VIITORUL PRIVIT FĂRĂ ÎNGRIJORARE În PNL, lupta este întotdeauna pentru locul doi

Partidul Naţional Liberal este în campanie internă. Următorul preşedinte al formaţiunii, ales pe 17 iunie, îşi va derula mandatul într-o structură politică unitară, care include fostul PDL, fără dublări de funcţii. Scopul principal, ca şi testul de putere pentru unitatea şi eficienţa partidului, va fi câştigarea alegerilor din 2019, în special scrutinul pentru preşedintele României. Aceasta este limita viziunii liberale şi motivul pentru care trei candidaţi exotici, mai degrabă obscuri la nivel public, îşi prezintă platformele de candidatură.

Cristian Buşoi, Ludovic Orban şi Viorel Cataramă candidează pentru funcţia de preşedinte al PNL. Toţi trei vizează alegerile prezidenţiale din 2019, toţi trei vor recâştigarea unui electorat pierdut de oportunismul politic al ultimilor ani, toţi trei văd România dată pe mâna unor forţe social-democrate. Aceste deziderate sunt prezentate în situaţia în care PNL a performat mai bine în coaliţii politice, cu PSD şi PDL, decât independent. Ultima dată când liberalii câştigau alegerile prin propriile forţe, Hitler venea la putere în Germania.

Recent, foştii lideri PNL au cârmit partidul prin mai multe crize succesive, oglindind schimbarea la faţă a politicii româneşti. În prezent, direcţia exactă pentru partid este neclară chiar şi pentru analiştii politici, în ton cu o societate polarizată pe mai multe subiecte. Următorul preşedinte al formaţiunii politice va trebui să gestioneze un electorat de dreapta divizat mai degrabă între conservatorism şi progresism, decât de-a lungul clivajului stânga-dreapta.

Partidele funcţionează prin mecanisme democratice, ele propun candidaţi pentru diferite alegeri naţionale, aceştia fiind aleşi prin concurs intern. În mod paradoxal, însă, cea mai înaltă funcţie în stat pare să prezinte o problemă pentru candidaţii la conducerea partidului.

Constituţia cere ca preşedintele ţării să nu fie membrul vreunui partid politic. Actualul preşedinte, Klaus Iohannis, a fost susţinut de PNL în 2014, dar relaţia domniei sale cu PNL nu a fost una uşoară, punând, în fapt, punctul pe i pe schimbările prin care PNL a trecut în ultima decadă, de la alianţa politică USL (PSD-PNL-PC) la uniunea cu PDL.

PNL s-a arătat drept un partid oportunist, iar acum se zbate să dovedească membrilor săi contrariul, cu o aparentă apropiere de nişte valori neclare, diluate de deciziile strategice luate de foştii lideri. Astfel, depărtarea liberalilor de Klaus Iohannis devine evidentă, în campania pentru preşedinţia partidului.

Principalii doi candidaţi se distanţează vizibil de funcţia publică, încercând să-şi arate potenţialul de leadership. În moţiunile depuse în cursă, Cristian Buşoi, preşedintele PNL Bucureşti, se plânge de faptul că actualul preşedinte al României are susţinere populară dublă, faţă de PNL. Scrie domnul Buşoi: "între PNL şi preşedintele Iohannis este un parteneriat dezechilibrat", ca apoi să încheie că, fără a creşte baza partidului, "nu câştigăm alegerile prezidenţiale din 2019." Aproape că îl exclude pe Iohannis din ecuaţie.

Ludovic Orban, următorul candidat la preşedinţia PNL, nu-l menţionează deloc pe preşedintele României în propriul document programatic. În fine, abia al treilea candidat, Viorel Cataramă, declară că-l susţine pe Klaus Iohannis pentru obţinerea unui nou mandat, dar pare să aibă cele mai puţine şanse la şefia partidului.

Este neclar dacă domnul Iohannis va candida din nou, pentru un al doilea mandat la Cotroceni. Poziţionarea peneliştilor pare să fie o reacţie directă la această situaţie, iar "căutarea de talent" din afara partidului a luat sfârşit, cel puţin pe perioada alegerilor interne. După toate aparenţele, următorul candidat pentru funcţia de preşedinte al României va fi unul dintre cele două nume care se bat cel mai vizibil pentru şefia formaţiunii: un Buşoi sau un Orban, pentru fiecare român.

Perioada este delicată pentru PNL şi pentru că se zbate să-şi definească imaginea de partid de opoziţie la PSD, ca alternativă la guvernare. Aici criza de leadership devine o slăbiciune decisivă. Lipsesc personaje marcante ale vieţii politice din partea PNL. DNA-ul a lăsat găuri mari la vârful partidului, în special pe linia PDL, iar lipsa unei strategii interne "de cadre" este evidentă. Partidul comunică slab în mediul public, iar actuala conducere insistă să confirme nevoia unor alegeri la vârf.

Puţinii lideri rămaşi în PNL, cei cu frânturi de notorietate la nivel naţional, sunt mai degrabă concentraţi pe unitatea partidului şi gestionarea finalizării unei lungi şi dureroase uniuni cu fostul PDL. Adevărul este că uniunea cu democrat-liberalii nu a ajutat brandului PNL, în măsura în care mai exista, la acel moment, un brand al Brătienilor martiri. Încă de la alianţa cu PSD-ul, Brătienii deveniseră surse de energie motorizată, la cât se rostogoleau în morminte.

Din interior, în umbra Brătienilor, liderii care au gestionat uniunea cu PDL sunt văzuţi şi ei drept martiri ai schimbării, gestionari atacaţi pe nedrept ai efortului intern de reformă. Optica este una anti-PSD. Huliţi ar fi cei care ar echivala această imagine cu o simplă criză de leadership sau cu simpla lipsă de viziune, însă realitatea tinde să dea dreptate celor care văd în PNL o simplă fantomă: nu a partidului istoric, ci a lipsei de valori.

Lipsa de lideri cristalizează cea mai mare problemă de imagine a peneliştilor, care s-au prezentat întotdeauna ca alternativă la PSD, nu drept o forţă în sine. PNL s-a poziţionat aproape automat anti-PSD, în jocul politic al ultimilor ani, dar nu şi credibil în relaţia cu un electorat care cerea rezultate, nicidecum poziţionări politice. Dezamăgirea populară la adresa PNL, observată de domnul Buşoi în candidatura sa, este un simptom al unei probleme mai mari, strategice, de lipsă de viziune pe un termen lung. PNL pare să existe, mai nou, ca să fure alegeri de la PSD şi atât.

Ca analiză mai largă, nu apropierea de Dacian Cioloş sau de USR ar fi salvat PNL-ul din situaţia actuală. Încă un oportunism politic, de orice natură, încă un cui care să stabilizeze balamaua cu ştaif care a devenit partidul, nu ar fi rezolvat problema intrinsecă de imagine, în ochii electoratului. Dintr-o anumită perspectivă, PNL s-a descurcat cum a putut, înainte de a avea de ales; a înţeles măcar la nivel minim ceea ce nucleul dur cerea. Dar perversitatea, în această situaţie, este că nici nu are de ales în continuare, apropo de acel faimos şi istoric slogan "prin noi înşine". Domnul Buşoi are carisma unei voci de fundal, într-o jelanie cântată deloc rău de Ludovic Orban. Domnul Orban cântă, însă, a pierzanie şi frustrare. Ce poţi alege între cei doi, atunci când, la următoarele alegeri, liderul partidului nu poate să mai fie membru de partid? Dar un show trebuie să existe.

Este neclar, în acest moment, care va fi câştigătorul competiţiei interne din PNL. La o primă analiză, domnii Buşoi şi Orban au şansele cele mai mari pentru funcţie, cu domnul Buşoi prezentându-se public ceva mai bine, chiar şi în lipsa de carismă. Moţiunea cu care candidează domnul Orban la şefia PNL a fost dată presei cu araba definită drept limba editorului Word, iar documentul pare să fi fost scris pe un computer aparţinând companiei Heinz. Se vede cât interes acordă domnul Orban publicului non-partinic, spectator la această competiţie.

Nu este nicidecum o luptă între aripile PNL şi PDL din partid, nicidecum o luptă titanică între viziuni celebre, impuse de timpuri şi societate. Este o luptă pentru un post şters de management într-o corporaţie care nu face cele mai bune produse de pe piaţă, dar trebuie să existe, de dragul competiţiei. Dintr-o astfel de perspectivă, aproape că nici nu contează cine este câştigătorul. Nici măcar domnul Iohannis nu are motive să privească cu îngrijorare.