VIKTOR ORBAN: "Ungaria va discuta cu CE pentru a soluţiona divergenţele, dar nimeni nu îi poate impune condiţii"

Andrei Stan
Internaţional / 1 mai 2017

Viktor Orban (Sursa foto: Facebook)

Viktor Orban (Sursa foto: Facebook)

Premierul ungar, Viktor Orban, a promis sâmbătă la Bruxelles, la reuniunea Partidului Popular European (PPE), că va respecta regulile europene, inclusiv în ceea ce priveşte controversata lege privind funcţionarea universităţilor, au declarat reprezentanţi ai Partidului Popular European (PPE), potrivit agenţiilor internaţionale, citate de Agerpres.

Şeful executivului de la Budapesta a afirmat ulterior că va discuta cu Bruxellesul, dar a avertizat că nimeni nu poate impune condiţii Ungariei şi că respectiva lege - care afectează universitatea creată de George Soros la Budapesta - îşi va urma cursul.

"Premierul Orban s-a angajat la reuniunea PPE să respecte şi să implementeze toate cererile Comisiei Europene în termenele stabilite de Comisie", a declarat, potrivit agenţiei Reuters, purtătorul de cuvânt al PPE, europarlamentarul român Siegfried Mureşan.

La rândul său, preşedintele PPE, Joseph Daul, a afirmat că "preşedinţia PPE a emis un mesaj clar premierului Orban şi partidului său, Fidesz, că nu va accepta nicio restricţie pentru libertăţile de bază, nici ca statul de drept să fie încălcat". "PPE a cerut Fidesz şi autorităţilor ungare să facă toate demersurile necesare pentru a se conforma cererilor Comisiei", a adăugat Daul.

La scurt timp după aceste declaraţii, date înaintea începerii summitului european destinat Brexitului, guvernul de la Budapesta a emis un comunicat în care afirmă că este dispus să poarte un dialog cu Comisia Europeană, dar menţionează totodată că "în Ungaria nicio universitate nu poate beneficia de privilegii".

În acelaşi comunicat se insistă că instituţiile de învăţământ care nu au corespondent în ţările lor de origine nu pot fi autorizate în Ungaria, principala prevedere a noii legi ungare privind învăţământul superior. Universitatea Central-Europeană (Central European University - CEU), creată la Budapesta de magnatul George Soros, riscă să fie închisă sau mutată într-o altă ţară, întrucât nu îndeplineşte această condiţie.

În declaraţiile acordate presei după summitul european, premierul Viktor Orban a afirmat că poziţia Ungariei a fost apărată cu succes la reuniunea PPE de dinaintea acestui summit. Referindu-se la chestiunea Universităţii CEU, el a spus că noua lege privind învăţământul superior îşi va urma cursul. După ce a menţionat că nimeni nu poate impune condiţii Ungariei, Orban a confirmat că guvernul său şi Comisia Europeană vor negocia în lunile următoare pe tema respectivei legi.

Comentând pe marginea vizitei lui George Soros la Bruxelles, unde acesta s-a întâlnit cu oficiali europeni, inclusiv cu Jean-Claude Juncker, Orban a spus că "sunt unii care doresc să rănească Ungaria şi alţii al căror obiectiv este să apere ţara".

Comisia Europeană este nemulţumită însă şi de alte iniţiative legislative adoptate la Budapesta. La sfârşitul lunii martie în Ungaria a intrat în vigoare o lege care prevede că migranţii care sosesc la graniţele ţării trebuie să înainteze cererile de azil în aşa-numitele zone de tranzit, unde vor rămâne în regim închis până când vor primi un răspuns la cererea formulată.

La trei zile după adoptarea acestei legi, partidul Fidesz a prezentat parlamentului un proiect de lege care prevede că ONG-urile ce beneficiază de finanţare din afara ţării trebuie să se înregistreze ca "organizaţii susţinute din străinătate".

Guvernul de la Budapesta a iniţiat la începutul lunii aprilie şi o consultare populară în care cere cetăţenilor maghiari opinia despre politicile Uniunii Europene, campanie considerată la Bruxelles drept una antieuropeană.

În comunicatul emis sâmbătă, guvernul de la Budapesta respinge această apreciere şi menţionează că respectiva campanie, denumită "Să oprim Bruxellesul", a fost lansată întrucât UE "funcţionează prost la ora actuală la multe capitole şi necesită o reformă".

La rândul său, Viktor Orban a declarat sâmbătă la Bruxelles că el conduce un guvern proeuropean şi că în rândul cetăţenilor maghiari susţinerea apartenenţei la UE este mai mare decât oriunde în altă parte, dar a estimat că UE este condusă greşit şi are nevoie de reforme, motiv pentru care a apreciat că este nevoie de dezbateri.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Make , pacat ca nu ati publicat si discursul din Parlamentul European din 26.apr al lui Guy Verhofstadt din tinut in fata lui Viktor Orban.

    "You have in fact violated every single one of these principles in the different cases that Mr Timmermans mentioned. Yet you want to remain a member of the European Union." 

    1. si mai adaug un mic pasaj : "What is the next thing? Burning books on the square in front of the Hungarian Parliament, the so‑called Lajos Kossuth Square? Will that be the next thing? Perhaps the books of Kartes or maybe of Konrad, perhaps the books of what is one of my favourite writers in Hungary, Sandor Marai, because Sandor Marai was a Hungarian cosmopolitan who you are attacking at the moment."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb