică".

În opinia domniei sale cunoştinţele antreprenoriale dezvoltă mult mai multe abilităţi, nu numai cele legate de partea financiară şi juridică, sunt multe competenţe care nu se învaţă la şcoală precum leadershipul, capacitatea de a negocia, de a implementa, de a evalua proiecte şi inclusive capacitatea de a-ţi asuma eşecul.

Vicepreşedintele CONAF a precizat că, potrivit statisticilor, în România durata medie de viaţă a unei companii este de 10 ani, foarte mică raportat la cei 30 de ani de capitalism românesc şi jumătate din companiile nou înfiinţate îşi întrerup activitatea în maxim 5 ani de la data înregistrării lor în Registrul Comerţului.

Domnia sa a mai afirmat că, desi 2020 a fost un an dificil, numărul companiilor care şi-au deschis procedura de insolvenţă nu este atât de mare, datorită facilităţile de care companiile au beneficiat anul trecut şi care s-au suprapus şi cu anumite prelungiri de termene acordate de către instanţele de judecată.

"Mă aştept la o creştere mai mare a numărului de insolvenţă, la jumătatea anului, din cauză că foarte multe industrii au fost afectate, mai ales horeca, turism, industriile creative şi de entertainment care efectiv şi-au epuizat toate mijloacele de supravieţuire până acum şi din păcate vor fi nevoite să deschidă procedura de insolvenţă pentru că altă şansă nu au", a punctat Nicoleta Munteanu.

Legat de faptul că femeile nu reuşesc să scaleze de la companii mici şi mijlocii către companii mari, Nicoleta Muntean a spus că femeile sunt înclinate, de cele mai multe ori, către business-uri mici pentru că o afacere mică nu mănâncă atât de mult timp.

"Femeile sunt în acelaşi timp mame şi au nevoie să gestioneze familia, copiii, trebuie să aibă grijă şi de afacere şi atunci business-urile mici sunt cele care le oferă confortul. Femeile fac carieră, management, investesc, însă numărul celor care scalează către un business mare este unul foarte mic. Nu cred că este vorba despre o competiţie între bărbaţi şi femei pentru că în ultima perioadă am observant că a crescut numărul domnilor care susţin femeile antreprenor", a mai afirmat Nicoleta Munteanu.

Vicepreşedintele CONAF a adăugat că antreprenoriatul este o opţiune în carieră, cu atât mai mult cu cât piaţa muncii caută oameni care să se adapteze noilor situaţii.

Domnia sa a mai spus: "Viitorul muncii va face trecerea de la joburile care necesită procesele repetitive de lucru cu informaţia, care mai devreme sau mai târziu vor fi preluate de către roboţi, către locurile de muncă care necesită empatie, creativitate, adică aptitudini care nu pot fi automatizate şi în aceste condiţii educaţia trebuie să treacă prin nişte transformări radicale pentru adaptarea şi construirea unei societăţi umane pregătită să facă faţă cu succes noilor provocări. Convingerea mea este că educaţia antreprenorială de la vârste cât mai fragede poate fi o soluţie, deoarece antreprenoriatul este o competenţă necesară tuturor. El ajută tinerii să devină mai încrezători atât în propriile forte, cât şi în orice activitate pe care o întreprind".

Nicoleta Munteanu a mai precizat că antreprenorii au realizat că un tânăr cu solide cunoştinţe antreprenoriale îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei companii la un nivel mult mai ridicat decât un tânăr care deţine multe cunoştinţe şi competenţe, dar nu în materie de antreprenoriat.

"Cu alte cuvinte, absolvenţii programelor de educaţie antreprenorială vor găsi mai uşor oportunităţi precum obţinerea unui job mai bine plătit sau chiar crearea de companii care vor genera mai multe locuri de muncă", a completat domnia sa.

Vicepreşedintele CONAF consider că educaţia antreprenorială trebuie gândită astfel încât să motiveze tinerii să-şi pună în aplicare ideile de proiecte, ideile de afaceri de la vârste cât mai fragede, începând chiar cu şcoala primară pentru că antreprenoriatul dezvoltă o serie de competenţe precum creativitatea, spiritual de iniţiativă, capacitatea de a gândii liber, de a inova, de a fi flexibil, de a gestiona un proiect, de a cântării rezultatele şi nu în ultimul rând capacitatea de asumare a eşecului.

În plus, Nicoleta Munteanu a subliniat că toate aceste competenţe transversal pe care le poţi dezvolta absolvind un program de educaţie antreprenorială te pot ajuta pe tot parcursul vieţii, ele putând fi aplicate în toate domeniile de activitate.

Domnia sa a evidenţiat şi implicarea CONAF în demersurile educaţionale, Confederaţia ridicând la rang de prioritate educaţia entreprenorială, deoarece a înţeles necesitatea de corelare a sistemului naţional de educaţie cu necesităţile pieţei muncii.

Nicoleta Munteanu a detaliat: "Pe parcursul ultimilor doi ani, au fost organizate o serie de conferinţe în marile centre universitare din ţară - Cluj, Iaşi, Bucureşti, Timişoara şi Braşov, în cadrul evenimentelor «Pactul pentru muncă», o iniţiativă CONAF şi FPPG pornită din nevoia unei strategii pe termen mediu şi lung de diminuare a deficitului forţei de muncă şi crearea unui cadru legislativ necesar pentru o evoluţie coerentă a pieţei. În cadrul acestui proiect au fost dezbătute principalele proiecte cu care se confruntă piaţa forţei de muncă din România. Şi pentru că educaţia a fost principalul subiect de discuţie în toate conferinţele, în luna decembrie a anului 2019 a fost semnat acordul de parteneriat «Pact pentru educaţia antreprenorială», un proiect iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu CONAF şi FPPG, având ca scop introducerea opţională a educaţiei antreprenorială la gimnaziu şi liceu. Complexul Educaţional Lauder a fost prima şcoală care a aderat acestui demers şi care a introdus în curricula şcolară orele de educaţie antreprenorială ca meterie de studiu".

Nicoleta Munteanu a amintit şi de implicarea sa în cadrul programului Thinking Business din cadrul Complexului Educaţional Lauder în care oferă copiilor începând cu cei din clasa a treia o incursiune în lumea afacerilor. Astfel, prin acest curs este stimulat spiritual de iniţiativă şi antreprenorial prin laboratoare hibride de educaţie şi nu numai având ca scop, pe termen mediu şi lung, crearea unui ecosistem naţional de educaţie antreprenorială.

Conform doamnei Nicoleta Munteanu, programul dezvoltă pe înţelesul copiilor o serie de competenţe necesare oricărui antreprenor în devenire şi îi ajută pe cei cu ambiţii antreprenoriale să îşi materializeze ideile, pasiunile, talentele într-o afacere. Copiii învaţă printr-o manieră interactivă despre bani, buget, despre cum să-şi înfiinţeze un SRL virtual, care sunt tipurile de afaceri cu care rezonează, cum se realizează un plan de afaceri, cum se crează un produs, cum se face marketing, publicitate şi cum să-şi vândă produsele, bunurile şi serviciile.

Vicepreşedintele CONAF a mai subliniat că programul de activitate antreprenorială ţine mai mult de încrederea în forţele proprii şi, totodată, ajută la dezvoltarea creativităţii, a spiritului liber, la capacitatea de a putea gândi liber fără bariere, de a pune în practică un proiect, dar şi capacitatea de asumare a eşecului.

Nicoleta Munteanu a mai precizat că absolvenţii acestor programe au devenit mult mai sociabili, mai creative, mai implicaţi şi mai pragamatici atât în realizarea proprilor idei de afaceri, cât şi în viaţa lor de zi cu zi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb