Compania franceză "Vivendi" SA, care are controlul celui mai mare producător muzical din lume, renunţă la cota pe care o mai deţine la "Veolia Environnement" SA, circa 5,3%, care valorează 864 milioane de euro (1,1 miliarde de dolari), anunţă "Société Générale", banca de investiţii care se ocupă de vânzare.
"Vivendi" înstrăinează 21,5 milioane de acţiuni, la un preţ cuprins între 40 şi 40,2 euro fiecare. "Vivendi" a început să-şi reducă deţinerea la "Veolia" după ce, în iulie 2000, a vândut aproape o treime din aceasta în cadrul unei oferte publice iniţiale. "Vivendi" a mai înstrăinat 15% din "Veolia" în decembrie 2004, obţinând în schimbul acelei cote 1,5 miliarde de euro.
"Am renunţat gradual la < Veolia > în ultimii ani", a declarat Antoine Lefort, purtător de cuvânt al "Vivendi", fără să precizeze care va fi destinaţia fondurilor obţinute în urma vânzării.
Acţiunile "Veolia", lider mondial în domeniul producţiei şi dis-tribuţiei de apă potabilă, dar şi pe segmentul canalizării, au crescut cu 32% în ultimele 12 luni, iar cele ale "Vivendi" - cu 3,1%.
Amintim că, la data de 27 iunie, "Vivendi" a înstrăinat 1,85% din "DuPont" Co., în schimbul sumei de 671 milioane de dolari.