Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vizitat, astăzi, cariera Roşia pe care o consideră "esenţială pentru funcţionarea optimă a Complexului Energetic Oltenia", potrivit News.ro.
"În această dimineaţă, în drum spre Termocentrala Rovinari, am fost să văd cariera Roşia, care este esenţială pentru funcţionarea optimă a Complexului Energetic Oltenia, pe care, din păcate, aşa zişii ecologişti gorjeni au încercat să o închidă recent. O acţiune iresponsabilă, criminală în contextul actualei crize energetice", a transmis, astăzi, Virgil Popescu.
Ministrul afirmă că există preocupare pentru modernizarea activităţii CEO, "piesă importantă a sistemului energetic românesc".
"Astăzi voi participa la aniversarea celor 50 de ani de activitate a Termocentralei Rovinari - sucursală a CEO", a mai transmis ministrul.
Activitatea la cariera Roşia a fost sistată temporar printr-o hotărâre judecătorească la 30 iunie 2022. Procesul a fost deschis împotriva APM Gorj din cauza emiterii acordului de mediu.