Viorica Dăncilă va dezbate mâine "Ordonanţa lăcomiei" în Camera Deputaţilor

M.I.
Politică / 3 martie 2019

Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă este aşteptată mâine în Camera Deputaţilor, pentru dezbateri pe tema Ordonanţei 114/2018, numită şi Ordonanţa lăcomiei, la solicitarea Grupului parlamentar PNL.

Conform progarmului şedinţei de plen de luni a Camerei Deputaţilor, la ora 16:00 au loc dezbateri politice, cu participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, cu tema "Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment", conform News.ro.

Prezenţa premierului în Parlament are loc în contextul în care, conform Hotnews, Valdis Dombrovskis , vicepreşedinte al Comisiei Europene şi Pierre Moscovici, comisarul însărcinat cu Afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă l-au avertizat pe ministrul Teodorovici printr-o scrisoare transmisă în cursul accestei săptămâni în legătură cu necesitatea modificării OUG 114/2018, Ordonanţă care pune România într-o foarte proastă lumină printre ţările Uniunii Europene, mai ales că deţinem în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului.

"Indexarea taxei la ROBOR ne îngrijorează foarte mult, întrucât limitează capacitatea Băncii Centrale de a-şi îndeplini obiectivele- stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară", se arată în scrisoare.

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a anunţat că există consultări cu mediul de afaceri în ceea ce priveşte modificarea OUG nr. 114/2018. De asemenea, el a mai spus că Guvernul are discuţii cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pe tema soluţiilor aplicabile dacă administratorii celor şapte fonduri de pensii private Pilon II se retrag din cauza majorării de capital social pe care trebuie să o facă în conformitate cu prevederile actului normativ.

Totodată, Adrian Vasilescu, consultant de strategie al Băncii Naţionale, a precizat că pentru a deveni lege în urma dezbaterii în Parlament, OUG nr. 114/2018 necesită un aviz de legalitate din partea BNR, mai scrie News.ro.

"La Camera Deputaţilor va trebui să fie făcut şi un aviz de legalitate, o analiză de legalitate şi va trebui să fie respectată legea şi cu avizul Băncii Naţionale", a declarat Vasilescu.

În urmă cu o săptămână, în Cameră a fost invitat, pe aceeaşi temă, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici., care a declarat că Ordonanţa 114 din 2018, prin care Guvernul impune băncilor "taxa pe lăcomie", este cel mai curajos act normativ de după Revoluţia din 1989, fiind o măsură care susţine autorităţile locale şi sectorul construcţiilor.

"Ordonanţa 114 este actul nomativ cel mai curajos şi îndrăzneţ de după Revoluţie, având în vedere complexitatea domeniilor pe care le reglementează. (...) Există o deschidere pentru dialog din partea tuturor miniştrilor. (...) Ordonanţa susţine autoritătile publice locale (...) şi sectorul construcţiilor", a afirmat ministrul Finanţelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb