Acceptarea plăţilor electronice de către un număr mai mare de comercianţi începând cu 2023, datorită noilor prevederi ale Legii Cashback, răspunde cererii crescute de servicii digitale din partea consumatorilor şi va contribui atât la creşterea incluziunii financiare prin dezvoltarea infrastructurii de plăţi electronice în zonele rurale şi în oraşele mici, cât şi la combaterea economiei subterane, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat pe 16 noiembrie 2022 Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 16/2022, care modifică legislaţia actuală privind introducerea sistemelor moderne de plată, cunoscută ca Legea Cashback. Astfel, comercianţii cu încasări anuale în numerar de peste 10.000 de euro (50.000 de lei) au, începând cu 1 ianuarie 2023, obligaţia să accepte şi plata cu cardul. Pragul de acceptare anterior era de 50.000 de euro, aplicat la cifra de afaceri.
Visa încurajează iniţiativele care vizează creşterea nivelului de educaţie financiară şi s-a implicat în dezvoltarea acceptării plăţilor electronice pentru a oferi consumatorilor şi comercianţilor mai multă libertate în alegerea modalităţilor de a plăti şi de a fi plătiţi. Astfel, decizia autorităţilor de a extinde prevederile Legii Cashback poate avea un aport semnificativ la digitalizarea IMM-urilor şi la reducerea economiei subterane. Suntem încrezători că măsura adoptată va susţine extinderea reţelei de acceptare şi va încuraja obiceiul de plată cu cardul sau cu alte dispozitive electronice, astfel încât mai mulţi consumatori să se poată bucura de confortul şi siguranţa plăţilor digitale.
Decizia de a extinde obligativitatea acceptării plăţilor cu cardul pentru un număr mai mare de comercianţi, la propunerea Ministerului Finanţelor, împreună cu implementarea proiectului privind dotarea cu case de marcat cu jurnal electronic, vor contribui la creşterea veniturilor bugetare şi la combaterea evaziunii fiscale, deoarece plăţile electronice asigură trasabilitatea şi fiscalizarea tranzacţiilor, subliniază sursa citată.
La nivelul economiei, digitalizarea IMM-urilor şi accesul la servicii financiare vor susţine creşterea gradului de educaţie şi de incluziune financiară a comunităţilor locale şi dezvoltarea sustenabilă a afacerilor mici şi mijlocii, cu precădere în localităţile rurale şi oraşele mici, zone care în acest moment sunt slab bancarizate.
Nevoia de transformare digitală este critică pentru companiile mici şi mijlocii, având în vedere că România se află pe ultimul loc în Europa la competitivitate digitală, potrivit Indicelui economiei și societății digitale (DESI) 2022. Plăţile digitale oferă IMM-urilor oportunitatea de a obţine venituri suplimentare, dar şi avantaje precum comoditate, siguranţă şi rapiditate. Acestea sunt motivele mentionate de aproape două treimi (64%) dintre firmele mici şi mijlocii din România care acceptă plata cu cardul, potrivit rezultatelor unui sondaj privind digitalizarea afacerilor derulat anul acesta de Visa în parteneriat cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Totodată, potrivit sondajului, aproape jumătate (48%) dintre firmele care nu acceptă încă plata cu cardul au declarat că intenţionează să implementeze soluţii de acceptare a plăţilor electronice în viitor, ca măsură de sprijinire a dezvoltării afacerilor. Un motiv important pentru firmele care acceptă deja sau intenţionează să implementeze plăţile electronice este şi cererea din partea clienţilor pentru astfel de soluţii.
Modificarea legislaţiei şi soluţiile de plată moderne sunt extrem de importante în contextul în care plăţile digitale au fost adoptate pe scară largă în oraşele mari, în timp ce în oraşele mici şi zonele rurale acestea sunt mai puţin utilizate din cauza reţelei de acceptare mai slab dezvoltate. Peste 300.000 de terminale sunt instalate în prezent la comercianţii din România, creşterea reţelei fiind de aproximativ 30% în ultimii doi ani. Totuşi, aceasta înseamnă numai 18 terminale la mia de locuitori din România, faţă de o medie europeană de 33 de terminale, ceea ce arată nevoia de dezvoltare în continuare a infrastructurii de plăţi electronice, se arată în comunicat.
Pentru a sprijini acceptarea plăţilor cu cardul, Visa a făcut eforturi pentru a reduce semnificativ toate costurile pe care le-ar presupune implementarea soluţiilor de acceptare de către comercianţi şi alţi prestatori de servicii. La finalul anului 2020, împreună cu partenerii săi, Visa a introdus în România serviciul Tap to Phone, prin care comercianţii, curierii sau alţi operatori economici de pe plan local pot descărca o simplă aplicaţie pe telefon sau tabletă şi pot accepta astfel plăţi contactless. Tap to Phone are potenţialul să stimuleze acceptarea cardurilor datorită avantajelor sale incontestabile - costurile reduse şi faptul că nu necesită echipamente suplimentare.
În prezent, peste 10 instituţii financiare oferă această soluţie pe piaţa locală şi peste 10.000 de comercianţi din România au ales să o implementeze. Potrivit datelor din piaţă[2], aplicaţia Tap to Phone este instalată pe aproximativ 25.000 de telefoane sau alte dispozitive electronice, transformate în terminale contactless de acceptare a plăţilor electronice prin intermediul Tap to Phone. Aproximativ 80% dintre acestea sunt disponibile în locaţiile IMM-urilor din România, se mai menţionează în comunicat.