Premierul Ungariei, ultranaţionalistul Viktor Orban, a declarat miercuri că ţara sa nu va susţine nicio propunere care să implice NATO în războiul din Ucraina, deoarece consideră că este vorba despre un conflict exclusiv între Rusia şi Ucraina, informează Agerpres.
''Nu vom susţine nicio propunere care ar putea atrage NATO sau Ungaria în acest conflict, pentru că este un război ruso-ucrainean, iar NATO este o alianţă defensivă'', a spus Orban, potrivit şefului său de presă, Bertalan Hevesi.
Agenţia EFE aminteşte că Orban a sosit marţi seară la Madrid pentru a participa la summitul NATO, unde va susţine eforturile pentru restabilirea păcii în Ucraina, potrivit lui Hevesi.
''În locul unei escaladări a războiului, Ungaria sprijină eforturile în favoarea păcii'', a declarat marţi seară şeful guvernului de la Budapesta după cina oferită de regii Spaniei şefilor de stat şi de guvern care participă la reuniune.
Hevesi a semnalat că soluţionarea conflictului presupune restabilirea rapidă a unui acord de încetare a focului şi începerea unor negocieri de pace.
Răspunsul la invazia rusă în Ucraina este una dintre principalele teme pe care le vor aborda ţările membre ale alianţei la summitul de la Madrid.