Vinul românesc va avea un logo începînd din 2006

Eli Roman
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 9 noiembrie 2005

Departamentul de Comerţ Exterior din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC) a lansat împreună cu asociaţiile profesionale din sectorul vie-vin un program de branding al ramurii pentru următorii cinci ani. "Vinul românesc va avea un logo propriu, cel mai probabil, peste trei luni de zile, în acest sens fiind necesară alocarea unei sume de o sută de mii de euro", ne-a declarat Ovidiu Gheorghe, director general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). Domnia sa ne-a mai spus că banii destinaţi acestui program vor proveni de la bugetul departamentului de Comerţ Exterior din MEC.

Parte a Strategiei Naţionale de Export, programul îşi propune să crească competitivitatea pe pieţele externe prin restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole; investiţiile pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de vinificaţie; rolul şi implicarea organizaţiilor de producători în piaţa vinului; să asigure asistenţa privind pregătirea profesională, specializarea şi perfecţionarea persoanelor care lucrează în sectorul vitivinicol; să creeze o imagine favorabilă a ţării prin promovarea unor vinuri autohtone, de calitate recunoscută şi certificată la nivel mondial.

La ora actuală, competitivitatea şi exportul acestor produse sînt afectate în primul rînd de degradarea patrimoniului viticol, dependentă de condiţiile meteorologice, randamentul scăzut în comparaţie cu producătorii externi, cheltuieli ridicate pentru întreţinerea şi exploatarea plantaţiilor viticole, absenţa unui control adecvat pe întreaga filieră viticolă. Anul acesta, producătorii români au participat la două tîrguri internaţionale, cel de la Bordeaux/Franţa şi cel de la Mos-cova/Rusia. Angajamentele la export semnate de firmele care au participat sînt de aproximativ trei milioane de euro. Cu această ocazie, Iuliu Winkler, ministru delegat pentru comerţ în cadrul MEC a precizat că Uniunea Europeană acordă prin fondurile SAPARD finanţare pentru replantare şi reconversiune în vederea adaptării ofertei la cerere. Domnia sa a mai subliniat şi importanţa asocierii dintre vin şi turism, adăugînd că "zonele viticole din ţară au potenţial turistic ridicat, care poate aduce profituri ţării".

Obiectivul producătorilor români este să crească exporturile cu o rată anuală de 10-15%, în condiţiile în care consumul pe piaţa internă va creşte de la 26,6 l/loc la 30 l/loc (rata medie anuală de 2,4%). Creşterea producţiei cu o rată medie anuală de 1,2% va fi corelată cu accesul pe pieţele externe şi, în felul acesta, ponderea exportului în producţia vîndută să crească de la 10,5% la 20%.

Potenţialul sectorului este mare, ţara noastră ocupă locul a 5-lea (5,4% din totalul suprafeţei), la suprafaţa cultivată, după ţări ca Spania, Franţa, Italia şi Portugalia. La producţia de struguri de vin ţara noastră are o pondere de 3,1%, ocupînd locul 6 (după Italia, Franţa, Germania, Spania şi Grecia). Tot locul 6 îl ocupăm şi la producţia de vin, România urmînd Franţei, Italiei, Spaniei, Germaniei şi Portugaliei cu o pondere de 2,9%.

Acesta nu este singurul sector care va beneficia de un program de branding, urmînd domeniile IT, mobilă şi confecţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb