VIRGIL POPESCU: "Toată strategia de dezvoltare energetică este gândită pentru trecere de la cărbune la gaz natural"

S.B.
Politică / 19 aprilie 2022

"Toată strategia de dezvoltare energetică este gândită pentru trecere de la cărbune la gaz natural"

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că "toată strategia de dezvoltare energetică este gândită pentru trecere de la cărbune la gaz natural", explicând că, după ce România va creşte capacităţile de extracţie a gazelor naturale, "vor mai fi nişte unităţi de cărbune în rezervă, pentru situaţii de criză de forţă majoră", informează news.ro.

"Noi trebuie să ne uităm la realitatea românească. România are patru mine de cărbune - vorbesc de mine la adâncime, pentru că există mine şi există cariere - există patru mine de cărbune care sunt în funcţionare în momentul de faţă, două sunt în procedură de închidere, practic, după legislaţia actuală ele ar fi trebuit închise, noi suntem în discuţii cu Comisia Europeană să mai prelungim până în 2024 termenul de închidere. Iar celelalte două avem asumat un phaze out (o oprire graduală a operaţiunilor - n.r.) cu sindicatele la un phase out naţional, 2030 plus încă doi ani. Aceste patru mine scot cărbune cât să funcţioneze două zile sau maxim trei zile pe săptămână centrala de la Proşeni. Deci nu există cărbune mai mult acolo, acolo lucrurile, dacă vorbim de mine, cât se poate scoate se arde în centrala de la Paroşeni, se produce energie electrică", a declarat Virgil Popescu, luni seară, la Realitatea Plus.

În ceea ce priveşte carierele de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, ministrul a explicat că au existat discuţii cu conducerea companiei, iar de la 1 mai numărul angajaţilor va creşte cu 600, scopul fiind creşterea producţiei de cărbune.

"România are gaz, nu depinde de gazul rusesc în momentul când va scoate gazele din Marea Neagră. Iar programul de restructurare este gândit şi aşa fel încât în 2026, când sunt gata capacităţile de producţie, trecerea de la cărbune la gaz, vom avea gazul din Marea Neagră să avem ce consuma. Evident, vor mai fi nişte unităţi de cărbune în rezervă, pentru situaţii de criză, de forţă majoră. Deci toată strategia de dezvoltare energetică este gândită pentru trecere de la cărbune la gaz natural. Evident, energie regenerabilă, energie nucleară, dar consumând gazul din producţia internă, nu bazându-ne pe importuri", a adăugat ministrul Energiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. cu conditia bunei credinte .

    La tine nu exista 

    Minele de carbune trebuie lasate deschise si operationale, exemplu Germania care foloseste carbune si nu a inchis minele de carbune... Gazul este foarte scump mai ales cel din mare...Folositiva mintea in folosul oamenilor si a tarii...

    Pe pielea ursului din pădure. Navighează în S F .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb