Municipiul Piatra Neamţ face paşi consistenţi şi considerabili în cee ace priveşte stimularea electromobilităţii, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului.
Domnia sa a precizat: "Vrem ca în următorii patru ani să avem peste 300 de staţii de încărcare, astfel încât să avem în zona fiecărei asociaţii de proprietari o staţie de încărcare. Consider că doar în acest fel putem stimula şi încuraja populaţia să utilizeze vehicule electrice. De asemenea, suntem în plină implementare a şapte proiecte care vizează modernizarea mobilităţii urbane şi în special în zona de mobilitate verde. Vom achiziţiona 41 de autobuze electrice care vor asigura un transport ecologic decent la nivel de municipiu Piatra Neamţ şi ulterior vom dori să extindem acest proiect la nivel de zonă metropolitan. Totodată, suntem în plin proces de implementare a unui proiect de modernizare a staţiilor de aşteptare, peste 80 de staţii ultramoderne, ultrainteligente vor asigura condiţii mai bune de aşteptare pentru călătorii din Piatra Neamţ. Vom avea şi un serviciu de bike sharing intelligent, cu peste 220 de biciclete, dintre care 60 vor fi electrice cu o autonomie de peste 60-70 de km".
Andrei Carabelea a subliniat că aceştia sunt paşi prin care municipiul Piatra Neamţ încearcă să ofere oamenilor ocazia de a înţelege şi de a conştientiza că ameninţarea pe care deşi nu o vedem o conştientiză, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul pandemiei.
Primarul Municipiului Piatra Neamţ a detaliat: "Am comparat pandemica cu problemele de mediu pentru că acum un an şi jumătate, chiar înainte de pandemie, Forumul Economic Mondial evidenţia într-un raport principalele 10 riscuri globale pentru următorii 10 ani, iar printre acestea şase sunt de mediu. Pe ultimul loc apărea timid potenţialul pandemic. Iată că acest risc ne-a trezit la realitate şi acum trebuie să înţelegem că în faţa schimbărilor climatice nici izolarea în case, nici portul măştii şi nici măcar un vaccin nu ne poate asigura siguranţa".
Domnia sa consider că doar schimbând comportamente putem atenua impactul nostrum asupra mediului.
Primarul Municipiului a mărturisit că înainte de a fi primar, domnia sa este ecologist şi îi curge prin vene dorinţa de a avea un impact pozitiv asupra mediului şi îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple şi la nivel de comunitate, atât pe management pe zona de deşeuri şi mai ales pe zona de eficienţă energetică, de felul în care consumăm.
Andrei Carabelea a precizat că, de altfel, conduce o maşină electrică şi testează în fiecare zi ce înseamnă beneficiile electromobilităţii şi confortul de a conduce o maşină electrică pe care o încarci odată pe săptămână şi apoi nu ai grija alimentării, iar în plus nu emiţi noxe în urma ta.
Domnia sa a mai spus că, la nivel de oraş, există câteva provocări ce trebuie avute în vedere: "Ajung adesea cu maşina la staţii de încărcare electrică asupra cărora nu se face mentenanţă, iar acesta este un lucru esenţial pe care trebuie să îl facem pentru a reuşi să fim convingători cu concetăţenii noştri să-i încurajăm şi să stimulăm achiziţionarea şi utilizarea de autovehicule electrice pentru un transport sustenabil".
Primarul Municipiului Piatra Neamţ a mai afirmat că atunci când vine vorba de vehicule electrice, vorbim despre staţii de încărcare electrică, despre furnizarea energiei electrice şi despre distribuţie. Astfel că este nevoie de asigurarea unei infrastructurăi care să poată susţine alimentarea cât mai multor autovehicule electrice simultan, mai ales în momentul în care Municipiul va asigura şi transportul public cu autobuze electrice, cu staţii de încărcare ultrarapidă.
"Cu 20 de astfel de staţii de încărcare la nivel de municipiu, vorbim despre nişte componente care trebuie să asigure transportul electric de o anumită intensitate şi putere. De asemenea, vorbim despre surse de energie noi pentru că va trebui să compensăm şi să completăm capacitatea de furnizare a energiei electrice", a adăugat Andrei Carabelea.
Domnia sa a mai spus că în present caută soluţii pentru a realiza un parc fotovoltaic pe fosta groapă ecologică a oraşului.
"Ne propunem să convertim un simbol al unui element nociv asupra mediului - groapa ecologică care a fost închisă acum câţiva ani - într-un parc fotovoltaic care să asigure energia", a detaliat primarul municipiului.
Andrei Carabelea a spus că autorităţile din municipiu încearcă să se ocupe într-un ritm cât mai alert şi mai dinamic de transformarea oraşului şi în ciuda provocărilor, consider că alături de oameni competenţi pe care încearcă să-i atragă în zona publică vor reuşi să facă acest lucru.