Vînătorul vînat: Adrian Năstase, ca mistreţ

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 8 februarie 2006

Preşedintele Asociaţiei Vînătorilor Adrian Năstase trăieşte pe propria piele experienţa celor 185 de mistreţi hăituiţi şi masacraţi, în ianuarie 2005, în celebra partidă de vînătoare sîngeroasă de pe domeniul concesionat lui Ion Ţiriac: Năstase a fost dat în urmărire penală pentru corupţie.

Pe lîngă prestigioasa funcţie din Asociaţia Vînătorilor, Adrian Năstase mai este şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi a fost, pînă de curînd, prim ministru şi preşedinte al PSD. El a ţinut o conferinţă de presă ieri, în care s-a plîns că Departamentul Naţional Anticorupţie i-a redeschis un dosar care fusese închis şi că, în mod accelerat, l-a dat în urmărire penală.

Dosarul priveşte imobilul din strada Zambaccian, unde Năstase a fost cercetat pînă în noiembrie 2005, în urma reclamaţiei, formulate de Mona Muscă, că fostul premier a cumpărat un teren de 700 mp la preţul de aproximativ 11.000 de euro, cînd în realitate, el valorează de 25 de ori mai mult.

Terenul fusese cumpărat, în martie 1998, de casa de avocatură "Adrian Năstase", de la soacra lui Gabriel Bivolaru, pe atunci, deputat PDSR.

Adrian şi soţia sa Dana Năstase şi-au transferat terenul în proprietate personală, plătind acelaşi preţ, în 1999. După patru ani, pe teren a răsărit un imobil construit, se pare, de firma din Bacău a lui Sergiu Sechelariu, fratele primarului băcăuan Dumitru Sechelariu, unul dintre "baronii locali" împotriva cărora Adrian Năstase, ca premier, a luptat cu străşnicie ca să elimine corupţia din rîndul puterii. De altfel, frăţiorul mai mic al "baronului" îndeplinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi... Construcţiilor. Adică, cînd construia în strada Zambaccian, el nu-şi făcea decît meseria.

O dată finalizat, imobilul a intrat în proprietatea firmei frăţiorului Sechelariu, a soţilor Năstase şi a lui Ion Alexandru Ţiriac. Cine să fie acesta din urmă?

Nimeni altul decît acelaşi junior al lui Ion Ţiriac, fiu care a fost cercetat pentru consum şi trafic de droguri. Nu ştim dacă cercetările au continuat şi pe domeniul de vînătoare de la Balc concesionat tatălui său, lui Ion Ţiriac senior, la partida unde politicieni şi afacerişti români şi străini au măcelărit cei 185 de mistreţi, dar juniorul a fost găsit nevinovat aşa că se plimbă liber şi astăzi.

Îl regăsim astfel pe Adrian Năstase, fost premier, fost preşedinte de partid, actual preşedinte de Cameră a Deputaţilor, într-o afacere cu un acţionariat deosebit de onorabil: secretarul său de stat (frăţior de "baron") şi un băiat cercetat pentru consum şi trafic de droguri (fiu de tenisman).

Anul trecut, în aprilie, fiul de tenisman îşi vinde partea din afacere unei firme din Cipru (cred că Năstase a suportat greu să fie acţionar la un loc cu un off-shore), dar şi fiului soţilor Năstase, Andrei Năstase (asta cred că a făcut ca lui Năstase să-i mai vină inima la loc).

Dosarul cazului a fost închis de Ioan Amarie, fostul incoruptibil şef al Parchetului Naţional Anticorupţie: păi, desigur, a plătit Năstase terenul?, da, l-a plătit!, atunci ce mai tura-vura?! Şi ce dacă a dat numai 11.000 de euro cînd terenul făcea 280.000?! Deştept! Ce, premieru-i prost? Nu, l-a păcălit pe prostul de Bivolaru. Păi, nu se vede că Bivolaru-i prost? Altfel, nu înfunda el puşcăria...

Aşa că Amarie a spus stop!, nici un pas mai mult, astea-s afaceri private.

Dar a venit Băsescu ca preşedinte. După cum ne-a informat cu toată seriozitatea vînătorul numărul unu al României Adrian Năstase, Băsescu nu vrea nimic altceva decît să-i distrugă lui cariera politică (putem să-l credem). Nu-i în stare de nimic constructiv preşedintele ăsta. De altfel, Năstase ne-a spus-o de mult, încă din campania electorală.

Aşa că Băsescu şi cu ministreasa justiţiei Monica Macovei l-au făcut pe actualul şef al DNA (ăsta-i slab, nu ca Amarie!) să redeschidă dosarul "Zambaccian".

Adrian Năstase a avut curajul să o spună, ieri, de-a dreptul (mamă! ce tare e!) şi fără ocolişuri: "dosarul acesta este comandat politic, este girat, comandat şi orientat de la Palatul Cotroceni". Nasol. Nasoală a ajuns justiţia, nu-i ca pe timpul lui.

Năstase a arătat că este prins într-un algoritm al discreditării, că informaţia că este dat în urmărire penală s-a scurs acum, dar că două săptămîni nici nu se poate apăra, pentru că va lua cunoştinţă de conţinutul acuzaţiilor abia atunci. Şi în timpul ăsta va fi călcat în picioare de presă (de aceea mă uit pe jos, să îl feresc).

El a mai zis că este inadmisibil ca actul de justiţie să se desfăşoare aşa.

Agenţia de ştiri Rompres a informat că dezvăluirea despre urmărirea penală a fost făcută publică de avocatul lui Adrian Năstase (eu unul l-aş concedia, dacă o fi angajatul casei de avocatură "Adrian Năstase"). Tot aşa, Parchetul a comunicat că nu DNA a anunţat urmărirea penală în cazul Năstase.

Săracul Adrian Năstase! Lăsat de izbelişte de colegi, care nu manifestă nici un fel de reciprocitate! Oare nu îşi amintesc cum veneau ei cîte 60, in corpore, ca să-l însoţească pe Bivolaru la interogatorii?! Iar acum, arheopterixul de Geoană l-a părăsit. Sărac, bătrîn şi singur. După tot ce-a făcut pentru ei.

Ei, lasă, nu-i dracu" aşa de negru! După cum a spus-o ieri, nu poate fi vorba să fie arestat.

Şi, totuşi, oare de ce-o fi spus asta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb